Mărțișorul este considerat un vestitor al primăverii, încă din vremuri străvechi, însă de-a lungul timpului, acesta a căpătat și valoarea de talisman norocos. Șnurul său, colorat în alb și roșu, reprezintă întâlnirea dintre iarnă și primăvară, însă în folclor acesta a primit și alte semnificații. În fiecare an, de Mărțișor, tradițiile și obiceiurile vechi sunt readuse la viață, așa că ne-am gândit să îți prezentăm o parte dintre aceste datini românești!
Legenda mărțișorului
Legenda spune că Soarele a coborât pe Pământ, în chip de fată, iar un zmeu s-a îndrăgostit de ea și a închis-o în palatul lui. Atunci, Pământul a rămas fără Soare, iar fără mângâierea razelor sale, lumea s-a schimbat: păsările nu au mai cântat, iar copiii au uitat de joacă. Numai un tânăr curajos s-a gândit să salveze Pământul și s-a luptat cu zmeul, pentru a salva Soarele.
Lupta a fost una crâncenă: Soarele a urcat din nou pe cer, iar tânărul a rămas rănit, pe zăpada din curtea palatului. Sângele eroului s-a scurs pe zăpadă, iar în locurile în care picăturile au ajuns, au răsărit ghioceii, cunoscuți drept vestitorii primăverii. De atunci, oamenii cinstesc victoria tânărului curajos, legând două flori: una albă și una roșie. Roșul simbolizează dragostea și curajul tânărului, iar albul reprezintă ghiocelul, floarea care vestește venirea primăverii.
O altă legendă spune că mărțișorul ar avea o legătură cu Dochia, personaj mitologic, a cărei zi este sărbătorită pe 1 martie. Șnurul de mărțișor ar fi ca o funie a timpului, pe care Dochia o toarce atunci când urcă cu oile la munte. Acest obicei este asemănător cu povestea ursitoarelor, care torc firul vieții, atunci când copilul se naște. Așa și Dochia toarce firul anului, primăvara, la nașterea timpului calendaristic.
Obiceiuri și tradiții
În trecut, de șnurul mărțișorului se lega o monedă, pentru a-i aduce noroc purtătorului, iar de atunci a rămas această tradiție prin care șnurul este primit alături de un obiect simbolic. Pe vremuri, copiilor li se lega o monedă de argint la mână, cu un fir răsucit de lână, cu alb şi roşu, ca să fie feriţi de boală. După 12 zile, cei mici legau șnurul de mărțișor de ramura unui copac fructifer, pentru ca pomul să fie mai roditor.
De asemenea, cel care poartă mărțișorul mai multe zile la rând, în perioada 1-9 martie, va avea noroc tot anul. Tradiția spune că pentru persoana respectivă toate anotimpurile vor fi precum primăvara, cu multă căldură, optimism și speranță.
Studiile etnologice au demonstrat că mărțișorul are legătură cu tradițiile de Anul Nou, care în trecut era sărbătorit în luna martie, fiind celebrat astfel Anul Agrar. Între timp, tradiția mărțișorului a fost preluată și în mediul urban, iar firul colorat în alb și roșu, este purtat acum sunt formă de colier, broșă sau brățara. În plus, mărțișoarele au devenit un trend și în mediul online, unde sunt distribuite pe rețelele sociale, sub forma unor imagini amuzante.
Conform tradițiilor românești străvechi, mărțișorul ar avea și puteri deosebite. Bătrânii spun că mărțișorul este ca un fel de talisman, te poate apăra de forțele malefice, previne bolile, ține departe deochiul și te protejează de razele orbitoare ale soarelui. Tradiția spune că șnurul de la încheietura mâinii trebuie legat cu un nod, pentru că așa vei fi protejat, iar ghinionul va sta departe de tine.
Idei de cadouri de 1 Martie
Ziua de 1 martie este una cu adevărat specială pentru doamne și domnișoare, pentru că ele sunt în centrul atenției la începutul primăverii. Tocmai de aceea, femeile se așteaptă să fie răsfățate de Mărțișor, așa că îți venim în ajutor cu câteva idei de cadouri.
Dacă te-ai plictisit să stai la cozi pentru buchetele de flori, poți apela la site-urile cu aranjamente florale sau poți cumpăra o floare la ghiveci, care ar fi mult mai rezistentă. În plus, poți trimite un aranjament floral alături de o felicitare, iar gestul tău va fi cu siguranță apreciat.
Pe lista de cadouri pentru Mărțișor poți include și bijuteriile. Femeilor le plac brățările, inelele, cerceii, broșele, colierele și pandantivele, așa că ai de unde alege. Spre exemplu, poți cumpăra o brățara elegantă și îi poți atașa simbolic și un șnur de mărțișor. În plus, poți găsi mărțișoare de argint ieftine aici!
O altă idee ar putea fi mărțișoarele dulci, pe care le găsești într-o mulțime de cofetării. Cutiile de maccarons, bomboanele de ciocolată sau brioșele colorate sunt niște cadouri care le vor îndulci cu siguranță pe toate doamnele și domnișoarele.
Dacă vrei să fii mai original, poți opta pentru o cutiuță muzicală, o ramă pentru fotografii, un bilet la teatru sau o rezervare la spa. De asemenea, poți lua în calcul și o cină romantică!
Așadar, mărțișorul este mai mult decât un vestitor al primăverii. Conform tradițiilor străvechi, acesta are capacități remarcabile și îi protejează pe cei care îl poartă de ghinion. Conform credințelor din bătrâni, dăruirea unui mărțișor îți aduce prosperitate, poftă de viață și iubire. Astfel, gestul bărbaților de a dărui mărțișoare femeilor, este un îndemn către armonie și buna înțelegere.