Ovidiu Bufnilă
Să-l dezbrăcăm în pielea goală! Să-l desecretizăm!
Sigur că ne putem întreba dacă nu cumva textele din Era Complexităţii, fie ele şi aleatorii, nu sunt pentru un observator cântecul de sirenă al Marketingului. Aceasta după ce ne vom fi întrebat asupra Marketingului fie ca autoritate, fie ca expresie spaţială perversă sau spaţio-temporală magică. O întrupare a neutrului sau manifestare a nefiinţei. Dacă ar fi vorba de autoritate atunci raporturile noastre ar fi de subordonare, de confruntare sau de cooperare cu Marketingul în totalitatea lui ei sau cu o parte din el. Insurgenţa noastră ar fi într-un asemenea caz nu lipsită de comic. Marketingul ar reprezenta pur şi simplu textul din Era Complexităţii în întregul lui dat nouă spre interpretare sau doar spre a fi contemplat. Am putea bănui că şi privim un asemenea text, că trecem pe lângă el în fiecare zi sau că suntem chiar propoziţiile lui.
Ce ar fi Marketingul? Doar înfăşurarea unui text, abstragerea lui într-o propoziţie finală, un act textual ultim rămas, dăruit, uitat, livrat lumii spre interpretare?! Să se reducă existenţa umană doar la lectura acestui tulburător text înfăşurat, ascuns în volutele spaţio-temporale?! Căci fie furnică, fie filozof, înjghebările organice în care pâlpâie o scânteie spirituală nu par a avea ca fundamentală îngurgitarea unor porţiuni de spaţiu, mici îngrămădiri de molecule sau celule palpitând sub varii forme colorate viu, atrăgător. Masticaţia, Atingerea şi Privirea nu par a fi sensul ultim, deşertăciunea deşertăciunilor. A te adăposti de furtună nu pare a fi demersul către reflecţie. A strânge recoltele sau a juca la ruletă pare la fel de fad, de neimportant. Shopping-ul să fie descoperirea Ultimului Sens al Fiinţei?
{viewonly=registered,special}Interpretarea Marketingului, iluzorie. Numai gândul de a putea interpreta în întregul lui Marketingul i-ar face pe unii să râdă iar pe alţii să ridice eşafodul în grabă. Cătuşele ar zornăi iar forţele de ordine s-ar grăbi să aducă bineînţeles calmul pe străzi. Căci mulţimile, pe deplin înfiorate, aşteaptă miracolul descoperirii, aşteaptă un semn al Marketingului. El se încăpăţânează, se lasă greu, se vrea curtat. Ca şi cum ar fi o persoană. Dar nu e persoană. După unii ar fi concept. După alţii un puseu filozofic, o himeră a comerţului. Nici n-ar avea trup. Unii se căznesc s-l înregimenteze, alţii îl pun în operă în vremelnice promoţii pline de şarm şi artificii. Alţii valsează cu el construindu-i Metoda. Alţii îl terfelesc. Alţii se împăunează cu el. Fac rabat de la normă. Încalcă diverse convenţii.
Aflarea ultimului, aflarea Marketingului Ultim trece arareori drept virtute. Pare mai degrabă nebunie, rătăcire, Vinovatul sau cel fără de minte e adus spre judecata oamenilor, spre oprobiul lor, rareori spre iertarea lor. În asemenea ipostaze, conformismul şi conservatorismul jubilează. Aflarea Marketingului Ultim e suprema libertate. E spiritul liber, neîncătuşat, insurgent, violent. Spiritul liber violentează Marketingul părând a vrea să-l ia cu orice preţ în stăpânire. Tocmai de aceea cu virulenţă purcede la citirea semnelor şi interpretarea lor, tocmai de aceea totul este text, fie autostradă, fie supernovă, fie muzică de film. Totul reductibil la propoziţie sună ca şi cum ar fi o sentinţă. Are parfum. E uşor dictatorial. E mistic. De neconceput, neliniştitor. Panoramând, scrutând orizontul, privirea observatorului întâlneşte textul devenind propoziţie a lui. Problema e dacă observatorul se va gândi pe el însuşi ca aparţinând textului, ca fiind al Marketingului Ultim prin observare şi mărturie. Căci aici descoperim caracterul discontinuu al acestei raportări la Marketingul ca autoritate. Şi totuşi rămân corpuri ale frazei de nedesluşit ca şi cum ar mai fi un observator în spatele nostru, ca şi cum Marketingul ar aştepta sosirea unui altuia.
Celălalt, mult invocatul celălalt, pare a fi aşteptat cu febrilitate. Asta descoperim în evoluţia schemei cinematice a vieţuitoarelor de la saurieni la hominide. O căutare a observatorului ideal, a unicului martor, Marketingul se gândeşte pe sine şi caută printre propoziţiile sale una convenabilă. Tocmai Marketingul e pus în discuţie, nefiind un exemplu de perfecţiune. De ce această lipsă de simetrie? De ce aceşti paşi nesiguri în căutarea martorului sublim, de ce atâtea eşecuri?! La ce bun fluturii sau scriitorii geniali, la ce bun atâtea printuri, bannere, mash-uri, briefing-uri, promoţii şi top-uri? La ce bun interpretările gomoase, vulgare, pasionate, dispreţuitoare, partizane ale Marketingului Ultim?! La ce bun atâtea strategii de marketing, atâtea şi atâtea reclame care mai de care mai sofisticate, care mai de care mai violente prin structură şi naraţiune?! Să fie ele doar redundanţă? Doar reziduu?! Sterilul unei activităţi închinate Marketingului ca autoritate?! Efortul fiinţei păleşte în faţa acestei monstruoase autorităţi. Necunoscută. Rece. Arogantă. Gata, gata să fie luată la refec de filozoful dezamăgit, pornit să demoleze conceptul de marketing. Gata, gata să fie stâlcită, erodată aşa cum, din plictis cotidian, fiinţele stâlcesc bietele cuvinte căutând să le stoarcă de sevă, să găsească noi înţelesuri, noi anecdote, noi fabule. Căci apariţia, răspândirea şi înflorirea marketingului vorbeşte de decadenţă, de neîncredere şi de refuzul normei. Dar nu e oare o idee rătăcită?
Moartea textului comercial e dorită cu sârg, e anunţată cu surle şi tobe. Dar TC rămâne cheia de boltă. Sunt prinşi în el cu toţii, în această cheie. Participă cu nesaţ la desfăşurarea textului comercial. Ar putea fi foarte bine însă doar pustietate, doar nişte propoziţii aflătoare într-un jalnic inventar, printre explozii surde şi râuri de lavă cosmică. Ce rămâne din praful piramidelor-branduri, din câmpurile de bătălie imagologice, din Clinton, din Coca Cola, din Mozart, din Ford, din Castro? Cuvinte răzleţe căutând un autor dispus să le reaşeze în propoziţiile zbânţuitoare ale marketingului. Dar la ce bun zbaterea, campania electorală, promoţia, reclama, suicidul plăcerilor absolute şi dogma loaisirului cu orice preţ?! Din când în când, aparent zgâlţâind Marketingul în corporalitatea lui, câte o revoluţie. Pentru că e mai uşor să pui le cale o revoluţie decât să readuci la viaţa un fluture pictat pe un banner. Pentru cu e mai uşor să ştergi porţiuni mari de text, să înnegreşti pasaje interzise vulgului. Vulgul nu are de-a face cu secretele sau tainele sau misterele marketingului. Nu intră în culise. El orbecăie în splendoarea existenţei sale . Nu e orbit ca şi cum ar fi scăldat în lumina arzătoare a blitz-urilor de la Cannes. Iar elita pune în sipet secretele jinduind zăpăcită de promoţiile de marketing. După totalitatea simţurilor. Din când în când, elitele sunt cuprinse de convulsii şi propun strategii utopice de salvare generală. Masele îmbrăţişează promoţiile cu un soi de furie furibundă. Se prefac a înţelege propoziţiile textului comercial. În adevăr, elite şi vulg se nuntesc într-un plictis general. Plictisul e lacăt de totalitate spre a slei spiritul aventurier. Ordinea şi legile ucid elanul depărtărilor. Aventura se metamorfozează în pistoale cu apă şi în polemici parlamentare cuprinzătoare de texte fie fornăite, fie savante. Savantlâcul e ridicat la rang academic. Academia sucombă însă descrisă fiind a fi drept cetate de necucerit. Pedanteria ucide spiritul scormonitor cerşind mărirea pensiei şi zornăitul medaliilor de merit ţi reluarea ciclului promoţional cu o şi mai mare vivacitate. O întreagă lume construită aidoma unei fabrici se prăbuşeşte lipsindu-se de sens. E aşa, o virgulă în textul Marketingului. S-ar putea ca însuşi Marketingul să fie textul magic. Atunci ar putea fi lecturat în întregul său? Şi ceea ce numim anticipare sau intuiţie să nu fie altceva decât o lectură stranie?! Să citească celălalt, nenăscutul?! Să fie intuiţia actul de prezenţă al altcuiva?! Să nu fie fiinţă umană punctul cheie, punctul terminus, vârful piramidei?! Să fie doar o formă pasageră, poate chiar sfârşitul?! Iar universul să nu fie decât un nume predicativ?!
Care ar fi rostul Marketingului? Care ar fi rostul acestei întrebări? Să fie Marketingul întocmai în raport cu fiinţa?! Să nu fie autoritate decât raportată nouă?! Poate că inexistentul se reclamă a fi text comercial tocmai pentru a ne coordona?! Şi atunci la ce bun premiile, felicitările, statuile şi comemorările, obiectele promoţionale, târgurile şi expoziţiile, pliantele, flyer-ele?! Iată un bun exerciţiu de imoralitate. Iată un bun exemplu de nesupunere. Să nu recunoşti sistemul de valori instituit e blasfemie. Să renegi generaţia anterioară e periculos. Strigător la cer. Să descoperi deşertăciunile maturităţii, ce oroare! Lipsirea de sens, un prim pas către descifrarea Marketingului Ultim. Căci proastă educaţie şi tirania sistemului de valori acceptat în mod oficial te îndreaptă către pierderea identităţii. Marketingul, în falsitatea lui, oglindeşte vidul fiinţei. Oglindeşte chiar lipsa Marketingului lăudându-se că l-ar imortaliza.
