România este competitivă la nivel regional și își consolidează poziția prin creșterea numărului de companii care aleg să-și deschidă birouri aici
CBRE, liderul global al pieței de consultanță imobiliară, îl numește pe Marius Scuta în funcția de Head of Business Development al CBRE, ca parte din strategia companiei de a-și consolida poziția în piață, a-și dezvolta operațiunile businessului, a-și extinde portofoliul și a explora noi oportunități.
Cu o cunoaștere profundă a pieței de real estate, Marius se alătură din 1 noiembrie 2023 echipei CBRE România, într-un rol strategic în compania care a înregistrat în 2022 o cifră de afaceri record, de peste 16 milioane euro, fiind lider de piață pe segmentele Office, Investment, Retail sau Property management.
“Este o provocare pe care mi-am dorit-o, de a construi creștere pentru liderul pieței de real estate comercial. Suntem într-un context care mă provoacă, cu un 2024 fără livrări pe segmentul clădirilor de birouri, cu necunoscute de infrastructură pe cel de Industrial&Logistică, cu o schimbare de perspectivă pe segmentul retail și cu același pool de investitori în piață, la care se adaugă presiuni pe chirii, costuri crescute și incertitudine. Cred însă că perioadele grele sunt de fapt rampe de lansare pentru cele mai interesante oportunități, iar cu suportul, capabilitățile și know-how-ul echipelor din CBRE intenționez să demonstrez acest lucru”, declară Marius Scuta, Head of Business Development al CBRE Romania.
Marius Scuta are o experiență de peste 16 ani în piața de real estate. După o experiență de 8 ani în telecomunicații pe conturi corporate de mari dimensiuni, a debutat în piața de imobiliare comerciale în 2007 în rolul de coordonator al unei echipei de office. Din 2009 până la exit-ul din România al JLL, Marius a ocupat funcția de National Director, Head of Office Leasing Department, fiind și membru al board-ului companiei. În ultimii ani, a dezvoltat și condus echipe ale căror performanțe le-a permis să se mențină în top 2, asigurând în același timp însă coeziune și continuitate în departamentele sale. Portofoliul personal înregistrează deja peste 600.000 mp de birouri închiriați direct sau sub conducerea sa directă.
“Marius este un profesionist consacrat al pieței, care poate optimiza rapid strategia de dezvoltare a unei companii, în special cu ajutorul unor echipe performante precum cea a CBRE. Mă bucur că după 15 ani în care am fost în competiție, iată a venit momentul în care putem să construim împreună. Cred în capacitatea lui de a atrage și de a crea oportunități. Există mult potențial pe piața locală, mai ales în acesată perioadă provocatoare pentru sectoarele cheie, office și investment, care îi avantajează pe cei care sunt îndrăzneți și creativi, iar Marius aduce un spirit proaspăt, competițional, de care avem nevoie pentru creștere”, adaugă Răzvan Iorgu, Director General al CBRE Romania.
Piața de birouri navighează între provocări și oportunități
Sectorul de Office din România traversează o perioadă în care se repoziționează, pe fondul contextului macroeconomic, al muncii la distanță, dar și a lipsei de noi spații de birouri livrate. Chiar și în lipsa unor noi livrări în 2024 și a unui număr limitat în 2025, al treilea trimestru al acestui an a reprezentat un an record în ceea ce privește activitatea totală de leasing. În condițiile în care companiile rămân atențe la costuri, reînnoirea contractelor de închiriere și relocările de tip “flight-to-quality” au fost principalele stimulente ale cererii în acest trimestru. Peste 164.000 mp au fost tranzacționați în București, iar acest lucru are un aspect pozitiv, care ar putea fi interpretat ca o reconfirmare a angajamentului pe termen lung al companiilor existente pe piață.
În primele nouă luni ale anului 2023 piața de spații de birouri moderne a oscilat, transmițând mesaje mixte, însă activitatea totală de închiriere, de 352.500 mp, a depășit cifrele înregistrate anul precedent și ar putea atinge o rată istorică.
Totuși, această perioadă reprezintă o oportunitate pentru proprietarii clădirilor de birouri existente de a-și îmbunătăți calitatea spațiilor prin lucrări solide de reabilitare și prin introducerea elementelor ESG lipsă, astfel încât clădirile mai vechi să atingă un nivel similar cu cel al clădirilor noi. În același timp, companiile continuă să-și optimizeze spațiul de birouri prin adaptarea la modul de lucru hibrid. Companiile riscă însă să fie nepregătite în fața unor posibile valuri de angajări sau a unei prezențe mai mari la birouri.
Criteriile de sustenabilitate devin din ce în ce mai importante și vor domina agenda discuțiilor privind spațiile de birouri. În 2024, deciziile cu privire la tranzacțiile de birouri vor fi influențate în mare măsură de prezența criteriilor ESG, care deja sunt luate în considerare în discuțiile pentru contractele cu proiecte care vor fi livrate după 2025-2026. Accesibilitatea și calitatea proiectelor de birouri rămân esențiale și sunt principalii factori de decizie.
Piața de birouri din România a atins un nivel de stabilitate care a absorbit modificările aduse de munca hibrid și va primi cu entuziasm clădirile noi atunci când acestea îndeplinesc atributele căutate de chiriași. Se preconizează o evoluție matură către o piață de birouri de calitate superioară și sustenabilă.