dezvoltat de Junior Achievement Romania
300 de elevi de gimnaziu din toată ţara vor învăţa primele noţiuni legate de piaţa globală
MasterCard Europe şi Junior Achievement România au demarat programul JA Global Marketplace (Piaţa şi Comerţul) adresat tinerilor din clasele a-VII şi a-VIII. Aproximativ 300 de elevi vor învăţa ce este piaţa globală, dreptul internaţional şi vor descoperi specificul cultural al diferitelor ţări.
Programul JA Global Marketplace este format din şase module în care se pune accentul pe discipline cu profil social şi real. Parcurgerea acestui program îi va ajuta pe elevi să afle ce presupune fluxul de capital şi de informaţii la nivel internaţional, cum funcţionează comerţul internaţional şi cum afectează acesta viaţa lor de zi cu zi. Reprezentanţii MasterCard din biroul de la Bucureşti vor lua locul profesorilor şi vor ţine cursuri elevilor.
Programul se desfăşoară între lunile martie şi iunie 2007, iar cursurile vor fi în limbile română şi engleză. La acest program participă elevi de la şcoli generale din Ploieşti, Roman, Belceşti (jud. Iaşi), Buzău şi Bucureşti. În următorul an şcolar, programul se va extinde şi în alte localităţi şi va avea 2.000 de elevi înscrişi.
Investiţia MasterCard în acest program reprezintă cea mai mare sumă alocată până acum într-un program dezvoltat de Junior Achievement în ţările din Europa Centrală şi de Est. România şi Bulgaria sunt singurele ţări din Europa de Est în care MasterCard finanţează programele Junior Achievement.
“MasterCard este un puternic susţinător al Junior Achievement Worldwide şi ne bucurăm că, din acest an, sprijină şi programele Junior Achievement în România. Efortul nostru comun este acela de a le oferi tinerilor programe educaţionale din care să înveţe economie, să înveţe cum se fac afacerile”, spune Ştefania E. Popp, CEO Junior Achievement România.
„Programul pe care l-am demarat împreună cu Junior Achievement România îşi propune să explice tinerilor ce înseamnă afacerile, relaţiile internaţionale şi schimbul cultural”, declară Denisa Mateescu, General Manager Southeastern Countries MasterCard Europe. „Credem în importanţa educării tinerilor încă din şcoală şi de aceea am decis să avem un dialog cu elevii care să-i ajute să înţeleagă cum funcţionează regulile pe piaţa instrumentelor de plată.”
{mosloadposition user10}