La „Destine ca-n filme” – marţi, 25 noiembrie, de la ora 21.00, la TVR 2
Aşa cum ne-a obişnuit – şi în această săptămână, la „Destine ca-n filme”, Iuliana Marciuc a pregătit noi cazuri ale unor oameni extraordinari.
Marina Voica este artista cunoscută şi îndrăgită de noi toţi, dar puţini cunosc povestea vieţii ei, cu întâmplări incredibile, care au făcut-o să treacă de la extaz la agonie şi de la agonie la extaz. Pe când era mică, Marina începe cursurile de vioară, dar le abandonează repede pentru că face o pasiune pentru pian. Ajunsă la majorat, părinţii o trimit foarte departe de casă, la Moscova, pentru a urma Institutul de Finanţe. Acolo Marina îşi întâlneşte prima dragoste, pe Marcel Voica, bărbatul alături de care a venit în România. Aici ea ajunge funcţionar într-un birou, ceea ce-i ucidea, încet, sufletul său de artist. Însă în viaţa ei au urmat schimbări majore şi descoperă succesul cu ajutorul lui Valeriu Lazarov. Treptat, inima ei începe să bată pentru un alt bărbat, medic cardiolog cu care se căsătoreşte. Iar când proaspătul soţ îi propune să fugă din ţară, viaţa i se schimbă radical. Ajunşi în Germania, soţul Marinei se îmbolnăveşte grav şi sunt obligaţi să se reîntoarcă acasă. La scurt timp, soţul Marinei moare, iar ea rămâne singură, tristă şi fără un ajutor real. Şi cu toate că Marina Voica încearcă să o o ia de la capăt, comuniştii interzic apariţia ei la radio şi televiziune, urmând ani grei de lipsurile materiale. „Dacă nu venea Revoluţia, eu muream de foame” spune îndrăgita artistă.
Emisiunea poate fi urmărită şi la TVR HD miercuri, 26 noiembrie, de la ora 20.00, precum şi online pe TVR+.