Romcar, importatorul Ford în România, alături de reţeaua sa de distribuţie, propulsează marca Ford pe locul al treilea în topul importatorilor auto prezenţi pe piaţa naţională. Vânzările înregistrate în primele 7 luni ale anului 2008 au făcut posibilă această apreciere, conform rezultatelor furnizate de către APIA.
Reţeaua Romcar a vândut în decursul acestui an 14.555 unităţi, devansând vânzările reprezentanţilor Volkswagen cu peste 100 de unităţi. Astfel, cota de piaţă atinsă de marca Ford în primele 7 luni ale anului curent este de 10,47%.
În ceea ce priveşte rezultatele lunii iulie, marca Ford se clasează pe poziţia secundă cu 2.477 unităţi comercializate, devansând vânzările mărcii Renault şi având în faţă doar marca Skoda.
Cel mai bine vândut model al lunii iulie a fost Ford Focus cu 1.202 unităţi, urmat de Ford Transit cu 397 unităţi comercializate, ambele modele fiind lideri în clasa lor.
” Vânzările primelor 7 luni ale anului 2008 dovedesc încrederea clienţilor în produsele şi serviciile de calitate care însoţesc gama Ford. Creşterea de 34,74% înregistrată în vânzări comparativ cu aceeaşi perioada a anului 2007 este o dovadă directă a progresului continuu al Romcar pe piaţa auto românească. Vom continua să reprezentăm marca Ford cu aceeaşi responsabilitate faţă de exigenţele clienţilor noştri, oferindu-le cea mai bună experienţă din momentul achiziţiei şi pe tot parcursul utilizării autovehiculului Ford,” a declarat Gabriel Bondarenco, Director General Romcar.
Evoluţia înregistrată de marca Ford în cursul primelor 7 luni ale acest an consolidează estimările Romcar privind vânzările pentru 2008: 26.000 de unităţi comercializate până la sfârşitul anului, respectiv o creştere de 20% faţă de 2007.
{mosloadposition user10}