Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Mastercard lansează ghidul „Plăți Mai Sigure Pentru Copii”

mastercard_infographic

Decidenţii din instituțiile financiare internaționale și naționale au acum la dispoziţie modele de bune practici în crearea de produse adecvate copiilor, care să contribuie la incluziunea financiară a generaţiei următoare.

Mastercard şi Child & Youth Finance International (CYFI) lansează un ghid de ultimă oră cu privire la produsele de banking și plăți pentru minori.

Unic prin abordarea sa, ghidul “Plăţi mai sigure pentru copii” (Safer Payment Products for Minors) identifică acele practici de succes cu privire la modul în care furnizorii de servicii financiare pot să dezvolte produse de plată adecvate vârstei minorilor. Modurile prin care se pot promova obiceiurile responsabile de consum și de luare a deciziilor financiare în cunoștință de cauză, luând în calcul acele funcții care să le permită părinților să-și îndrume minorii spre autonomie financiară, sunt pe deplin explicate în acest ghid.


Într-un moment în care statul, sectorul privat și societatea civilă își dublează eforturile de a contribui la crearea unei societăți mai incluzive, aceste noi linii de acțiune înscrise în ghid se asigură că nevoile și siguranța generației viitoare sunt luate în considerare în acest proces.

Incluziunea financiară, digitală și de gen sunt elemente esențiale în construirea unui mediu sustenabil în care fiecare are oportunitatea să își atingă potențialul. Minorii sunt baza societății de mâine și este nevoie ca ei să fie introduși în circuitul financiar într-o manieră responsabilă.

Complementar obiectivului de a oferi sprijin creării în siguranță și potrivit vârstei a produselor financiare pentru minori, ghidul caută să contribuie la dialogul dintre părinţi și copii. În acest fel, atât furnizorii de servicii financiare, cât și părinții pot să ghideze copiii către incluziunea financiară, autonomie și responsabilitate.

Cu ocazia lansării ghidului, Walt Macnee, Vicepreședinte Mastercard, a declarat: „Minorii de astăzi sunt adulții de mâine. Pe măsură ce ei cresc, noi trebuie să ne asigurăm că ei sunt pregătiți să participe activ la economia formală și din ce în ce mai digitalizată. Prin faptul că ne asigurăm că produsele și instrumentele oferite copiilor sunt potrivite vârstei, noi contribuim la incluziunea lor financiară”.

Recunoscând faptul că varietatea funcțiilor și reglementărilor de supraveghere a produselor financiare destinate minorilor sunt extrem de diversificate și depind de vârstă și de gradul de dezvoltare a tinerilor, documentul pledează pentru un scop final de împuternicire a minorilor, pentru ca ei să ajungă să-şi gestioneze banii și propriile servicii de plată.

Ghidul a fost creat de Mastercard, Child & Youth Finance International (CYFI), ParentPay, nimbl și Mirador Digital, cu ajutorul altor organizații din domeniul financiar.

Despre Child & Youth Finance International:
Child & Youth Finance International (CYFI), ONG localizat în Amsterdam, are ca obiectiv să contribuie la dezvoltarea unei generaţii care să prevină viitoarele crize financiare prin creșterea educației financiare, a accesului financiar, creșterea ratei de angajare, precum și a abilităților antreprenoriale în rândul copiilor și tinerilor. Lansată în aprilie 2012, mişcarea Child and Youth Finance s-a extins deja în 139 de țări din întreaga lume.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.