Atunci când spui Next Star spui lumea în care emoţiile, spectacolul şi inocenţa îşi dau întâlnire în fiecare joi seara, de la 20:30, la Antena 1. Mai siguri pe ei ca adulţii sau, din contra, mai emoţionaţi ca niciodată, prichindei cu vârste cuprinse între 4 şi 13 ani, pasionaţi de muzică, dans sau teatru îşi fac apariţia în faţa juraţilor pentru a demonstra că ei pot fi Next Star. Există însă şi cazuri în care micuţi foarte talentaţi păşesc pe scena show-ului, considerând acest moment ca pe o rampă de lansare.
Este şi cazul celor 4 prichindei care au venit la Next Star cu un super moment de dans, însă neavând un nume de scenă: “Habar n-am cum să-i prezint” le-a spus Negru juraţilor, pentru ca mai apoi să îi încurajeze să fie naşii trupei, ajutându-i să îşi aleagă un nume pentru trupă. Fiecare dintre cei cinci juraţi a pregătit câte un nume de scenă, iar la final, prichindeii au decis: Maria Cârneci esta “naşa” trupei, artista alegându-le numele de 4 Dance. Cum s-au descurcat micuţii pe scena Next Star, rămâne de văzut mâine seară, de la 20:30, la Antena 1.