Pe 15 martie, de la ora 20.30, la Antena 1
În ediția de marți, coana Mița face show în paltoul emisiunii de la Antena 1. O mai veche cunoștință a chefilor, patroană de pensiune și prietenă cu Nea Mărin, coana Mița vine la preselecție hotărâtă să-i dea gata pe chefi cu o mâncare neaoșă: bulz cu brânză de burduf și unt făcute în casă, chiar de soțul ei, și cârnați preparați chiar de ea.
Surpriza va fi una de proporții pentru chefi, atunci când vor ridica cele trei capace și vor vedea ce se află în farfurie. Aflată în spatele ușilor pentru a asculta jurizarea, coana Mița va da naștere unor momente pline de umor. Dacă chefii vor trece mai departe acest preparat, telespectatorii Antena 1 vor afla marți de la 20.30.
Cine a trecut mai departe luni seara la „Chefi la cuțite”
Seară cu multe emoții și povești incredibile la „Chefi la cuțite”. Competiția a devenit internațională, nu au lipsit farfuriile interesante și surprinzătoare, cunoștințe mai vechi sau dansuri țigănești. Seara a fost deschisă la Antena 1 de Tibor Kanya, un rrom din Tg. Mureș care a dat savoare platoului emisiunii nu numai cu aromele îmbietoare pe care le-a pregătit, ci și cu voia bună cu care s-a prezentat și intrarea pe ritmuri țigănești din fața chefilor: „Nu mi-e rușine să spun despre mine că-s rrom! Eu sunt mândru”, a declarat acesta. Concurentul a ales să gâdile papilele juraților cu o mâncare țigănească, o tocăniță de burtă. De mic a studiat dansurile țigănești și face parte dintr-un ansamblu cu care a colindat toată lumea. Îi place să cânte în timp ce stă la cratiță și pune mult suflet în mâncarea pe care o gătește. Chef Dumitrescu a fost cel care a intuit din prima ce se află în farfuria din fața lui: „E mâncare țigănească asta”, a concluzionat el după ce a gustat. Tibor Kanya le-a mărturisit că gătește de câțiva ani și se pare că o face bine din moment ce chefii au mâncat tot din farfurie. La schimb, i-au oferit fiecare câte un cuțit.
O buzoiancă de 55 de ani, Angela Bratosin, a venit la „Chefi la cuțite” cu fiica sa de 17 ani, Aurora. Sunt unite de pasiunea penru bucătărie, chiar dacă Aurora este înfiată. Povestea celor două este emoționantă, iar viața nu a fost mereu darnică cu ele. Soțul Angelei a avut probleme cu alcoolul, iar asta le-a afectat foarte mult. Femeia și-a crescut cum a putut mai bine fiica adoptată, despre care spune că îi este mai apropiată decât dacă ar fi născut-o. Au o legătură specială și se iubesc foarte mult. Aurora a învățat să gătească de la mama sa, care timp de 10 ani a deținut un restaurant. Și-ar dori mult să poată revigora această afacere și să gătească amândouă în bucătăria propriului restaurant. „Tocănița este exact cum mi-o făcea bunica, vă mulțumesc doamnă”, i-a spus chef Florin Dumitrescu. Doamna Angela a trecut mai departe, deși fiica sa a picat examenul din fața juraților.
Raluca Pop are 34 de ani și o firmă de pompe funebre. 9 ani a fost stewardeză, iar chef Scărlătescu i-a fost pasager de două ori, pe o cursă internă. Relaxată și cu umor, aceasta le-a povestit juraților că visează să își deschidă un restaurant mic, la malul mării, cu câteva măsuțe și mâncare gustoasă. Fire sensibilă, Raluca a povestit la „Chefi la cuțite” că drama cailor din pădurea Letea a afectat-o enorm, mai ales că a lucrat acolo ca voluntar, iar acela a fost momentul în care a început să consume tot mai puțină carne. Celor trei chefi le-a pregătit o rețetă de lup de mare cu fenicul, iar finalul jurizării a fost unul fericit pentru Raluca. Același lucru s-a întâmplat și pentru un subofițer din Brașov, pentru care preselecția „Chefi la cuțite” a devenit misiune îndeplinită. În 2012 Marian Tinică a plecat în misiune în Afganistan, lăsând acasă un copil de 1 an și 3 luni. Cariera de militar l-a ținut departe de familie o vreme, iar acum spune că tot universul lui se învârte în jurul fetiței sale, Adelina. Este foarte pasionat de bucătărie, iar lunile petrecute departe de copil l-au marcat, astfel că ar vrea să se reprofileze și să lucreze în bucătărie.
Costel Tomescu, din Galați, și-a propus să-I dea gata pe chefi cu o ciorbă din sturion și a reușit. Deși au găsit mici scăpări în farfuria acestuia, chefii l-au trecut mai departe, iar acesta, o mai veche cunoștință a lor, le-a spus: „Veniți pe la mine și v-o fac la ceaun, să vedeți cum iese.” Nici pentru Mayla Bucci preselecția „Chefi la cuțite” nu a fost prima întâlnire cu cei trei jurați. La 24 de ani, aceasta lucrează în restaurantul părinților și vrea să demonstreze cât de mult a evoluat. Aceasta a preparat un tort de dovlecei cu ciocolată și ardei iute, plus sos de portocală și ghimbir. Preparatul ei a stârnit controverse, dar jurații au trecut-o mai departe.
Cristian Șerb a avut în viață noroc de 2 miliarde, iar la „Chefi la cuțite” noroc să treacă mai departe. Are 22 de ani și este bucătar. În timp ce gătea cotlete de miel cu mousse de țelină a cum a câștigat 2 miliarde la casino, din întâmplare, bani cu care și-a cumpărat un apartament. Farfuria acestuia, deși a trecut mai departe, a stârnit controverse între jurați. „Arată drăguțel farfuria, dar nu știu dacă funcționează cu sosul ăsta de fructe de pădure. Mielul e gătit perfect”, a fost de părere chef Sorin Bontea. În schimb, chef Florin nu a fost convins, astfel că spiritele s-au încins: „Scărlătescule, de câte ori ai pus tu în farfurie fructe proaspete lângă carne?!”.