Auchan lansează Marele Târg de vinuri roze: producții de la 20 de crame românești și din Republica Moldova, prezente la raft
Din ce în ce mai popular în preferințele românilor pe tot parcursul anului, sortimentul roze a devenit vedeta raionului de vinuri. În perioada 4 – 17 mai 2022, hipermarketurile Auchan România găzduiesc Marele Târg de vinuri roze, iar cunoscătorii de vinuri, dar și amatorii de băuturi atent selecționate, se pot bucura de o selecție rafinată de 150 de sortimente, provenind de la 16 crame românești și 4 crame din Republica Moldova.
Pentru ediția de anul acesta, Auchan a pregătit o ofertă bogată, cu o mulțime de noutăți, 50% dintre sortimentele roze fiind prezente pentru prima dată în oferta retailer-ului. Clienții se pot delecta cu gustul vinului roze – liniștit și spumant – din toate regiunile viticole ale țării, precum Banat, Crișana, Dobrogea, Moldova, Muntenia, Oltenia sau Transilvania, dar și de specialități din Republica Moldova.
Printre cramele românești din cadrul târgului se numără Bucium, Budureasca, Oprișor, Recaș, Vinarte, Domeniul Bogdan, Segarcea, Aurelia Vișinescu, Silvania, Tohani, Sarica Niculițel, Domeniile Sâmburești sau Vînju Mare, în timp ce din Republica Moldova iubitorii de vin roze vor găsi produse de la crame de renume precum Castel Mimi, Domeniile Davidescu, Fautor și Purcari.
În plus, membrii programului de fidelitate MyCLUB Auchan au parte și de până la -30% bonus pe cardul de fidelitate, la o selecție de zeci de produse.
Potrivit companiei, vinul roze a devenit din ce în ce mai căutat pe tot parcursul anului, nu doar în sezonul estival. Auchan România își propune să răspundă preferințelor clienților săi și va diversifica constant gama de vinuri roze disponibilă la raft, punând accent pe producțiile românești.
Toate produsele din ofertă pot fi comandate și online de pe auchan.ro, cu livrare la domiciliu sau ridicare din magazine, respectiv din parcările hipemarketurilor, prin serviciile gratuite Click&Collect și Auchan Drive.