Marele Premiu Orizzonti – Venetia 2010 in premiera in Competitia

Festivalului International de Film Experimental Bucuresti – BIEFF 2011

Seria surprizelor oferite de Competiția BIEFF 2011 continuă cu noi titluri de excepție prezentate în premieră în România, și premiate la Veneția, Tampere, San Sebastian, Sarajevo sau Oberhausen.

OUT, al artistului vizual israelian Roee Rosen este câștigătorul premiului pentru cel mai bun mediumetraj la Festivalul de la Veneţia 2010, unde a fost prezentat în inovativa secţiune Orizzonti, şi al Premiului ARTE, obținut la ediția din 2011 a Festivalului de la Oberhausen. Nominalizat la Premiile Academiei Europene de Film din partea Festivalului de la Sarajevo, OUT e un film hibrid, o combinație de documentar, horror, spectacol erotic şi reflecţie politică. Partea centrală a filmului e o secvenţă sado-masochistă, care se desfășoară într-o sufragerie obișnuită. Scena nu e jucată, ci „prestată” de două femei ale căror preferinţe se îndreaptă, şi în viaţa reală, către sado-masochism. De data aceasta, însă, loviturile primite de la „Stăpână” o fac pe „Sclavă” să scuipe citate din discursurile unuia dintre cei mai radicali politicieni israelieni de extremă dreaptă. Finalul inedit e un omagiu direct, chiar dacă distorsionat, adus secvenţei finale dintr-un alt film-hibrid ce tratează sexualitatea şi politica radicale: W.R.The Mystery of the Organism de Dusan Makavejev. Vorbind despre filmul său, Roee Rosen mărturisește: „Ideologia rasistă şi naţionalistă este demonizată în film, dar, în același timp, ea nu apare ca un rău de provenienţă externă, ci ca un element înrădăcinat în trupurile erotizate ale tinerilor israeliţi. Privind lucrurile din acest punct de vedere, Out problematizează renegarea moralizatoare și comfortabilă a acestei ideologii şi lansează ipoteza că actorii şi spectatorii s-ar putea să fie partasii acestei viziune despre lume.”

Alături de OUT, BIEFF 2011 aduce, tot in premiera romaneasca, o selecție de filme lansate international în secțiunea Orizzonti din cadrul Festivalului de la Veneția 2010:

HOW TO PICK BERRIES, al finlandezei Elina Talvensaari, premiat în festivaluri prestigioase (San Sebastian, Tampere, Premiers Plans Angers, Lisabona sau Bilbao) şi proiectat in muzee renumite precum Centrul Pompidou sau MOMA New York, analizează mentalitatea finlandeză şi absurdităţile economiei globale. Adoptând stilistica filmului SF, reflectă asupra modului în care inegalitățile economice îi duc pe unii oameni parcă pe o planetă străină, iar pe alții îi fac să se comporte ca și cum ar avea de-a face cu niște extratereștri.

Economia e uneori mai ciudată decât orice ficţiune. În mlaştinile ceţoase din nordul Finlandei apar vizitatori veniţi de undeva de departe. Sunt inofensivi, dar simpla lor prezenţă perturbă mersul obişnuit al lucrurilor. Noii sosiţi au venit să culeagă coacaze, o activitate care dintr-o data pare să întrupeze toate valorile culturale locale. Cine e de vină şi cine are de profitat?

Ce au în comun nişte oameni care stau la coadă în faţa unui altar, a unei galerii de artă, la o agenţie de pariuri şi la casa unui supermarket? Oameni de toate felurile stau la şapte cozi diferite. Primul din fiecare coadă devine ultimul din coada următoare. Se crează un şir imens de oameni care stau la coadă. Dar odată ajunşi în faţă, ordinea se răstoarnă. CASUS BELLI, regizat de grecul Yorgos Zois este laureatul Premiului pentru cel mai bun scurtmetraj la Gala Premiilor Academiei Elene de Film în 2011 şi a fost prezentat în festivaluri de prestigiu, precum Rotterdam, Los Angeles, Palm Springs, Melbourne sau Clermont Ferrand. Potrivit lui Yorgos Zois, “Casus belli înseamnă «motiv de război». Nu mă refer aici la războaiele dintre ţări, ci la un război interior, al cărui motiv e sărăcia. Până acum câţiva ani, clasa mijlocie era predominantă. Astăzi, diferenţa dintre bogaţi şi săraci a crescut enorm. Din punctul meu de vedere, noul casus belli e sărăcia. Foamea este cel mai rău lucru care i se poate întâmpla unui cetăţean civilizat al Europei. Coada la supravieţuire e coada finală la care trebuie să stăm.(…) Camera se mişcă într-un lung traveling lateral(…), iar cadrele au fost editate în aşa fel încât dau impresia unei mişcări de camera continue, fără tăieturi, creând legături între personaje, la fel ca în viaţa reală. De fapt, atunci când un om cade, cădem cu toţii. Suntem legaţi unul de altul, si daca apare o situatie de urgenta, ne afectează pe toţi. Iar situaţia de urgenţă a apărut deja.”

Conform curatorului IDFA Amsterdam, IL CAPO, al artistului vizual italian Yuri Ancarani, prezentat în premieră în România după un impresionant periplu festivalier (Cinema du Reel, Sidney, Sarajevo, etc.), reprezintă “un impresionant limbaj al semnelor ce ia naștere între om și mașină, în carierele de marmură din orașul italian Carrara. Într-un peisaj ireal, un om dirijează braţul unei maşinării către blocul de marmură care stă să se spargă în bucăţi. E aceeaşi marmură pe care a folosit-o Michelangelo când l-a creat pe David. Omul, marmura şi utilajul sunt cu toţii antrenaţi într-un joc al puterii.”

Pe lângă filmele de la Veneția, competiția BIEFF reunește și cele mai premiate titluri de la legendarul festival Oberhausen.

„Acasă” înseamnă confort, siguranţă şi linişte. În lumea unui veteran de război suferind de sindrom post-traumatic, aceste noţiuni sunt distorsionate şi generatoare de anxietate. „Acasă” devine un mediu ostil, iar cei din familie sunt purtători ai demonilor împotriva cărora veteranul trebuie să lupte. Prezentat in premiera in Romania, I’M NOT THE ENEMY, regizat de artistul vizual german Bjørn Melhus a primit Menţiunea specială a Juriului de la Oberhausen 2011, care a declarat: “Dorim să atragem atenţia asupra lucrărilor cinematografice semnate de artişti vizuali. Bjørn Melhus îşi însuşeşte o listă de filme americane despre veteranii războiului din Vietnam şi transferă totul într-un spaţiu german. Extrăgând replicile din contextul lor original, efectului de alienare al lui I’M NOT THE ENEMY ne face conştienţi de fisurile din suprafaţa societăţii.” Lucrarile lui Melhus fragmenteaza, deconstruiesc şi apoi reconstituiesc personaje, teme şi strategii mass media bine-cunoscute, deschizand calea către noi interpretări critice ale cinema-ului si televiziunii.

Premiera romaneasca HOW TO RAISE THE MOON e o combinaţie de animaţie experimentală şi filmare realistă, inspirată de mai multe şcoli din istoria artei și culturii. Regizoarea Anja Struck crează o atmosferă tulburătoare într-un colaj condensat de imagini neobişnuite, un univers oniric amintind de filmul mut suprarealist, unde şi cele mai familiare lucruri devin fascinant de stranii. Anja mărturisește: „Când lucrezi intuitiv, lucrurile au libertatea de a-şi dezvălui frumuseţea şi logica proprie. Muzica vorbeşte direct emoţiilor şi amintirilor noastre şi declanşează un noian de asociaţii de idei. Aş dori ca oamenii să vadă filme în acelaşi mod în care ascultă muzică: în loc să încerce să descifreze mesaje, să se lase cuprinşi de fluxul asociaţiilor şi sentimentelor personale (dacă acestea există) declanșate de vizionare. Asta sper să realizez și eu cu cinema-ul meu intuitiv: să deschid acea cutie secretă din subconştient, unde spectatorul îşi poate regăsi amintiri demult uitate şi vise despre care nu ştie nimeni altcineva. Pentru mine, filmul înseamnă codificarea secretelor, nu decodificarea lor.” HOW TO RAISE THE MOON a câștigat First Prize NRW Competition la Oberhausen 2011 și a participat la festivaluri precum Annecy, Curtas Vila do Conde sau Lille.

De-a lungul a patru decenii, o femeie se îndreaptă către obiectivul camerei soţului ei. Câştigător al Premiului Juriului la Oberhausen 2010 şi al Premiului pentru Cel mai bun film experimental la Curtas Vila do Conde, prezentat la Hamburg, Sao Paulo, Varşovia, Oslo, Cork şi în multe alte festivaluri, YOU & ME, al regizorului german Karsten Krause e un emoționant documentar experimental, care, pornind de la o arhivă personală, prin montaj, sunet și muzică, dezvăluie poezia vieţii de fiecare zi, privite prin filtrul emoțional al amintirii.

BIEFF este primul festival de film din România care promovează zona de graniță dintre cinema și artele vizuale, oferind vizibilitate unor artiști proeminenți prin poziția lor inovatoare, ale căror lucrări sunt prezentate mai ales în muzee și galerii de artă, și mai rar la cinema. Punctul de întâlnire al celor două medii este un teritoriu extrem de fertil din punct de vedere creativ, din care au provenit de-a lungul anilor voci artistice unice precum Peter Greenaway, Derek Jarman, Andy Warhol sau David Lynch. La fel ca în 2010, mare parte din autorii filmelor din competiție sunt artiști vizuali. In acest an, BIEFF continuand colaborarea de succes inceputa in 2010 cu Netherlands Media Art Institute (cel mai important distribuitor olandez de artă vizuală), aduce, în premiera în România, cele mai recente lucrări a patru artiști vizuali olandezi celebri: Lernert & Sander, Julika Rudelius și Erwin Olaf.

THE PROCRASTINATORS 1: A FAR L’AMORE COMINCIA TU al duo-ului Lernert & Sander reprezintă primul episod al unei serii de 11 documentare animate minimaliste, despre artisti care vorbesc despre rolul pe care amânarea, evadarea și fofilarea îl joacă procesul lor creativ. Auto-analiza a produs monologuri uneori tragicomice, alteori hilare, pe care filmul le susţine vizual cu naturi moarte stilizate. Lernert & Sander revin la BIEFF după ce, anul trecut, au participat cu How to Explain It to My Parents: Arno Coenen, o amuzantă și dureroasă cronică a modului în care 9 artiști încearcă să-și explice creațiile, adeseori abstracte, părinților lor.

Cea mai recentă lucrare a controversatului artist vizual olandez Erwin Olaf, THE EVOCATION OF SADNESS e un omagiu stilizat adus lui Luchino Visconti. Suntem în sec. 19. O tânără de familie nobilă e înconjurată de oameni încă din momentul în care se trezește. Resemnată, îşi duce la bun sfârşit ritualul matinal, în timpul căruia trei servitoare o îmbracă şi o piaptănă. Pe măsură ce ziua înaintează, devine din ce în ce mai paranoică. Oamenii pe care ea îi vede nu sunt observaţi de ceilalți. Sau, oare e într-adevăr supravegheată?.. Subiectul filmului lui Erwin Olaf devine chiar procesul realizării unui film. Spulberând iluzia, el analizează însăți natura cinema-ului. Spre deosebire de hollywoodianul The Truman Show, unde protagonistul e singurul care nu ştie că trăieşte într-un spectacol de televiziune, Sophie e singura care vede într-o ţară a orbilor.

La graniţa dintre ficţiune, documentar şi artă vizuală, cel mai recent film al artistei Julika Rudelius, DRESSAGE, proiectat la Rotterdam, Oberhausen, Centre Pompidou și în multe alte festivaluri și muzee prestigioase, pune în scenă un ritual de trecere la maturitate feminin, o variantă neaşteptat de agresivă a ritualului masculin redat cu subtilitate în filmul anterior al lui Rudelius, RITES OF PASSAGE.

Cea de-a doua ediție a Festivalului Internațional de Film Experimental București va avea loc în perioada 16 – 20 noiembrie, la Cinema Scala.

Festivalul International de Film Experimental Bucuresti BIEFF este organizat de Asociatia Cultura si Imagine si sustinut de UNATC, UNArte, Le Fresnoy Studio National des Arts Contemporaines, ARCUB, Romania Film, Institutul Cultural Roman, British Council, Ambasada Finlandei, Centrul Ceh, Fundatia Konrad Adenauer, Institutul Polonez, Delegatia Wallonie-Bruxelles, Design Forge

BIEFF e pe facebook, youtube, vimeo, twitter, tumblr, mubi si pe multe alte canale social media:https://www.facebook.com/bucharest.expiff//www.youtube.com/user/bieffromania//vimeo.com/bieffromaniahttps://twitter.com/bieff_romania//bieff.tumblr.com///mubi.com/users/426525.