pentru a-i putea oferi fiicei sale o vacanta binemeritata
Concurenta celei de-a unsprezecea ediţii a celui mai tare gameshow din lume „Câştigi în 60 de secunde” vine pe platoul emisiunii în speranţa de a-i putea oferi fiicei sale, pe care o creşte singură, o binemeritată vacanţă. Cum se va descurca concurenta cu probele care mai de care mai interesante propuse de Dan Negru, telespectatorii Antena 1 vor putea urmări marţi, 14 iunie, de la ora 20:20, la „Câştigi în 60 de secunde”.
Maria Sântionean are 41 de ani şi este din Bistriţa. De profesie administrator, Maria este divorţată şi are o fetiţă de 14 ani pe care o creşte singură.
Concurenta a venit la preselecţiile „Câştigi în 60 de secunde” convinsă fiind de fiica sa, care a văzut că mama ei poate face probele propuse de Antena 1 cu destul de multă uşurinţă. Fire tenace şi cu simt practic, Maria a fost una dintre cele mai ambiţioase concurente din cantonament. Îşi doreşte ca banii câştigaţi să o ajute să îi ofere fiicei sale o vacanţă pe care aceasta şi-o doreşte de mai mult timp.
La emisiune, Maria a venit însoţită de fiica sa, care îi este totodată şi o foarte bună prietenă şi care i-a dat sfaturi şi a încurajat-o pe tot parcursul concursului. Dacă îşi va învinge ardeleanca emoţiile show-ului şi dacă va reuşi să ducă la bun sfârşit probele de mare îndemânare, telespectatorii Antena 1 vor putea urmări marţi, 14 iunie, de la ora 20:20, la „Câştigi în 60 de secunde”.