Joi, 6 iunie, la ora 18.00, la Librăria Cărtureşti Verona (în ceainărie) din Bucureşti, va avea loc o masă rotundă pe tema volumului Memorii din biblioteca ideală de Bogdan Suceavă, apărut de curînd în colecţia „Ego-grafii” a Editurii Polirom, şi în format electronic.
Participă, alături de autor: Rodica Zane, Carmen Muşat, Radu Gologan, Paul Cernat
Moderator: Ovidiu Şimonca
În perioada 27 mai -14 iunie 2013, Bogdan Suceavă susţine un turneu de promovare a noului său volum. Detalii, aici.
Eseurile ce compun Memoriile din biblioteca ideală spun povestea unor întîlniri prilejuite de matematică: întîlniri intermediate de cărţi cu ideile unor oameni de ştiinţă dispăruţi (Huygens, Newton, Meusnier, Euler, Sophie Germain, printre alţii), dar şi întîlniri directe cu persoane ce au marcat evoluţia autorului. Figuri emblematice ale dezvoltării studiului matematicii la Universitatea Bucureşti (Gh. Ţiţeica, Dan Barbilian, Nicolae Teodorescu) completează tabloul.
„Dacă visul matematicienilor pursînge e să demonstreze teoreme care să le poarte numele, visul meu a fost să înţeleg pînă la ultima consecinţă nu doar anumite idei matematice, ci şi de unde provin aceste idei, filiaţia lor istorică, evoluţia lor în timp”, scrie Bogdan Suceavă. Episoade dintr-o istorie individuală – cea a unei formări care a stat sub dublul semn al matematicii şi literaturii – se împletesc astfel cu istoria cercetării unei importante noţiuni matematice: curbura, de la prima apariţie a ideii, în scrierile lui Nicole Oresme, şi pînă la cele mai recente cercetări.
Bogdan Suceavă, născut la 27 septembrie 1969, la Curtea de Argeş. Studii la Universitatea Bucureşti, unde a obţinut licenţa în matematică (1994) şi diploma de studii aprofundate în geometrie (1995). Distincţii literare: Premiul I Nemira, secţiunea Purgatoriu, nuvele, 1993, pentru nuvela Imperiul generalilor tîrzii; Premiul CopyRo, 2002, pentru volumul Imperiul generalilor tîrzii şi alte istorii; Premiul pentru proză al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti pe 2007 pentru romanul Miruna, o poveste; Premiul I al Reţelei literare pe 2010 pentru Noaptea cînd cineva a murit pentru tine. Volume de proză şi eseuri: Teama de amurg (Topaz, 1990), Sub semnul Orionului, roman (Artprint, 1992), Imperiul generalilor tîrzii şi alte istorii, nuvele (Dacia, 2002; ed. a II-a, LiterNet, 2003), Bunicul s-a întors la franceză, istorii (Editura T, Fundaţia Timpul, 2003; ed. a II-a, LiterNet, 2008), Venea din timpul diez, roman (Polirom, 2004; ed. a II-a, 2010), Miruna, o poveste (Curtea Veche Publishing, 2007), Distanţe, demoni, aventuri (Tritonic, 2007), Vincent nemuritorul, roman (Curtea Veche Publishing, 2008), Noaptea cînd cineva a murit pentru tine, roman (Polirom, 2010).
Mai multe detalii despre autor, aici.