Compania Mars, unul dintre cei mai importanți producători mondiali de produse de cofetărie, alimente și hrană pentru animale de companie, a numit un nou director pentru lanțul de aprovizionare în Europa Centrală. Richard Lemerle, în prezent director Supply Chain Mars pentru Europa de Sud, își va extinde responsabilitățile în Europa Centrală, acoperind și Cehia, Slovacia, România și Ungaria. În noua sa poziție, Richard Lemerle se alătură șiechipei de management a Mars din Europa Centrală.
Compania Mars este renumită pentru că le oferă Asociaților săi numeroase oportunități de creștere și dezvoltare a carierei, iar Richard este unul dintre numeroasele exemple ale acestei abordări. În mod specific, Mars oferă oportunități de creștere, inclusiv prin lucrul îndeaproape cu mentori a căror menire este să cultive ambițiile Asociaților, creând condițiile ideale pentru ca aceștia să își asume roluri și responsabilități mai mari, inclusiv în alte țări și în diverse departamente.
Richard o înlocuiește în Europa Centrală pe Sophie Gaspard, care preia conducerea unui important proiect regional.
Richard Lemerle are peste 25 de ani de experiență acumulați în funcții regionale și globale. S-a alăturat companiei Mars în 2016 când a făcut parte din echipa responsabilă de lanțul de aprovizionare de pe piața italiană. După doar patru ani, domeniul său de responsabilitate s-a extins pentru a include mai multe țări din sudul Europei: Grecia, Malta și Cipru. El este un pionier în a duce operațiunile de rutină la un nivel cu totul nou. Datorită viziunii sale, piața Mars din Europa de Sud este în fruntea transformării digitale. Un exemplu în acest sens este maniera inovativă de a utiliza elemente de inteligență artificială pentru a elimina sarcinile fără valoare adăugată. Acum Richard va aduce experiența sa și în Europa Centrală, asumând noi responsabilități pentru lanțul de aprovizionare în Cehia, Slovacia, Ungaria și România, în calitate de director al lanțului de aprovizionare al Mars pentru Europa de Sud și Centrală.
„Sunt cu adevărat recunoscător pentru această oportunitate și pentru șansa de a evolua în compania Mars. Lucrul în cadrul lanțului de aprovizionare pe mai multe piețe sud-europene mi-a oferit o oportunitate extraordinară de a câștiga experiență în conducerea lanțului de aprovizionare pentru țări diverse, așa că aștept cu nerăbdare să-mi valorific toate cunoștințele pe piețele din Europa Centrală. În prezent, prioritatea mea este să mă concentrez pe dezvoltarea Asociaților talentați din echipa mea și să îi ajut să se dezvolte personal în cadrul Mars”, a declarat Richard Lemerle, noul director al lanțului de aprovizionare Mars Multisales pentru Europa Centrală și de Sud.
Mars în România și Europa Centrală
Mars a intrat pe piața din Cehia în 1992. Din 2016, compania a operat pe piața din Cehia sub umbrela Mars Multisales Central Europe, care include piețele din România, Ungaria, Cehia, Slovacia. Cu peste 450 de angajați (denumiți Asociați), organizația din Europa Centrală operează în prezent în trei categorii: dulciuri (ciocolată, gumă & bomboane), food (orez și sosuri) și hrană pentru animale. Mai mult, Mars operează în regiune două dintre cele mai mari fabrici ale sale în aceste segmente, incluzând o fabrică în Csongrád-Bokros Ungaria, care produce mâncare uscată și recompense pentru animale și, de asemenea, o facilitate de producție pentru dulciuri (fără ciocolată) care include și centrul de dezvoltare pentru dulciuri din Poříčí nad Sázavou din Republica Cehă.