Margareta Pâslaru i-a dăruit un exemplar "50 de ani de la primul disc" – „Lasă-mi, toamnă pomii verzi” poetei Ana Blandiana, care i-a oferit la rândul ei volumul „Patria mea A4”
După spectaculoasa lansare a CD-ului de autor al Margaretei Pâslaru din cadrul Târgului de carte Gaudeamus 2010, cea de-a doua sesiune de autografe a artistei va avea loc mâine, miercuri, 24 noiembrie, de la ora 13:30, la magazinul Muzica din Calea Victoriei. Tot atunci, Margareta Pâslaru va lansa prima culegere tipărită a unor compoziţii proprii.
La Gaudeamus, Margaretei i s-a înmânat şi Trofeul Electrecord, creat special pentru ea. În jurul Margaretei s-au strâns oameni obişnuiţi, de toate vârstele, dar au venit şi multe personalităţi, de la Ana Blandiana, producătoarea TVR Elise Stan, artista Julia Jianu şi soţul ei, impresarul Bogdan Jianu, până la ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark H. Gitenstein.
Recenta compoziţie "Era o fântână" deschide CD-ul de autor "50 de ani de la primul disc".
Margareta Pâslaru a început să compună cântece, acompaniindu-se la pian, încă din anii 60. Colaborarea cu aceeaşi casă de producţie îi aduce acum, la jumătate de veac de la prima înregistrare de disc la Electrecord, albumul în care prezintă tuturor iubitorilor muzicii ei câteva din piesele născute din har şi dăruire.
Printre numeroasele-i hituri componistice „Timpul”, „Dacă ai ghici”, „Diamant fermecat”, triumfă "Lasă-mi toamnă pomii verzi", inspirată de versurile Anei Blandiana. Acest şlagăr solicitat de admiratori ani la rând, difuzat la radio şi imprimat pe CD-uri primeşte votul publicului în "Top 80" Radio România Actualităţi, ca fiind una dintre cele mai frumoase melodii din ultimii 80 de ani. Dar şi alte piese compuse de Margareta Pâslaru primesc distincţii deosebite , cum ar „Dacă ai ghici” , devenită melodia anului 1974 sau „Fericirea mult visată” care ajunge pe locul II Top românesc în aprilie 2010, acestora două semnându-le şi textele.
Piesele de pe CD-ul de autor "50 de ani de la primul disc" sunt:
1- Era o fântână – Versuri: Elena Farago
2- Ţigara – text: Margareta Pâslaru
3- Fericirea mult visată – text: Margareta Pâslaru (locul II Top românesc, aprilie 2010)
4- Iubindu-te – Versuri: Mariana Dumitrescu
5- Spune tu care ştii atât de multe – text: Margareta Pâslaru
6- Alergători de cursă lungă -text: Margareta Pâslaru
7- Ce bine-ar fi – text: Margareta Paslaru
8- Lasă-mi, toamnă, pomii verzi – Versuri: Ana Blandiana
9- Timpul – text: Margareta Pâslaru – prins în teletop TVR
10- Daca ai ghici – text: Margareta Pâslaru (melodia anului 1974)
11- Nu vreau să moara florile de măr – Versuri: Agatha Grigorescu Bacovia
12- Tare-am fost: – Versuri: Virgil Carianopol
13- Diamant fermecat – text: E Rotaru – Vot naţional, Premiul de popularitate "Şlagăre în devenire"
14- NU ! – Versuri: Virgil Carianopol
15- Eu şi Timpul- Versuri: Virgil Carianopol
16- Păsările nu mor niciodată – text: O. Dumitru (în spectacolul „De ce nu cade soarele?” de Alexandru Stark)
17- Bunicii mei – text: Margareta Pâslaru – Gala Crucii Roşii
18- Romanţa soarelui (Vagabondul zilei) Versuri: Ion Minulescu
19- Ghimpii – Versuri: Lucian Blaga
20- Mai bine soarta lui Sisif – Versuri: Ion Horea
21- Pasiunea – text: Margareta Pâslaru
22- Potpuriul creaţiilor timpurii
23- Flăcări – Versuri: Virgil Carianopol
24- Am cantat – Versuri: Virgil Carianopol
25- Tatăl nostru – rugăciune
Coperta CD-ului de autor este semnată de Lucian Nastase.