In Romania anului 2010 accesul la educatie ramane o problema pentru foarte multi copii si familiile acestora. Criza economica si financiara prin care trece Romania face acest lucru din ce in ce mai putin posibil. Conform unor date recent elaborate de Grupul National de Initiativa al Copiilor (grup din care fac parte UNICEF, Salvati Copiii si Agentia Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului) se constata cresterea numarului de copii saraci din Romania la peste 350. 000 copii si triplarea ratei abandonului scolar. Conform acelorasi date, 40. 000 de copii parasesc anual scoala, majoritatea provenind din mediul rural.
Tocmai de aceea este cu atat mai important ca in aceasta perioada plina de greutati sa continuam sa sprijinim copiii defavorizati, cu cat si cum putem fiecare.
In anul 2008 World Vision Romania a demarat programul “Vreau in clasa a noua”. In cadrul acestui program sunt implicati 315 donatori – persoane publice sau nu – care sustin 373 de copii lipsiti de posibilitati materiale sa urmeze liceul. Constantina Dita, campioana olimpica, este una dintre vedetele care sustin programul, alaturi de Monica Iagar, Calin Goia, actrita Daniela Nane si Iuliana Tudor.
"Am fost impresionata de intalnirea cu Alina si de scrisorile ei. Am decis s-o ajut in continuare si fac acest lucru intelegand ca fiecare om cu un minim de dare de mana din Romania trebuie sa faca macar putin pentru viitorul acestei tari. Copiii precum Alina sunt viitorul si cred ca sustinuti la momentul potrivit, ei pot schimba in bine destinul acestei tari", a declarat marea campioana Constantina Dita
Intre cei 373 de beneficiari ai programului “Vreau in clasa a noua” se numara si Alina, fetita sustinuta de Constantina Dita. Alina are doar 19 ani, insa stie foarte multe lucruri despre ce inseamna sa lupti pentru a-ti indeplini visele si sa primesti o mana de ajutor atunci cand ai mai mare nevoie. Pentru ea, aceasta mana de ajutor poarta numele marii campioane olimpice la atletism: “Banii pe care ii primesc ii folosesc in special pentru rechizite, imbracaminte si imi platesc o parte din suma pentru plata gazdei. Inainte, trebuia sa fac naveta zilnic 90 km dus-intors. Era destul de obositor si ajungeam tarziu acasa. Acum stau in gazda si pot sa invat linistita.”
Alina este perfect constienta ca s-a investit incredere in ea si in potentialul ei, fiind al doilea an in care Constantina Dita i-a fost alaturi. De aceea, tot ceea ce face fetita este pentru implinirea unui scop bine definit. Mai rare atata tenacitate si perseverenta la un copil!
“Donatorul meu reprezinta un model pentru mine. Spun asta pentru ca, fiind eleva la un liceu sportiv, mi-am dorit sa ajung handbalista. Din cauza problemelor financiare pe care le-am avut inainte de a beneficia de sustinerea d-nei Constantina Dita nu am putut sa merg in cantonamente alaturi de colegele mele. Acum fac parte din echipa liceului, dar am pierdut sansa de a face sport de performanta. Totusi, imi doresc sa intru la Academia de Politie si sunt sigura ca o sa reusesc. Am invatat ca nimic nu e usor in viata, dar daca iti doresti ceva cu adevarat visul fiecaruia se poate indeplinii”, marturiseste hotarata Alina.
Pentru mai multe informatii despre programul “Vreau in clasa a noua” si modul in care si alti romani pot sprijini copiii din mediul rural sa mearga la scoala, puteti accesa site-ul www.worldvision.ro sau puteti scrie pe adresa burse@wvi.org.
{mosloadposition user10}