Asociatia PlaYouth organizează în data de 3 septembrie în Parc Romniceanu-Cotroceni, în intervalul orar 11:00-18:00, Maratonului Educației Alternative.
Pe lângă învățarea prin joc și artă, evenimentul are și un obiectiv caritabil – acela de a contribui la implementarea proiectului “Biblioteca cu speranță” pentru copiii din zonele defavorizate și a strânge rechizite școlare, ghiozdane și materiale educaționale pentru cei 500 de copii din zonele sărace ale Bucureștiului în cadrul Caravanei ABECEDAR.
Maratonul Educației este un eveniment de 1 zi care se adresează copiilor de 5-14 ani și părinților acestora, în cadrul căruia vor găsi 8 zone cu 36 de ateliere diferite din zona de artă, știință, reciclare creativă, hand made, mișcare sau teatru. Copiii au ocazia să își descopere pasiunile testându-le și să își facă prieteni noi, iar copii din centrele de asistență socială se bucură de cea mai frumoasă zi.
Programul cuprinde multe activități creative și educative pentru cei mici și cei mari, începând de la modelaj în lut și pictură cu nisip colorat până la ateliere de astronomie și chimie distractivă.
Mai multe informații despre activitățiile care se vor desfașura în cadrul evenimentului găsiți aici: https://www.facebook.com/events/1518182311941731/?active_tab=discussion.
Biletul de participare la #MaratonulEducațieiAlternative constă într-o carte pentru biblioteca copiilor și câteva rechizite școlare pe care te rugăm să le aduci în ziua evenimentului.
Înscrierea se face completând acest formular: https://tinyurl.com/yrhr73sy.
Parteneri de bine: Parteneri: Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 5, Oscar Downstream, ASIROM, Aqua Carpatica, Kaufland Romania, BIC