Mark Walker, Senior Vice-President – MAP World Markets, vine în România pentru a participa în perioada 11-12 iunie la ediția 2015 a ICEEfest. Mark Walker va susține o prezentare despre Emerging Programmatic Ecosystems și va analiza în cadrul panel-ului The Programmatic Revolution: Are you ready? cât de pregătită este piața din țările din Europa Centrală și de Est pentru integrarea și folosirea potențialului maxim pe care programatic buying îl oferă.
„România este una dintre piețele cele mai importante atunci când vorbim de dezvoltarea programmatic buying în zona CEE și mă bucur că am oportunitatea de a interacționa cu cei mai relevanți actori ai industriei de media din regiune. La ICEEfest voi împărtăși cu publicul experiența acumulată prin implementarea programmatic buying în peste 25 de țări la nivel global și voi evidenția importanța pe care educarea pieței o are în succesul acestuia”, a declarat Mark Walker, Senior Vice-President – MAP World Markets, IPG Mediabrands.
În cadrul vizitei pe care o va face în România, Mark Walker va susține un seminar privat pentru clienții agențiilor IPG Mediabrands din România, unde va prezenta cele mai noi instrumente pe care rețeaua le oferă acestora.
Cu peste 15 ani de experiență în digital marketing, Mark Walker coordonează implementarea strategică a capabilităților digitale ale IPG Mediabrands în peste 50 de piețe emergente din Asia, Africa, Europa și America Latină.
IPG Mediabrands este prezent în România prin trei dintre agențiile sale de top, Initiative, BPN și Universal McCann, iar interesul pentru programmatic buying a fost evidențiat încă de anul trecut, odată cu lansarea în Europa Centrală și de Est a Cadreon, o platformă specializată de programmatic buying, care integrează tehnologii avansate, date complexe și un inventar vast, totul pentru a oferi clienților cele mai bune soluții de comunicare digitală.