ÎN DERIVĂ, din 6 decembrie, numai la HBO
Primul serial original produs de HBO Central Europe în România îşi concentrează acţiunea pe una dintre caracteristicile societăţii moderne, şedinţa de terapie, văzută prin ochii unui psihoterapeut de elită.
Doctorul psihoterapeut Andrei Poenaru (Marcel Iureş) va încerca să se menţină pe linia de plutire apelând la ajutorul unui doctor psihoterapeut ştiind că mijloacele neconvenţionale şi, uneori, extreme ale Mariei sunt singurele capabile de a extrage de la el adevărurile durerose şi revelaţiile de care el se eschivează.
Maria Pascali – Doctorul psihoterapeut la care Andrei Poenaru merge in fiecare vineri seara din 6 decembrie, timp de 9 săptămâni.
Maria (62), o femeie distinsă, aparent blândă şi sufletistă, este fostul mentor al lui Andrei, cea care i-a fost călăuză spirituală şi profesională în anii de formare ca psihoterapeut.
Însă elevul ei a preferat să meargă pe un drum singular şi, de atunci, între ei s-au strâns lucruri nespuse, conflicte şi dezamăgiri care i-au făcut să nu se mai vadă timp de aproape 10 ani. În spatele figurii fragile se ascunde o femeie dominatoare, voluntară, amărâtă de viaţă şi cu o curiozitate aproape agresivă uneori. Îşi depăşeşte deseori rolul de arbitru imparţial şi se foloseşte de poziţia ei pentru a se răzbuna şi a-l înghenuchea pe fostul ei ucenic, astfel că şedinţele lor de psihoterapie se transformă în veritabile coliziuni de temperamente şi de ego-uri.
În terapie, Maria va trebui să facă faţă tuturor eschivelor, atacurilor, rezistenţelor de orice fel pe care Andrei le va aduce cu sine, ca pacient. Marile adevăruri, oricât de dureroase sau înspăimântătoare, într-un final se vor spune. La o parte din şedinţele de vineri, Andrei va veni însoţit de Laura, soţia sa.
Actriţa Tamara Creţulescu, care o interpretează pe Maria, are o vastă activitate profesională ce cuprinde roluri atât în teatru cât şi pe marele ecran: Dona Diana, Jocul Ielelor şi Danton de Camil Petrescu, Richard al III-lea şi A douăsprezecea noapte de William Shakespeare, O scrisoare pierdută de I. L. Caragiale, Exilaţii de James Joyce, respectiv Ciprian Porumbescu, Vacanţa cea mare, regia Andrei Blaier, O vară de neuitat, regia Lucian Pintilie sau Logodnicii din America, regia Nicolae Mărgineanu.
Tamara Creţulescu declara: „S-a întâmplat un miracol, o pasiune mai veche a mea s-a întâlnit cu meseria mea şi mai veche. Sunt foarte încântată că fac rolul acesta şi mai ales într-o companie mai mult decât onorabilă, cu Marcel Iureş, cu care am jucat în mai multe filme.” În ceea ce priveşte colaborarea cu regizorii, Tamara a mai adaugat: „Nu am mai lucrat nici cu Titus, nici cu Adi până acum. Însă a fost o întâlnire atât de firească încât am avut senzaţia că am mai lucrat cu ei. M-am înţeles foarte bine cu amândoi şi de altfel cu întreaga echipă. A fost o experienţă foarte interesantă şi HBO face foarte bine ce face.”