Marian Drăgulescu îşi duce soţia în aventura vieţii în cadrul celui mai solicitant reality show difuzat în primăvara anului viitor de Antena 1. Cei doi au decis să plece împreună în Asia Express, convinşi că fac o echipă de neînvins.
„Eu sunt obişnuit să ies pe locul întâi!” a declarat Marian, care însă recunoaşte că soţia a fost cea care l-a convins: „L-am bătut suficient de tare pe Marian la cap să accepte provocarea. Mai ales că el e foarte competitiv, iar eu mai puţin. Chiar mi-a zis, «cu tine?»”!”, va povesti soţia sa, care va mai completa „Cel mai tare îmi e frică să nu mă împac şi să divorţez de cinci ori, până se termină emisiune!”.
Deşi obişnuit cu greutăţile din sala de antrenament şi cu depăşirea situaţiilor-limită, Drăgulescu pleacă la drum cu mari temeri: „Îmi e frică de foamea pe care o s-o îndur pe acolo, pentru că am impresia că n-o să ne aştepte vreo trei mese pe zi şi de ciudăţeniile pe care le vom mânca!”, în comparaţie cu soţia sa, care spune că poate rezista şi două zile fără să mănânce, însă nu prea ştie să facă faţă momentelor delicate: „Probabil că voi urla, mă voi tăvăli pe jos!”, „iar eu te voi lua pe sus şi vom trece proba!”, după cum i-a mărturisit chiar Marian. Deşi atât de diferiţi, cei doi susţin că sunt complet pregătiţi pentru aventura Asia Express.
Asia Express este un reality show ce duce aventura la un alt nivel. 7 perechi de vedete vor avea de parcurs un traseu de aproape 5000 de km prin Vietnam, Laos, Cambodgia şi Thailanda. Fără scenarii, fără niciun ajutor din partea echipei de producție, cei 14 trebuie să se descurce singuri pentru a ajunge la destinația finală. Ține doar de ei și de abilitățile lor să îşi găsească transport, cazare şi mâncare, având la dispoziţie un singur dolar pe zi. Asia Express va începe la Antena 1 în primăvara anului 2018.