În luna septembrie, un maraton cultural de excepție va marca două evenimente importante din istorie: aniversarea a 559 de ani de la prima atestare documentară a Bucureștiului, precum și împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire, fiind un prilej de sărbătoare, atât pentru bucureșteni, cât și pentru turiștii din țară și din străinătate. Astfel, în perioada 21 – 23 septembrie 2018, Primăria Capitalei, prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, organizează în Piața Constituției un program cultural grandios, constând într-o serie de trei evenimente consecutive.
Concert extraordinar GHEORGHE ZAMFIR
Vineri, 21 septembrie 2018, va avea loc un concert extraordinar al marelui maestru GHEORGHE ZAMFIR, cel mai important virtuoz al naiului din toate timpurile. Evenimentul va fi dedicat întregii sale cariere, având invitați numeroși artiști de talie națională și internațională, personalități marcante ale genului liric.
GHEORGHE ZAMFIR este un reprezentant al muzicii populare și clasice pentru nai în peisajul artistic mondial, obținând peste 120 de discuri de aur și platină, compozitor, dirijor, poet și creator de naiuri, un simbol al României și un brand de țară cu care ne mândrim, fiind Ambasadorul Turismului Românesc. Astfel, pe 21 septembrie, celebrăm valoarea incontestabilă a maestrului, din program făcând parte folclor autentic, muzică simfonică și muzică de film, genuri muzicale interpretate alături de orchestră, tenori și soprane de renume, precum și alți interpreți recunoscuți la nivel mondial. Invitat special în cadrul concertului extraordinar, artistul francez Enrico Macias se alătură maestrului Gheorghe Zamfir pentru un duet de excepție.
Facebook event: concert extraordinar Gheorghe Zamfir la Zilele Bucureștiului 2018: https://bit.ly/2MKGmIP
Cea de-a V-a ediție iMapp Bucharest și concert HURTS
Ziua de sâmbătă, 22 septembrie 2018, este marcată de organizarea celei de-a V-a ediții a evenimentului iMapp Bucharest – unul dintre cele mai mari show-uri de 3D videomapping din lume, un concurs internațional care aduce design-ul, arta contemporană și spectacolul direct pe fațada de 23.000 de metri pătrați a Palatului Parlamentului. De-a lungul celor patru ediții, iMapp a reunit un public de peste 240.000 de spectatori.
iMapp Bucharest, concurs internațional care a devenit un subiect de referință pentru specialiștii din industria audiovizuală internațională, îi va aduce la București, pentru al cincilea an consecutiv, pe cei mai buni artiști multimedia din lume, care își vor prezenta creațiile pe fațada Palatului Parlamentului. Tema ediției din 2018 este dedicată Centenarului Marii Uniri: Albastru. Galben. Roșu. Un secol de modernitate în România.
Pentru prima oară în istoria festivalului, un număr de 10 echipe internaționale au fost alese pentru a participa în finala iMapp Bucharest de pe data de 22 septembrie 2018, în urma unui Open Call lansat în luna mai 2018. Echipele au fost provocate, printr-un brief creativ, să conceapă lucrări folosindu-se de culorile steagului național, evenimente și figuri marcante din istoria României, cu accent pe o perspectivă artistică și mai puțin pe una documentară. În competiție s-au înscris echipe care provin din țări precum: Rusia, Germania, Spania, Franța, Canada, Belgia, Ucraina, Ungaria, China, Mexic, Tailanda, Columbia, Bulgaria, Italia, Austria, Anglia, Portugania, Polonia, India.
Cele 10 echipe finaliste ale căror lucrări vor fi prezentate la iMapp Bucharest 2018 sunt: Sila Sveta din Rusia, Go2 Productions din Canada, LosRomeras and OTUCINEMA din Spania, NullPixel din Mexic, SKG Media din China, United Motion Labs din Austria, Mindscape Studio din România, OCUBO din Portugalia, ArtZebs din Ucraina și Vision Impossible din Olanda.
În data de 22 septembrie 2018, cele 10 lucrări ale participanților vor fi analizate de către un juriu specializat, alcătuit din experți distinși și reprezentanți importanți ai culturii vizuale internaționale, din domeniul artelor vizuale, comunicare, mass-media sau film.
Din juriul competiției finale iMapp Bucharest 2018 fac parte: Xavi Bové – artist, curator, profesor și Director artistic al FIMG – Festivalul Internațional de Mapping din Girona în 2016, Kate Harvey – producător asociat în cadrul companiei creative Artichoke din UK, Ronald Ramakers – regizor independent în Olanda și Germania timp de 10 ani, fondator al companiei audiovizuale Phanta Vision și Director al Festivalului Internațional de Artă a Luminii – GLOW Eindhoven, Craig Harvey – expert inginer, tehnician strategic la Factory Light Festival din Norvegia și Yann Nguema – artist ambasador al Festival of Light din Lyon (Franța).
În anul 2016, iMapp Bucharest a fost nominalizat în categoria Live Event of the Year, la premiile AV Awards din Londra – renumita competiție internațională care își propune să recunoască și să recompenseze excelența în întreaga industrie audiovizuală, organizată de AV Magazine din Marea Britanie, revistă care de peste 40 de ani domină sectorul editorial audiovizual și este renumită atât în Europa, cât și în afara ei.
iMapp Bucharest va avea, ca în fiecare an, o componentă interactivă esențială, publicul având posibilitatea de a-și alege favoritul printr-un SMS, la un număr cu tarif normal pus la dispoziție de către organizatori în seara evenimentului. Astfel, echipa care va aduna cele mai multe voturi prin SMS va fi desemnată câștigătoarea Premiului Publicului 2018. Mai mult decât atât, unul dintre votanții din cadrul ediției din 2018, are șansa de a câștiga prin tragere la sorți un City Break!
Înaintea concursului de 3D video-mapping, pe scena din Piața Constituției vor urca artiști locali și internaționali de renume, care vor deschide oficial evenimentul prin concerte electrizante. Anul acesta, pe scena din Piața Constituției, va urca celebra trupă britanică HURTS, un duo synth-pop englezesc format în Manchester în anul 2009, alcătuit din cântărețul Theo Hutchcraft și multi-instrumentalistul Adam Anderson. Trupa este consacrată la nivel internațional, adunând la concertele lor sute de mii de fani. De-a lungul celor 4 albume lansate, formația a vândut milioane de copii în întreaga lume.
Trupa românească de rock alternativ, The Mono Jacks, va concerta în deschiderea HURTS, oferind o experiență live efervescentă, într-o atmosferă unică. Înaintea mult așteptatelor concerte, DJ-ul CS84 va anima publicul pentru o seară de neuitat, la cea de-a cincea ediție iMapp Bucharest.
Facebook event: iMapp Bucharest 2018: https://bit.ly/2OY4S6M
Concert ROD STEWART în Capitală
Evenimentele continuă și duminică, 23 septembrie 2018, când Primăria Capitalei îi invită pe bucureșteni și pe toți cei prezenți în capitală, la un concert live al unuia dintre cei mai mari artiști din toate timpurile, ROD STEWART!
În cariera sa de peste 50 de ani, artistul a acumulat vânzări din peste 200 de milioane de albume și single-uri și a câștigat comunități de fani din întreaga lume. În anul 2016, acesta a primit titlul onorific de Cavaler din partea Majestății Sale Regina Elisabeta a II-a pentru contribuțiile sale în muzică și pentru actele caritabile.
ROD STEWART va concerta pentru prima dată după 23 de ani în România, în Piața Constituției din Capitală, încheind seria celor trei evenimente dedicate aniversării a 559 de ani de la prima atestare documentară a Bucureștiului și celebrării Centenarului Marii Uniri.
În deschiderea mult așteptatului concert, va urca pe scenă trupa VUNK, una din cele mai îndrăgite formații de pop-rock din România, recunoscută pentru sunetul unic, story-telling și energie, cu hituri precum „Pleacă”, „Așa și” sau „1000”.
Facebook event: Concert Rod Stewart la Zilele Bucureștiului: https://bit.ly/2OXvu7T
Toate cele trei evenimente de amploare – Concertul extraordinar GHEORGHE ZAMFIR, unul dintre cele mai mari festivaluri de 3D video-mapping din lume – iMapp Bucharest și concertul legendarului ROD STEWART, care se vor desfășura în Capitală, în luna septembrie, vor avea intrarea liberă, spre bucuria fanilor și a tuturor celor care își doresc să sărbătorească în aer liber Zilele Bucureștiului și împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire. Cele trei zile de sărbătoare pun Bucureștiul pe harta evenimentelor de amploare din Europa, care încurajează turismul de festival.
Accesul este gratuit și se face, în fiecare dintre cele trei zile, începând cu ora 17:00.
Detalii vor fi disponibile pe www.creart.ro și pe www.imapp.ro.