„Masterminds / Hoţi de geniu” – o comedie plină de suspans şi acţiune, bazată pe o întâmplare reală – spune povestea unui şofer de camion din sudul Statelor Unite, care organizează unul dintre cele mai mari jafuri din istorie, reuşind să fure 17 milioane de dolari.
„Masterminds / Hoţi de geniu” este distribuit de Forum Film România şi va avea premiera pe 7 octombrie.
Bazat pe o poveste reală, „Masterminds / Hoţi de geniu”, redă povestea lui David Ghantt (Zach Galifianakis), un nume legat de unul dintre cele mai mari jafuri din istoria Statelor Unite. Aventura începe atunci când eroul, sau în cazul de faţă anti-eroul, un şofer de camion al companiei Loomis Fargo, se îndrăgosteşte de paznica Kelly Campbell (Kristen Wiig). Odată ce îşi dă demisia, Kelly, la presiunea lui Steve Chambers (Owen Wilson), un hoţ mărunt, îl convinge pe David să golească seiful companiei pentru care lucra în Carolina de Nord.
După ce îndeasă peste 17 milioane de dolari într-o camionetă, David livrează banii găştii lui Chambers şi fuge în Mexic pentru a se ascunde de ancheta FBI-ului. Chambers şi soţia lui îşi cumpără o vilă de lux şi din banii furaţi şi angajează un asasin plătit să meargă în Mexic şi să îl ucidă pe David. Însă acesta se prinde repede că e trădat şi decide să revină în Carolina de Nord pentru a-şi salva relaţia, dar şi pentru a-l expune pe Chambers.
Filmul este regizat de Jared Hess, iar scenariul este semnat de Chris Bowman, Hubbel Palmer şi Emily Spivey. Din distribuţie fac parte Zach Galifianakis, Kristen Wiig, Owen Wilson şi Jason Sudeikis.
Fascinaţia pentru anti-eroi
Regizorul Jared Hess e recunoscut pentru talentul său de a exploata personajele negative şi de a genera hohote sănătoase de râs în filmele sale. Aşa că atunci când a aflat pentru prima dată de jaful din 1997 de la compania Loomis Fargo a fost instant prins de poveste şi a început să se gândească serios la o variantă de o transpune într-un film. „Prima dată când am stat de vorbă cu David am avut sentimentul că e genul de om subestimat de toată lumea. Simţeam că e o persoană bună şi că tot ce a făcut a fost din dragoste. Majoritatea oamenilor fug de riscuri şi preferă să nu îşi asume niciun fel de provocare, astfel trăiesc mai uşor. Dar când oamenii chiar riscă enorm – şi nu contează dacă reuşesc sau eşuează – atunci povestea lor chiar devine interesantă”, spune regizorul.
Înainte de a afla Hess povestea, ideea unui film bazat pe jaful din 1997 încolţise în mintea producătorului emisiunii „Saturday Night Live” , Lorne Michaels, care a căutat mai multe variante să dea viaţă proiectului. Până la urmă, după câţiva ani de încercări şi ratări, destinul i-a adus împreună pe Michaels şi Hess şi aşa ideea a prins un contur real.
A fost doar o chestiune de timp până când actorul Owen Wilson, cunoscut pentru roluri din comedii precum „Zoolander”, a fost adus în proiect. Actorul a fost imediat fascinat de scenariu. „Am fost cu adevărat uimit să aflu că cei doi soţi chiar au angajat un asasin plătit să îl omoare pe David”, spune Wilson, completând că „filmul aduce un pic cu «Fargo» al fraţilor Cohen, în sensul că se întâmplă nişte lucruri cam horror, dar amuzante”.
Hoţul de geniu
Un element esenţial al creării peliculei a fost găsirea acelui actor potrivit pentru a juca rolul lui David Ghantt. Uimitor, cel ales în final, Zach Galifianakis, a copilărit în proximitatea locului unde a avut loc jaful şi era foarte familiarizat cu povestea. „Mă gândeam că Zach Galifianakis ar fi cel mai potrivit pentru rol, iar când am aflat că e chiar din Carolina de Nord, am zis că asta e un semn clar că trebuie să joace acest rol”, spune regizorul. Galifianakis s-a născut şi a crescut în localitatea Wilkesboro, la distanţă de o oră de Charlotte, locul jafului. „Am copilărit cu tipi ca David, aşa că îmi era foarte familiar genul acesta de personaj, motiv pentru care m-am adaptat imediat rolului”, afirmă actorul.
Bineînţeles că, în procesul de documentare, Zach Galifianakis l-a întâlnit pe David Ghantt, un personaj care i-a devenit rapid simpatic, părându-i un tip blând şi într-o anumită măsură inocent. „A fost prins într-un context rău, lucru de care ne facem cu toţii vinovaţi la un moment dat în viaţă. David mi-a povestit ce tulburi au fost anii tinereţii lui. Am vorbit mult şi despre mântuire şi am aflat cât de grea i-a fost copilăria. A fost o decizie teribilă să fure acei bani, dar uimitor este că a organizat jaful nu pentru bani, ci pentru că aşa i-a dictat inima”, spune Galifianakis.
În rolul partenerei lui David, cea care de fapt îl împinge să ia banii, joacă Kristen Wiig, o prezenţă care îşi încarcă personajul cu foarte multă empatie. „În versiunea noastră, cei doi sunt nişte ameţiţi care habar nu au în ce se bagă. Kelly e motivul pentru care David îşi riscă viaţa”, comentează actriţa. Cei doi protagonişti au devenit foarte apropiaţi de-a lungul filmărilor, iar chimia dintre ei le-a fost de mare ajutor de-a lungul proiectului. „Am mai lucrat cu Kristen şi înainte, dar habar nu aveam că poate fi aşa de comică şi lipsită de temeri. Ne-am înţeles perfect şi asta a fost minunat”, spune Zach Galifianakis.
Povestea nu ar fi fost completă fără contribuţia lui Steve Chambers (Owen Wilson), cunoscut ca Gepetto, cel care îi instigă de fapt să fure banii. „Steve e genul de bărbat care se crede masculul alfa în orice grup. Poate fi foarte convingător, dar nu e deloc genul cu care ai vrea să îţi petreci timpul. Vrea pur şi simplu să fie cool şi face orice pentru asta”, spune Wilson.
Sinopsis
Inspirat dintr-o întâmplare reală, filmul „Masterminds / Hoţi de geniu”, îl are în prim-plan pe David Ghantt (Zach Galifianakis), un banal şofer de camion la o firmă din Carolina de Nord, care, odată ce se îndrăgosteşte de Kelly Campbell (Kristen Wiig) îşi pierde raţiunea şi face ceva cu totul nebunesc. La imboldul lui Steve Chambers (Owen Wilson), un hoţ mărunt, prieten cu Kelly, dar şi orbit de dragoste pentru partenera sa, David fură 17 milioane de dolari din seiful firmei la care lucrează şi pe urmă fuge în Mexic.
Între timp, Chambers, la care ajunseseră banii, îi investeşte într-o proprietate de lux şi angajează un asasin plătit să îl omoare pe David. Lucrurile, însă, iau o întorsătură nebănuită când David revine în Carolina de Nord dispus să demaşte pe Chambers.
În regia lui Jared Hess, filmul are un scenariu semnat de Chris Bowman, Hubbel Palmer şi Emily Spivey.
Trailer: