Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Marea Britanie – ROMANi ONLiNE anunta lansarea Ghidului Romanesc

Organizaţia ROMÂNi ONLiNE din Londra (www.romani-online.co.uk) anunţă lansarea Ghidului Românesc, o publicaţie a comunității românești din Marea Britanie.

Ghidul Românesc conţine şaizeci de pagini de informaţii utile, de ultimă oră, despre serviciile aflate la dispoziţia românilor de pe întreg teritoriul Marii Britanii: de la informaţii consulare, până la adrese de magazine, biserici, restaurante, asociaţii şi fundaţii.

"Sărbătorim zece ani de la înfiinţarea organizaţiei ROMÂNi ONLiNE prin lansarea acestui nou proiect destinat comunităţii româneşti din Marea Britanie: publicaţia Ghidul Românesc. Comunitatea noastră simte acum nevoia unei bune comunicări pentru a putea participa mai activ la crearea profilului său puternic în cadrul societăţii britanice multietnice. Publicaţia Ghidul Românesc este un instrument esenţial în acest proces de coagulare." (Adrian Cherciu, Director ROMÂNi ONLiNE).

Ghidul Românesc este o publicaţie gratuită. Ediţia tipărită este distribuită la toate punctele de interes ale românilor din Marea Britanie (biserici, consulate, magazine, restaurante, în toate coletele distribuite de magazinul online Albinuta.co.uk, prin intermediul partenerilor ROMÂNi ONLiNE, la evenimentele româneşti, în aeroporturi, prin intermediul firmelor de curierat şi transport etc).

Apărut într-un moment în care comunitatea are nevoie acută de o mai bună informare, Ghidul Românesc există atât în varianta tipărită, cât şi în varianta electronică la adresa: www.romani-online.co.uk/ghid.

Acest proiect este realizat cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe – Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni – www.dprp.gov.ro.

Includerea în ghid este gratuită şi toţi cei interesaţi sunt invitaţi să scrie la ghid@romani-online.co.uk despre afacerea sau serviciile pe care le pun la dispoziţia comunităţii. Aceste informaţii vor fi incluse atât în varianta online a ghidului, cât şi în volumul al II-lea al ediţiei tipărite.

Lansarea Ghidului va avea loc miercuri 11 iunie 2014 la sediul Ambasadei României din 1 Belgrave Square. Intrarea este liberă, dar rezervarea locului este obligatorie. Detalii şi rezervări la: rsvp@romani-online.co.uk

Urmăriţi pagina noastră de Facebook pentru şansa de a participa la concursuri cu premii deosebite: o tabletă Apple iPad Mini Retina oferită de firma de construcţii EuroTop, invitaţii la recepţia de lansare a Ghidului, vinuri româneşti speciale oferite de magazinul online Albinuta.co.uk: www.facebook.com/romani.online.

Proiectul este susținut de: Ambasada României în Marea Britanie //londra.mae.ro, Festivalul de Film Românesc – Londra www.rofilmfest.com, Revista Convorbiri Românești www.convorbiriromanesti.com, Traduceri Autorizate Londra www.translationromanian.co.uk.

Sponsorii evenimentului de lansare sunt magazinul online Albinuta.co.uk, O2, DNS Associates, EuroTop, magazinul Ileana, Lara Ispas Cakes.

Bucuresti, 03.06.2014
{mosloadposition user9}
By Alina E. Popescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.