Pretendenţii Biancăi au parte de ultimele întâlniri private în compania divei
Mai sunt doar câteva ore până la aflarea marelui deznodământ, iar pretendenţii frumoasei Burlăciţe se bucură de ultimele clipe în compania divei. Braşoveanul Adrian are parte de o întâlnire de vis alături de senzuala roşcată, în peştera Can Marca din Ibiza. Dacă va reuşi acesta să îi fure inima divei, telespectatorii Antenei 1 vor putea urmări mâine seară, de la 20:20, în cadrul finalei Burlăciţa.
A mai rămas o singură ediţie a show-ului Burlăciţa, iar cei doi finalişti încearcă din răsputeri să profite la maxim de timpul petrecut în compania Biancăi. O nouă zi însorită pe tărâmuri spaniole îi găseşte pe Bote şi pe cei doi finalişti treziţi în zori de zi şi pregătiţi să pornească la plimbare. Destinaţia, spune Cătălin entuziasmat: turnul piraţilor din San Miguel – un loc încărcat de legende, cu o privelişte care îţi taie răsuflarea. Bianca a rămas la hotel, atât ştiu băieţii deocamdată.
„Băieţi, aţi ajuns în finală şi nu a fost deloc uşor, ca şi drumul până aici. Aceasta este cea mai frumoasă panoramă de pe insulă, aşa că propun un toast pentru voi. Felicitări, sunteţi cei mai buni! Indiferent cine va câştiga, important este că aţi ajuns până aici!” a spus designerul.
Burlăciţa noastră se află la o aruncătură de băţ de turnul din San Miguel. Ea coboară agale către tainica peşteră Can Marca, locul în care piraţii îşi ascundeau odinioară comorile prăduite pe mare. Bianca nu pare în apele ei astăzi, este melancolică şi uşor tristă, cu privirea pierdută şi înlăcrimată la gândul că totul se va sfârşi în curând. Decizia finală nu îi este nici pe departe conturată. Adrian, care tocmai a aflat că o va întâlni pe aleasa inimii sale, se îndreaptă acum într-un suflet către Bianca. Braşoveanul a mărturisit că la fiecare întâlnire cu Burlăciţa inima îi tresare de fericire şi începe să tremure. Are fluturaşi în stomac, spune el amuzat.
Peştera Bandiţilor, cum e cunoscuţă în rândul localnicilor, splendida Can Marca, are peste 100.000 de ani vechime şi reprezintă una dintre principalele atracţii turistice din Ibiza. Aici frumoasa Bianca aşteaptă pe gânduri sosirea lui Adi, de mai bine de un ceas. „Închide ochii şi gândeşte-te la ceva frumos!” îi spune Bianca lui Adrian şi se îndreaptă împreună către un loc extrem de romantic.
După câteva minute în care au stat fără să îşi adreseze niciun cuvânt, doar aruncându-şi din când în când priviri încărcate de emoţie, cei doi tineri hotărăsc să discute puţin despre ceea ce s-a întâmplat până acum în show şi despre cum văd fiecare dintre ei lucrurile pe mai departe.
Dacă a reuşit să facă faţă timidul Adrian întrebărilor acide ale frumoasei Burlăciţe, telespectatorii Antenei 1 vor putea urmări mâine seară, de la 20:20, în finala Burlăciţa, când vor avea ocazia să afle şi dacă a reuşit vreunul dintre pretendenţi să ajungă la inima Biancăi.