Prof. Dr. Martin Winterkorn, preşedinte al Consiliului de Administraţie Volkswagen AG, a fost numit "Omul Anului 2008" de către un juriu format din cei mai eminenţi 38 reprezentanţi media din Franţa.
În opinia juriului care a acordat premiul, organizat de "Le Journal de l’Automobile", Grupul Volkswagen sub conducerea lui Winterkorn a fost "singurul producător auto care se menţine într-un trend ascendent în perioada crizei economice. « Calităţile de conducător ale lui Winterkorn au avut o influenţă pozitivă asupra succesului grupului: s-a dedicat el însuşi procesului de inginerie şi tehnologie, a pus accent pe calitate şi, împreună cu echipa, are stilul de management perfect, » spune şoferul de curse Jacky Ickx, laudativ la adresa lui.
Winterkorn este cel de-al doilea manager german care primeşte acest prestigious premiu francez, în 27 de ani de istorie. Onoarea de a primi acest premiu vine după încă un alt an record pentru Grupul Volkswagen.
În 2008, producătorul de autoturisme şi-a îndeplinit obiectivele în termeni de unităţi vândute, profit şi a bătut toate recordurile în ciuda condiţiilor dure: vânzările au crescut cu 4.5 la sută, până la 113.8 miliarde de euro, cu 1.3 la sută creştere în unitate de vânzare la 6,3 milioane de vehicule. La 6.3 miliarde de euro, profitul operational a crescut de la an la an cu 3 la sută .
"Anul trecut, brandurile noastre au debutat cu peste 50 de modele noi. Succesul nostru se bazează pe oferirea de modele variate, atractive şi ecologice. Aş dori să mulţumesc juriului pentru omagiul adus, nu numai mie, ci şi performanţei întregii echipe Volkswagen",a spus Winterkorn când a acceptat premiul.
{mosloadposition user10}