Dintre programele speciale de 1 Decembrie de la TVR Cultural semnalăm ediţia Jurnalului Cultural de la ora 19.00, moderat de Camelia Văcaru, ce va conţine 55 de minute dedicate exclusiv unui bilanţ al ultimilor 20 de ani. Discuţia se va axa pe problemele culturii în acest context, iar invitaţii vor fi Pavel Şuşară, autor, critic şi istoric de artă, poet şi scriitor român, cercetător de istorie a artei al Institutului de Istoria Artei de pe lângă Academia Română, realizatoarea TVR 1 Marina Constantinescu şi Bogdan Ghiu, poet şi traducător.
De la ora 21.00 este programată comedia Titanic Vals realizată în 1964, ecranizarea piesei omonime a lui Tudor Muşatescu. Regia filmului este semnată de Paul Călinescu, iar în rolurile principale îi veţi găsi pe: Grigore Vasiliu-Birlic, Silvia Fulda, Coca Andronescu, Ion Lucian. Filmul va fi urmat, de la ora 23.20 de spectacolul de teatru produs de TVR în anul 1968: Unchiul Vanea, de A.P.Cehov.
{mosloadposition user10}