Ultimele zile de înscrieri
Au mai rămas 7 zile de înscrieri la Marketing Research Conference 2013 – Shopper marketing, un nou eveniment SMARK KnowHow adresat profesioniștilor în marketing și comunicare din România, care va avea loc pe 15 și 16 mai 2013.
Tema de anul acesta a conferinței este shopper marketing și a fost determinată de interesul crescut al companiilor față de înțelegerea comportamentului de cumpărare și pe concentrarea activităților de marketing ale brandurilor cât mai aproape de punctul de cumpărare.
Conferința este structurată în două zile de prelegeri susținute de 20 de vorbitori locali și internaționali, completate de un seminar despre tehnologii inovatoare de cercetare în shopper marketing, moderat de Marek Kempka (Director Shopper Technology Europe, Nielsen), în prima zi a conferinței. In cadrul workshop-ului vor fi testate tehnologiile de mobile eye tracking și virtual shopping și se vor da exemple de folosire a datelor colectate în tactici de shopper marketing. De asemenea, vom vedea cum se poate măsura comportamentul de cumpărare în magazine și cum se pot stabili obiectivele de cercetare în raport cu obiectivele de business.
Prezentările vor acoperi subiecte variate precum:
· Modalități de identificare a tipologiilor de consumatori și a unor audiențe valoroase;
· Tipologii de consumatori în contextul actual cu accent pe: obiceiuri de cumpărare, utilizare a gadget-urilor, comunicare personalizată, word of mouth și social media;
· Identificarea de insight-uri ale consumatorilor la raft legate de arborele decizional;
· Metodologii noi de monitorizare și evaluare a întregului proces de luare a deciziei de achiziție;
· Generarea de consumer engagement prin media și impactul fiecărui canal media asupra generării de engagement;
· Cele mai prezente pattern-uri de cumpărare online și moduri prin care pot fi abordați cumpărătorii în funcție de specificul lor.
Ultima zi de înscriere este marți, 14 mai. Mai multe detalii despre subiectele abordate, program și vorbitori sunt disponibile pe site-ul conferintei.
Partener de know-how al Marketing Research Conference 2013 este Starcom MediaVest Group.
Evenimentul este susținut de Agrafa, 360 Revolution, Trade Media și Casa de Traduceri, iar creative food provider este frufru. Partenerii media ai evenimentului sunt: IQads, Realitatea.net, 24-FUN, Cariere, The Institute, HotNews, Magazinul Progresiv, Zumzi, Piața, Ziare.com, Business24, Money Magazine, Money.ro, Money TV, Doing Business, IAA, UAPR și Radio Guerrilla.