Unul dintre cei mai apreciaţi jurnalişti, Mile Cărpenişan a plecat dintre noi
Antena 1 este alături de familia şi de apropiaţii lui Mile Cărpenişan în aceste momente deosebit de grele. Jurnalistul de 34 de ani a murit în această după-amiază, lăsând în urmă modelul unui reporter special de excepţie şi un exemplu de umanitate faţă de semenii săi.
Mile a fost internat săptămâna trecută la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Timişoara. Starea lui s-a înrăutăţit vineri, în urma unui şoc septic şi a unui blocaj renal, iar jurnalistul a intrat în comă.
Mile Cărpenişan a fost mai bine de 10 ani corespondent al Antenei 1 şi a realizat numeroase reportaje din zonele de război, fiind singurul ziarist român care l-a intervievat pe liderul sârb Arkan. Printre colegi, prieteni şi toţi cei care au avut ocazia de a-l cunoaşte, Mile a lăsat o amprentă plăcută. Astăzi a dispărut din mijlocul lor un om bun şi dedicat celor din jur.
Despre Mile, reporterul profesionist, Gică Voicu, redactor Sef Observator Antena 1, îşi aminteşte cu apreciere: „Mile Cărpenişan era tipul reporterului occidental ce relata din cele mai fierbinţi locuri din lume cu un profesionalism extraordinar. Era un jurnalist care şi-ar fi găsit locul la orice televiziune din lume. Era tipul reporterului care se ducea într-o zonă de foc, extrem de periculoasă şi de unde reuşea să transmită nişte reportaje care ar fi putut fi preluate şi de CNN.”
Pe omul Mile, Gică Voicu l-a apreciat întotdeauna la fel de mult: „Când l-am cunoscut pe Mile avea puţin peste 20 de ani, dar avea o maturitate şi o forţă incredibile. Era făcut să fie jurnalist. La 20 şi puţin de ani Mile îţi dădea impresia că era în presă de când lumea. Avea un talent înnăscut. Iar omul Mile era de o generozitate ieşită din comun, dovadă că în urmă cu două luni se implicase cu trup şi suflet într-o campanie pentru salvarea unui tânăr bolnav de leucemie. Mile era un bărbat adevărat”, punctează el.
În amintirea Jurnalistului Mile Cărpenişan rămâne un număr mare de materiale excepţionale făcute cu talent şi profesionalism. „Mass media din România a pierdut un reporter de front de prima mână cum rar se nasc în presă. Antena 1 este alături de familie. Vom difuza un omagiu pe post pentru acest mare jurnalist român. Mile Cărpenişan merită să fie comemorat şi pentru tot ceea ce ar fi putut să devină dacă potenţialul lui formidabil ar fi avut ocazia să se dezvolte în continuare. Asta alături de aprecierea pe care o merită pentru reporterul extraordinar care a reuşit să fie de-a lungul carierei lui de până acum”, subliniază Gică Voicu, Redactor Sef Observator Antena 1.
Antena 1 va transmite în cadrul Observatorului 19 un omagiu adresat unui om care şi-a câştigat respectul colegilor de breaslă şi al prietenilor prin dăruirea cu care se implica în orice începea. Omul Mile Cărpenişan a rezistat unor situaţii extreme pe frontul de război. Şi-a susţinut semenii în momente de nevoie. A lăsat în urmă o impresie memorabilă pentru toţi cei pe care i-a cunoscut. Dispariţia omului şi profesionistului Mile Cărpenişan lasă în urmă un gol în mass media şi printre noi.
{mosloadposition user10}