Câștigătorii ediției 2017 a Premiului Uniunii Europene pentru Patrimoniu Cultural / Premiile Europa Nostra, cea mai importantă distincție a domeniului, au fost sărbătoriți, în data de 15 mai, în cadrul unui eveniment proeminent desfășurat la Biserica Sf. Mihail din Turku, Finlanda. Maestrul Plácido Domingo, președintele Europa Nostra, principala organizație europeană din domeniu, și Tibor Navracsics, comisar european pentru educație, cultură, tineret și sport, au gâzduit împreună ceremonia Premiilor Europene pentru Patrimoniu. Cei doi au anunțat și au înmânat cele 7 Mari Premii și Premiul Publicului, selectate dintre cele 29 de proiecte laureate anul acesta.
Câștigătorii celor 7 Mari Premii, desemnați să primească 10.000 euro fiecare, selectați de un juriu independent format din experți, sunt:
Categoria Conservare
Complexul baroc și grădinile din Kuks, Regiunea Hradec Králové, CEHIA
Drumul Regal peste Filefjell, NORVEGIA
Palatul Cultural din Blaj, Transilvania, ROMÂNIA
Acoperișul de protecție a ruinelor Mănăstirii San Juan, Burgos, SPANIA
Categoria Cercetare
Proiectul de cercetare și conservare Bosch, ‘s-Hertogenbosch, OLANDA
Categoria Serviciu Dedicat
Dl. Ferdinand Meder, Zagreb, CROAȚIA
Categoria Educație, Pregătire și Conștientizare
Centrul de Arte Vizuale și Cercetare, Nicosia, CIPRU
Premiul Publicului, care a ajuns la a șasea ediție, a fost acordat dlui Zoltán Kallós, care a alcătuit, cu devotament, colecții de muzică, dans, povestiri și meșteșuguri ale comunităților maghiare, românești, săsești și rome din Transilvania, România, de-a lungul a peste 70 de ani. Pentru prima dată, o realizare din categoria “Serviciu Dedicat pentru Patrimoniu” primește cel mai mare număr de voturi. Peste 11.500 persoane au votat realizarea lor preferată, înregistrată în domeniul patrimoniului cultural din Europa, prin intermediul sondajului online organizat de Europa Nostra.
În cadrul ceremoniei, Premiile UE pentru Patrimoniul Cultural / Premiile Europa Nostra au fost oferite celor 29 de câștigători din 18 țări care participă la programul Europa Creativă al UE. În plus, două proiecte exemplare din Elveția și Turcia, țări europene care nu participă la acest program, au primit de asemenea câte un Premiu Europa Nostra.
„A fost un enorm privilegiu să-i întâlnesc și să-i celebrez pe toți câștigătorii Premiilor în frumosul oraș istoric Turku, cu prilejul aniversării a 100 de ani de independență a Finlandei. Fiecare câștigător reprezintă un exemplu strălucit pentru noi toți, cei care îngrijim patrimoniul nostru comun și muncim pentru el. Ceremonia noastră de premiere și Congresul desfășurat la Turku a reprezentat ocazia perfectă pentru a-i mobiliza pe câștigătorii premiilor, membrii și partenerii noștri pentru a contribui la Anul European al Patrimoniului Cultural în 2018. Nu trebuie să pierdem această oportunitate istorică de a așeza patrimoniul nostru cultural comun acolo unde îi este locul – în centrul proiectului european pe care trebuie să-l revitalizăm!” a declarat Plácido Domingo, renumitul tenor și Președinte al Europa Nostra.
„Încă o dată Premiul UE pentru Patrimoniu Cultural / Premiile Europa Nostra celebrează talentul extraordinarilor meșteri și profesioniști, munca neobosită a voluntarilor și eforturile devotate ale educatorilor, care ne permit să ne bucurăm astăzi de patrimoniul nostru cultural și care îi asigură păstrarea pentru generațiile viitoare. Patrimoniul cultural al Europei constituie una dintre cele mai prețioase resurse. Valoarea sa nu este doar simbolică – acesta exercită un impact pozitiv asupra calității vieților noastre, asupra economiei și asupra societății noastre. Sunt încântat că 2018 va fi Anul European al Patrimoniului Cultural. Aceasta este o oportunitate enormă pentru a atrage atenția cetățenilor UE din toate mediile asupra valorii patrimoniului nostru comun, asupra riscurilor la care acesta este expus și asupra oportunităților pe care le oferă pentru promovarea incluziunii sociale și pentru constituirea comunităților viitorului,” a declarat Tibor Navracsics, Comisar European pentru Educație, Cultură, Tineret și Sport.
La ceremonia de premiere de la Turku au participat circa 1.200 persoane, incluzând profesioniști din domeniul patrimoniului, voluntari, susținători din întreaga Europă, precum și înalți reprezentanți ai instituțiilor UE, ai statelor membre și ai țării-gazdă.
Ceremonia de premiere a constituit evenimentul public final al Congresului European al Patrimoniului, care a reunit sute de actori din domeniul patrimoniului din toată Europa, la Turku, între 10 și 15 mai. Organizat de Europa Nostra și de reprezentanța sa națională, Europa Nostra Finlanda, congresul a fost susținut de orașul Turku, de numeroase organizații publice și private din Finlanda și din alte țări europene, și de programul Europa Creativă al Uniunii Europene.
În 2018, Premiul UE pentru Patrimoniu Cultural / Premiile Europa Nostra vor servi ca pivot pentru promovarea obiectivelor-cheie și mesajelor Anului european al patrimoniului cultural. Apelul pentru candidaturi pentru această ediție specială a programului de premii va fi lansat în data de 1 iunie 2017, pe pagina de internet a Premiilor: www.europeanheritageawards.eu/apply.