Marta Petreu isi prezinta joi, 28 ianuarie, ora 16.00, cel mai recent volum aparut la Editura Polirom, Diavolul si ucenicul sau: Nae Ionescu-Mihail Sebastian. Evenimentul va avea loc in cadrul Conferintelor lunare de la Sala Oglinzilor, organizate de Uniunea Scriitorilor din Romania.
Parteneri: Observator cultural, Romania literara si Radio Romania Cultural.
Despre Nae Ionescu, contemporanii lui, inclusiv una dintre iubitele sale, Maruca Cantacuzino, au depus marturie ca era diavolul. Mihail Sebastian, care i-a fost ucenic la Cuvintul vreme de sapte ani, din 1927 pina in 1934, a sfirsit si el prin a declara ca profesorul si directorul sau de constiinta era „diavolul”. Centrata pe publicistica politica a lui Sebastian si pe psihologia tinarului scriitor – ce l-a fixat afectiv, ca pe-o iedera, de Nae Ionescu si de Eliade –, cartea examineaza rolul pe care l-a avut Nae Ionescu in formarea tinarului sau discipol si cit de tare a fost influentat invatacelul de ideile politice si filosofice ale maestrului. De pe urma acestei cercetari, facute in presa anilor 1927-1936, autoarea demonstreaza ca Mihail Sebastian a fost (ca mai tirziu Cioran, Eliade, Noica s.a.) un reprezentant al aripii de extrema dreapta a generatiei sale, generatia ’27.
Marta Petreu este scriitor si profesor. S-a format in ambianta intelectuala a miscarii literare „Echinox”, de la Universitatea „Babes-Bolyai” din Cluj. Profesor de istoria filosofiei romanesti la Universitatea „Babes-Bolyai” si redactor-sef (din 1990) al revistei Apostrof, publicatie mensuala editata de Uniunea Scriitorilor din Romania si de Fundatia Culturala Apostrof. Doctor in filosofie al Universitatii din Bucuresti, cu lucrarea Valentele estetice ale anamorfozei logice (1992).
{mosloadposition user9} {mosloadposition user10}