explodeaza pe 12 martie, in Princess Club
Cel mai aşteptat eveniment din cadrul Cupei Liceelor la Street Dance 2011 – Marea Finală Naţională – debutează sâmbătă, 12 martie, de la orele 13:00, în Princess Club. Finaliştii etapelor locale din Bucureşti, Constanţa, Braşov, Bistriţa-Năsăud, Galaţi şi Iaşi vin în capitală pentru a pune mâna pe marile premii. Spectacolul va fi completat de un mega-concert Guess Who şi de reprezentaţii incendiare de dans date de trupele invitate.
Pe 12 martie, Cupa Liceelor la Street Dance îşi încheie ediţia din acest an. Alături de cele 22 de trupe deja calificate, în Marea Finală Naţională vor concura, după calificările de la categoria "Alte judeţe", şi trupele de liceeni din judeţele care nu au organizat etapă locală proprie, în încercarea de a convinge juriul că merită să urce pe podiumul naţional. Pe lângă talentaţii liceeni, pe scenă vor urca şi cei mai mici dintre dansatori, şase trupe de copii cu vârsta până în 14 ani fiind înscrise la categoria CLSD Kids – care va avea ca premii produse de la www.school-friendly.ro.
De muzică se va ocupa Guess Who, în timp ce trupe precum Jackpot, Evolution, Kittens Boys, Ro All-Stars, Kittens in 2 Electro şi The Black Panthers vor încânta publicul cu mişcări care mai de care mai spectaculoase. Lorena Naltabar şi Alexandru Snopovschi vor face un show de dans contemporan, iar Ada Cercel ne va demonstra că talentul nu are vârstă, printr-un mini-recital.
Tot în cadrul Marii Finale Naţionale, portalul RadardeMedia.ro anunţă o nouă provocare pentru concurenţi. Trofeul RadardeMedia.ro, alături de o excursie la munte pentru toată gaşca, va merge la trupa cu cea mai bună prezenţă scenică şi cele mai impresionante costume.
Spectacolul continuă, distracţia continuă… aşa că, dacă eşti licean sau pur şi simplu iubeşti dansul, pe 12 martie vino în Princess Club la evenimentul final al celei mai cool competiţii între licee!
Sponsori ai evenimentului: ACA-Demia Group (www.aca-demia.ro), School Friendly (www.schoolfriendly.ro), LaserMaxx România (www.lasermaxx.ro), Hollywood Multiplex (www.hmultiplex.ro), Dor de Bucovina (www.dordebucovina.ro), Kangol, Jukebox Travel (www.jukeboxtravel.ro), Street-Art (www.street-art.ro), AVON (www.avoncosmetics.ro), agaphoto (www.agaphoto.ro), Fundatia Tineri pentru Tineri (www.y4y.ro), OneBeat Fashion, OneBeat Events, OneBeat Casting, StreetDance Camp 2011 (www.dancecamp.streetdance.ro). Trofeele sunt oferite de www.leonte.ro.
Parteneri media: Music Channel (www.1music.ro), Radio 21 (www.radio21.ro), www.220.ro, Sapte Seri (www.sapteseri.ro), Teen Press (www.teenpress.ro), Status Pimp (www.statuspimp.ro), www.metropotam.ro, www.monden.info, Elevate (www.elevate.ro), www.calificativ.ro, www.anyplace.ro, www.tillate.com, www.hipmag.ro, www.radardemedia.ro, www.sofresh.ro, www.bronews.com, www.evenimente-bucuresti.ro, www.hiphopbog.ro, www.onlinestudent.ro, www.escoala.ro, www.diseara.ro, www.viatadeliceu.ro, www.presainblugi.com, www.scolidans.ro, www.UZR.ro, www.infodance.ro, www.dancenews.ro, www.musichat.ro, www.nextparty.ro, www.event-maniax.ro.