Spectacolele “Aici nu se simte” cu Lia Bugnar și Marius Manole și” Oase pentru Otto” cu Medeea Marinescu și Lia Bugnar au loc vineri, 14 februarie ora 22:00 și sâmbătă 22 februarie, ora 22:00 la Green Hours, Calea Victoriei 120. Locurile sunt limitate de aceea este recomandată rezervarea la numărul de telefon: 40 788 452 485 sau email teatru@greenhours.ro.
Lia Bugnar pune în scenă două piese care se succed aparent întâmplător, ca într-un joc dulce-acrişor al hazardului. Ce au ele în comun? Fuga. Personajele aleargă de-a lungul propriilor drame, mascându-şi tristeţea în decorul unor idealuri frânte pe care le pot repara, cred ele, cu puţin unguent pentru suflet. Însă rănile rămân deschise şi prin ele se zăresc viscerele unor întrebări orfane de răspuns.
Aici nu se simte sau balada celor care (nu) cuvântă
Un el şi o ea se întâlnesc pe acoperişul viselor pentru că realitatea miroase urât. Dorinţa de a fi iubit a stat atât de mult timp în exil, încât dragostea s-a sleit şi a început să pută de-a binelea. Acum poluează întreaga atmosferă şi se răspândeşte asemenea unei molime. Experienţa olfactivă devine una sinstezică; mirosul se insinuează până şi în urechile protagoniştilor, ameninţând să le străpungă auzul. Miasma doare, se strecoară şi în carne, este posesivă, obligându-şi victimele să se refugieze sub acelaşi palton al fricii. (…)
Oase pentru Otto
Ce le poate aduce împreună pe două femei diferite, noaptea, pe trotuarul ce pare să se prelungească spre un infinit dezolant? O cântăreaţă de operă (Medeea Marinescu) şi o prostituată (Lia Bugnar) aşteaptă o maşină care să oprească. Pentru prima, ar însemna unica şansă de a pleca în Noua Zeelandă unde a câştigat un concurs de canto. Cealaltă se regăseşte în situaţia sordidă împărtăşită de zeci de femei pentru care strada devine micul eden prăbuşit din care îşi croiesc ziua de mâine. Destinele lor se ciocnesc – impactul e chiar dureros pentru artista inocentă, nefamilarizată cu îndeletnicirile nocturne ale vecinei sale de trotuar – apoi dansează unul în jurul altuia ca într-un tango la început stângaci, apoi electrizant. (Teodora Gheorghe, scriitor)
Lia Bugnar Medeea Marinescu și Marius Manole sunt niște actori ubicui. Există ubicui? Ubicuu la plural- ei doi sunt. Adică ei sunt în mai multe locuri în același timp. Am avut foarte puțin timp pentru repetiții și în general în cele mai neconvenționale spații, adică la mine acasă în timp ce Iago, cățelul meu, venea tot mai des cu mingea să ne roage să i-o aruncăm, prin foaiere de teatre, altele decât spațiul de joc.