Preselecţiile „Junior Chef” au adunat cei mai talentaţi copii în gastronomie, cei mai amuzanţi, simpatici şi spontani prichindei care îi lasă, de multe ori, pe cei trei juraţi fără replică, în unicul concurs culinar din România destinat copiilor.
După o primă ediţie, Marius Florea Vizante s-a dovedit a fi juratul care încearcă să-i încurce pe micii bucătari şi să-i determine să aibă atenţie distributivă, dar totodată, să-i distreze şi să le insufle faptul că tot ceea ce fac în bucătărie trebuie să fie din inimă, să fie distractiv şi mai ales gustos.
Astfel, Vizante a dat peste fel de fel de concurenţi care au intrat în jocul lui, dar mare i-a fost mirarea şi plăcerea în momentul în care sora unei concurente s-a luat la întrecere cu el în războiul replicilor. Marius Florea Vizante a întrebat-o pe domnişoară dacă vrea să fie prietena lui, dar din păcate pentru el, replica fetiţei l-a lăsat mască pe jurat: „Am un iubit deja. Asta este, viaţa este dură uneori! Treci peste!”, a mărturisit susţinătoarea Anei Maria Dumitru. Se pare că la momentul jurizării atitudinea copilei s-a schimbat atunci când fetiţa l-a ameninţat pe Vizante că se desparte de el în cazul în care sora sa va primi un vot negativ din partea lui.
Cei doi colegi de juriu ai lui Vizante au savurat întregul moment şi nu s-au putut abţine de la comentarii: „Mă bucur că în sfârşit Vizante şi-a găsit naşul, că a găsit persoana care l-a lăsat fără replică”, povesteşte Anca Lungu, Prinţesa Polonic a juriului. Spre deosebire de ea, farmecul lui Vizante l-ar fi cucerit pe Horia Vîrlan, în care în care el ar fi fost concurent: „Trebuie să recunosc că dacă aş fi fost copil, m-aş fi dus în echipa lui Vizante, dar norocul meu e că nu sunt”, mărturiseşte Horia.
Alte momente savuroase, amuzante şi pline de voie bună vor putea fi urmărite la „Junior Chef” luni, de ora 20:30, la Antena 1.