Casa de avocatură Pachiu şi Asociaţii împreună cu think tank-ul Romania Energy Center (ROEC) au organizat luni, 2 iulie, o masă rotundă pe tema „Romania’s framework for oil & gas development – current status, present and future challenges”, care a avut loc la Grand Hotel Continental din Bucureşti. Evenimentul, dedicat experţilor din sectorul Oil & Gas, s-a bucurat de participarea la nivel înalt a reprezentanţilor din partea autorităţilor statului (Ministerul Justiţiei, MECMA, ANRM), a companiilor din domeniu, a instituţiilor academice cu tradiţie (Universitatea de Petrol şi Gaze, Universitatea Bucureşti, ASE), a avocaţilor şi analiştilor specializaţi.
Tema centrala a discuţiilor – cadrul administrativ, legal şi fiscal pentru dezvoltarea proiectelor din domeniul petrol şi gaze din România – a fost completată de perspectiva geopolitica. Discuţiile s-au focalizat pe cadrul juridic existent – prevederile legale şi fiscale – dar şi pe factorii de ordin politic ce influenţează mediul de afaceri şi contextul actual al sectorului. Evenimentul a facilitat o dezbatere deschisă între participanţi, cele două sesiuni fiind moderate de Laurenţiu Pachiu (Managing Partner, Pachiu şi Asociaţii) şi Radu Dudău (Director Executiv, Romania Energy Center).
Subiectele abordate au făcut referire la regimul juridic care guvernează sectorul de petrol şi gaze şi situarea acestuia faţă de cele din alte state, evoluţia cadrului juridic românesc de-a lungul timpului, cât şi provocările prezentului: ariile decizionale care necesită optimizare, sistemul de impozitare pe redevenţă comparativ cu alte state, rolul şi atribuţiile diferitelor instituţii, legislaţia privind acordarea contractelor de E&P şi cea privind protecţia mediului (onshore şi offshore).
În cadrul evenimentului, s-au discutat iniţiativele curente la nivel european, concluziile ultimelor studii apărute pe tema resurselor neconvenţionale, dar şi bilanţul alegerii proiectului Nabucco Vest şi implicaţiile pentru securitatea energetică naţională şi regională.
Pachiu si Asociaţii este o firma specializată în domeniul avocaturii de business. Mai multe detalii pe www.pachiu.com. ROEC este primul think tank românesc dedicat în exclusivitate subiectelor energetice.