2014. 6 iunie. Hotel Continental. Cluj-Napoca. Ora 12. Jurnaliști, oameni de cultură, iubitori de artă și artiști se vor reuni pentru a deschide Expoziția "Mari Maeștri ai picturii românești" din Licitația de Vară Artmark. Evenimentul se adresează deopotrivă cunoscătorilor și admiratorilor dornici să descopere lumea nebănuită a celor mai importanți artiști români. Vernisajul va începe cu o conferință de presă, în care vor vorbi personalități culturale importante precum Prof. Univ. Dr. Ioan Sbârciu, Președintele Senatului Universității de Artă și Design Cluj-Napoca, Manuela Plăpcianu, CEO Artmark, sau Dumitru Fărcaș, artist.
În cadrul vernisajului se vor pune în discuție probleme actuale din mediul cultural și se vor discuta inițiativele de recuperare și restaurare ale simbolurilor culturale clujene. Astfel, clujenii pornesc într-o expediție a artei frumoase într-un spațiu cultural care a făcut istorie, exemplul fiindu-le urmat, la câteva sute de kilometri depărtare, de bucureștenii care vizitează Palatul Cesianu-Racoviță.
Surpriza expoziției constă în faptul că aventura vizitatorilor se poate încheia cu o investiţie emoţională şi, totodată, financiară, a unei opere de artă ce va putea fi achiziționată în cadrul Licitației de Vară Duplex București-Cluj, 10 iunie. Cu ocazia acestei licitații, Artmark oferă publicului clujean șansa de a-și începe sau completa colecția de artă alegând din cele peste 200 de opere de artă din care 58% au prețul de pornire situat sub valoarea de 1.000 de euro, iar aproape 30 de loturi cu prețul de pornire sub 500 euro.
Cu doar 700 – 800 euro, un pasionat de artă își poate începe colecția cu o acuarelă semnată de Gheorghe Petrașcu ("Natură statică cu pește", "Interior la Viforâta"), Theodor Pallady ("Lectură în parc") sau Nicolae Tonitza ("Nud cu pisică"). Tot în categoria accesibilă se află și operele de artă europeană precum statueta "Rinocerul cosmic" (prețul de pornire sub 4.000 euro) de Salvador Dalí sau litografia "Nud în fotoliu" (prețul de pornire sub 1.500 euro) de Henri Matisse, care provine din colecția Lucian Blaga.
Alte opere de artă care se deosebesc prin raportul dintre calitățile estetice desăvârșite și prețul accesibil sunt și La scăldat (valoare estimativă: € 800 – 1.200) Iosif Rosenblut, Vas cu lalele (valoare estimativă: € 900 – 1.600) de Constantin Isachie Popescu, Crizanteme (Valoare estimativă: € 800 – 1.400) de Leon Biju, Cârciumărese (valoare estimativă: € 800 – 1.200) de Kimon Loghi, Veneția (valoare estimativă: € 600 – 900) de Nicolae Vermont, Flori de câmp (valoare estimativă: € 1.000 – 1.800) de Rudolf Negely şi multe altele.
Vă așteptăm să vă lăsați seduși de farmecul artei româneşti de patrimoniu într-o expozţie dedicată atât Marilor Maeştri, cât şi publicului de pretutindeni!
Expoziția poată fi vizitată în perioada 6 – 9 iunie la Hotel Continental din Cluj (str. Napoca, nr. 1), iar pe 10 iunie, când va avea loc licitaţia, operelor se vor împărţi între Casa Universitarilor din Cluj (str. Emmanuel de Martonne, nr. 1), şi Athénée Palace Hilton din Bucureşti, aceasta începând la 19:00.