Deja devenit un festival recunoscut în peisajul cinematografic și cultural european, Mediaș Central European Film Festival (MECEFF) "7 + 1" a primit anul acesta marca EFFE (Europe for Festivals, Festivals for Europe), a Uniunii Europene care certifica înalta ținută artistică și importanța europeană a acestui festival de film cu un impact semnificativ la nivel local, național și internațional.
Mesajul EFFE pentru MeCEFF "7+1" este: "Prin dezvoltarea comunității și creativității în țările europene, echipa festivalului face din Europa un loc mai bun!"
Având o identitate stabilă și recunoaștere locală, națională și europeană, începând cu ediția a IV-a, 2014, s-a decis introducerea componentei tematice a festivalului, ce transgreseaza abordarea pur competitională. Astfel, ediția a IV-a, cu tema “25 de ani de la prăbușirea comunismului”, a oferit publicului spectator o serie de filme realizate înainte de 1989, cu un puternic mesaj subversiv și anti-comunism, regizate de unii dintre cei mai mari regizori europeni ai secolului XX.
La cea de-a cincea sa ediție, MECEFF “7+1” va aduce în prim plan o temă universală de importanță crucială: Primul Război Mondial, prin urmare în afara competiţiei vor fi prezentate peste 25 de filme, opere ale unor regizori consacraţi nu numai din ţările participante, dar și filme valoroase din patrimoniul universal, ce plasează Primul Război Mondial într-un context artistic, cultural, istoric și social. Peliculele prezentate surprind impactul covârșitor al acestui cataclism asupra umanității, în toate aspectele sale – de la viața soldaților din prima linie a frontului, la consecințele asupra vieții populației civile ocupate de forțele inamice sau obligate să-și părăsească locuințele, la efectele asupra culturii, artei, știintei. Dintre acestea, amintim câteva: Parada cea mare / The Big Parade (1925) în regia lui King Vidor, Nimic nou pe frontul de vest / All Quiet on the Western Front, (1930), regia: Lewis Milestone, Lawrence al Arabiei / Lawrence of Arabia, regizor: David Lean, Cărările gloriei / Paths of Glory (1957), regizat de Stanley Kubrick, În zori / Morgenrot (1933), regia: Gustav Ucicky etc
MANIFESTÃRI CULTURALE TEMATICE
În afara tematicii cinematografice, MECEFF “7+1” se axeazã ºi pe evenimente culturale conexe, menite sã susținã și sã aducã un plus de valoare temei cinematografice, printro abordare culturalã, istoricã, sociala, etc și sã creascã gradul de constientizare în rândul publicului prezent.
COLOCVII
Mai multi specialiști români și strãini de talie europeanã și internaționalã vor susține o serie de colocvii pe tema acestui conflict militar de dimensiuni mondiale: Primul Rãzboi Mondial și a efectelor sale radicale.
Aceștia sunt: domnul Alexandre Sumpf, reputat istoric la nivel european, autor a numeroase lucrãri și reprezentantul Centrului Internațional de Cercetare Historial, Péronne – cea mai importantã instituție internaționalã de studiere a Primului Razboi Mondial; pe renumitul istoric și profesor la Facultatea de Istorie a Universitãții din București, domnul Lucian Boia, a cãrui operã, întinsã și variatã, cuprinde numeroase titluri apãrute în România și Franța, precum și traduceri în englezã, germanã, etc; domnul Adrian Majuru, istoric, antropograf, jurnalist și directorul Muzeului Municipiului București; doamna Bianca Pîrvulescu, doctor in istorie, Arhivele Naționale ale României.
EXPOZIȚII DE FOTOGRAFIE ȘI AFIȘE
Vor fi organizate trei expoziții de fotografie și afise cu tema PRIMUL RÃZBOI MONDIAL.
"Francezi și români în Primul Rãzboi Mondial", expozitie realizata cu sprijinul Institutului Francez. 12 panouri concepute de cãtre centrul de comunicare și de producție audiovizualã al apãrãrii (ECPAD) din cadrul Ministerului Apãrãrii francez descriu intro maniera foarte didactica și cronologic, diferitele etape ale relatiei franco – române, in plan politic și militar, pe tot parcursul Primului Rãzboi Mondial, de la intrarea în rãzboi a României, pana la tratatele de pace.
Expoziția "(Ne)liniștea dinaintea furtunii", realizata cu sprijinul Forumului Cultural Austriac, surprinde într-o serie de imagini și texte, cele mai importante aspecte ale contextului socio-cultural austriac din urmã cu un secol. Anii dinaintea Primului Rãzboi Mondial sunt numiți liniștea dinaintea furtunii. Contrar acestui clișeu însã, Austria trecea printr-o perioadã tumultoasã în care se mergea cu pași rapizi spre modernism în toate domeniile posibile: feminismul modern lua amploare, Sigmund Freud descoperea subconștientul, muzica pãrãsea fundamentul armoniei, iar pictura se îndepãrta tot mai tare de concret.
“Marele Rãzboi în imagini”, expoziție realizatã cu sprijinul Casei de Culturã a Municipiului Cluj-Napoca, Asociației Clujul de altãdatã, Muzeului Național de Istorie al Transilvaniei, Muzeului Militar Național București. Fotografii, cãrti poștale și postere de propagandã din prima conflagrație mondialã, întro expoziție care ne transpune în prima linie a rãzboiului, dupã un secol. Emoții puterrnice, compasiune sau milã în scene de rãzboi memorabile, de la luptele din tranșee, la sãrbãtorirea Crãciunului, în mijlocul primului conflict care a cuprins întreaga omenire.
READ&SCREEN
Un concept multimedia original: vizitatorii sălii READ & SCREEN ascultă mari actori români aducând la viaţă fragmente sugestive, din literatura română şi universală, legate de Primul Război Mondial, în timp ce pe pereţii din jurul lor sunt proiectate non-stop imagini şi filme despre război.
Cei şase importanţi actori români care au fost încântaţi să participe la acest proiect sunt: Ion Caramitru, Florin Piersic (care va fi prezent la eveniment), Victoria Cociaş, Marcel Iureş, Constantin Cotimanis, Claudiu Bleonţ, Vlad Rădescu, Alexandru Bindea.
Fragmentele lecturate de actori aparţin unor importanţi scriitori români (Lucian Boia, Gheorghe I. Brătianu, Gh. Jurgea-Negrileşti, Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, George Topârceanu, etc) şi străini (Stéphane Audoin-Rouzeau, Annette Becker, Wilfred Owen, Jaroslav Hašek).
MECEFF “7+1” – Mediaş Central European Film Festival “7+1”este organizat de Ecran Cinema Management, Primăria Municipiului Mediaş prin Direcţia Pentru Cultură, Ministerul Culturii, CNC, ICR, A.D.I. Regiunea Tarnavelor
Website: meceff.ro
Facebook: facebook.com/MeCEFF
Coproducător: TVR
Parteneri principali: LUXTEN, ROMGAZ, KROMBERG & SCHUBERT
Suporteri: BACHMANN, Federația Comunităților Evreiești din România, Jidvei, Hotel Traube, Meditur
Cu sprijinul: Forumului Cultural Austriac, Centrului Ceh, Institutului Francez în București, Ambasadei Frantei în Romania, Institutului Polonez din București, Institutului Maghiar din București, Ambasadei Republicii Slovace în România, Ambasadei Republicii Slovenia în România, Asociatiei Euro Fest, Muzeului Municipiului București, The National Center for Jewish Film, Asociatiei Culturale Replika.
Parteneri media: Observator Cultural, AaRC.ro, Cinemagia, Film New Europe, Radio Romania București fm, ArtActMagazine, Bursa, Liternet, CineFan.ro, Blog de Cinema, CinemaRx, revistatango.ro, calendarevenimente.ro, Nova TV, Radio Mediaș 725, Monitorul de Mediaș, Mediaș News, Mediaș News Blog, Feri Teglas Blog, Studentie.ro, înfestival.ro, CasianSoneriu.ro, Mediașlive.ro, obiectivmedia.ro, Sibiu 100%