Cunoscutul actor Marius Bodochi vorbește într-un amplu interviu difuzat duminică, de la ora 13.00, la Antena Stars, despre viața de artist și despre câte sacrificii presupune ea.
Marius Bodochi a dezvăluit unul dintre cele mai dificile momente din viața sa, cel în care a primit tragica veste a morții mamei sale.
”Eram într-un turneu la Bârlad când am primit vestea și toată lumea se aștepta să renunț la piesă, să plec. Nu am plecat de pe scenă, am știut că mama nu și-ar fi dorit asta. Orice artist când are un spectacol trebuie să joace. Un actor nu lipsește de la spectacol decât atunci când moare el”, a declarat actorul Marius Bodochi la Antena Stars.
Despre cum a reușit să treacă peste acest moment dificil și despre felul cum percepe acum dispariția mamei sale, actorul Marius Bodochi vorbește pe larg în cadrul emisiunii ”Dincolo de aparențe”, difuzată duminică, de la ora 13.00, la Antena Stars.