Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Mara Eliza Barza, Fondatoarea agenției boutique SundayPR: Adaptabilitatea este cuvântul cheie al ultimilor ani

Mara Eliza Barza – Specialistă în PR, Comunicare și Brand Building, Fondatoarea agenției boutique SundayPR

Interviu în exclusivitate cu Mara Eliza Barza – Specialistă în PR, Comunicare și Brand Building, Fondatoarea agenției boutique SundayPR

Mara Eliza Barza – Specialistă în PR, Comunicare și Brand Building, Fondatoarea agenției boutique SundayPR
Mara Eliza Barza – Specialistă în PR, Comunicare și Brand Building, Fondatoarea agenției boutique SundayPR

Ce îți place cel mai mult la domeniul comunicării și relațiilor publice?

De când am început să activez în acest domeniu, cel mai mult mi-a plăcut faptul că ai oportunitatea să interacționezi cu oameni din diferite domenii, că permanent te documentezi, înveți și afli lucruri noi, ceea ce te dezvoltă atât la nivel personal, cât și profesional.

Industria comunicării este dinamică și provocatoare, nicio zi nu se aseamănă cu cealaltă și apar mereu lucruri neprevăzute pentru care trebuie să găsești soluții. Așadar, domeniul comunicării și relațiilor publice este unul foarte frumos, dar și solicitant. Trebuie să-ți placă foarte mult ceea ce faci, altfel poate fi epuizant.

Ce s-a schimbat în ultimii trei ani? – o comparație a strategiilor/tacticilor utilizate în 2019-2020-2021

Strategiile de comunicare și PR s-au orientat masiv către online, un trend accelerat de venirea pandemiei, însă s-au păstrat și componente din tradițional. De exemplu, un articol care apare în online ajunge rapid la cititori, oriunde s-ar afla ei pe glob, ceea ce este foarte practic. Însă atunci când apare și în print, fie într-o revistă sau un ziar, capătă o însemnătate palpabilă, devine un element de colecție. De asemenea, în privința evenimentelor varianta optimă se pare că este cea hibridă, în care un eveniment are loc offline, dar oferă și posibilitatea participării online. Așadar, online-ul și offline-ul se completează minunat.

Comparativ cu anii anteriori, în campaniile de promovare a crescut numărul proiectelor cu influenceri – micro, medium și macro. Vorbim de influenceri cu notorietate națională, sau cu notorietate pe un segment anume (fashion, travel, sustenabilitate, specialiști în anumite domenii).

Ce strategii au funcționat cel mai bine în 2021?

Adaptabilitatea este cuvântul cheie al ultimilor ani. Companiile care și-au adaptat strategiile la mediul digital și au dezvoltat o comunicare unitară și coerentă în mediul digital au funcționat cel mai bine.

Strategiile câștigătoare sunt cele au abordat un mix de comunicare în digital, au selectat canalele de comunicare și tacticile de promovare în funcție de obiectivele de business, de brand și de profilul audienței targetate.

Din ce domenii sunt cei mai activi clienți ai agenției?

Cei mai activi clienți ai agenției boutique SundayPR sunt din ecommerce, fashion, beauty, home&deco, travel, bio-food, high-tech, dar și un nou proiect de PR pentru o televiziune.

Ce se caută în PR acum?

Consultanță strategică în comunicare, PR și creșterea vizibilității brandului. Având în vedere creșterea competiției pe piață, clienții își doresc dezvoltarea brandului de companie și a brandului personal. Așadar, în prezent se pune accent pe brand building, brand awareness și servicii personalizate de PR, autentice și relevante pentru brand și audiența targetată, expertiză și servicii pe care le oferă SundayPR.

De asemenea se caută serviciile de influencer marketing, un domeniu pe care SundayPR îl acoperă foarte bine, având în vedere background-ul meu profesional de PR de televiziune.

5 lucruri care au dispărut sau și-au diminuat importanța/impactul în ultimii ani?

Comunicatele de presă clasice și formale. Conținutul și forma comunicatelor de presă au evoluat în ultimii ani. Ai libertatea de a aborda un material de presă într-o manieră creativă și originală astfel încât mesajul transmis să fie captivant pentru public.

Conferințele de presă clasice sunt înlocuite de activări și formate mai puțin formale, ce oferă experiențe personalizate atât online, cât și offline.

5 tendințe în PR pentru 2022?

Odată cu dezvoltarea mediului digital, aderarea la conceptul de muncă remote și hibrid, schimbările geo-politice și cele survenite în urma pandemiei și comportamentul și nevoile consumatorilor s-au schimbat. Prin urmare și tendințele în PR se adaptează și se aliniază cu schimbările globale în societate, dar și la nivel de individ.

Tendințele aduc în prim-plan acțiuni de PR personalizate, proiecte cu influenceri relevanți în online, conținut video de calitate (reels și stories în social media, vloguri și podcasturi), promovare pe TikTok, platforma online cu cea mai mare creștere.

Cât de importanți sunt influencerii în 2022? Se caută bloggeri sau social media influenceri?

Așa cum am mai povestit anterior, colaborările cu influenceri, fie că sunt persoane publice, bloggeri, vloggeri, actori, cântăreți, prezentatori radio/tv sau specialiști în domeniile în care activează, vor continua să câștige teren datorită comunităților acestora din online. Însă este important să alegi influencerii potriviți, care au o afinitate naturală cu brandul pe care îl reprezinți.

Care sunt platformele social media folosite cel mai mult de clienți? Unde se află publicul lor cel mai mult?

Depinde foarte mult de aria de activitate a unui client și de preferințele audienței targetate. Dacă vorbim de fashion, Instagramul este un canal de comunicare foarte bun. În tendințele de anul acesta vor fi sesiunile de Live Shopping pe Instagram. Comsumatorii își doresc experiențe inedite, cumpărături rapide, review-uri la care să aibă acces cu ușurință, iar evenimentele de tip Live Shopping acoperă aceste nevoi.

Online sau offline? Ce funcționează acum mai bine în PR?

Spuneam într-unul din răspunsurile anterioare că varianta optimă este cea care îmbină online-ul cu offline-ul. Iar numitorul comun să fie comunicarea unitară, relevantă, autentică și experiențele inedite, care surprind, oferă satisfacții și aduc zâmbetul pe buze.

De exemplu, o campanie de brand funcționează bine atunci când este comunicată pe diferite canale digitale (de exemplu: newslettere, postări în social media, ads în social media și online, push notifications, comunicate de presă, articole și interviuri în publicații online, conținut video etc.) și totodată în offline (de exemplu: PR blitz, bannere în oraș, un eveniment cu invitați speciali, activare în cadrul evenimentului etc.)

Care sunt campaniile din 2021 care ți-au plăcut cel mai mult? Ce campanii internaționale de comunicare/PR/publicitate ți-au atras cel mai mult atenția?

Dolce&Gabbana

Îmi plac foarte mult campaniile din online ale brandului italienesc Dolce&Gabbana. Comunică autentic, îndrăzneț, fascinant. Fiecare campanie este surprinzătoare și captivantă, te simți de parcă ai viziona un film prin care pornești într-o călătorie senzorială, în lumea culorilor și a frumosului, prin care faci o incursiune în istorie, cultură și tradiții, o călătorie în timp și înapoi în prezent.

Îi admir pentru că promovează branduri locale, meșteșugari și tineri talentați din noua generație. Redau atât de bine spiritul poporului italian, viața plină de savoare din cartierele vechi și atmosfera plină de viață specifică Italiei.

Audi

A Story of Progress este o campanie online care mi-a atras atenția. Olivia Wilde, Stella McCartney, Rege Jean Page, sportivi, antreprenori și membri ai echipei Audi au fost invitați să povestească despre viziunea lor în privința progresului și sustenabilității.

Ei ne transmit că este momentul pentru schimbare și trecerea la un nou capitol care să se bazeze pe dezvoltare și performanță în acord cu valorile sustenabilității și să avem în vedere îmbunătățirea vieții în prezent, protejarea mediului înconjurător și viitorul noilor generații.

O campanie inspirațională, educațională, care te determină să-ți pui întrebări și să te gândești cum poți contribui personal la o viață mai bună pentru tine, pentru cei din jur și pentru generațiile viitoare. Subliniază mesajul că este nevoie de schimbare și una dintre schimbări este trecerea la mobilitatea electrică. Minunată campania!

Tiffany

Le urmăresc cu mare drag și curiozitate campaniile și conținutul din online. Comunicarea lor este romantică, jucăușă, smart, elegantă, creativă și totodată pragmatică. Îmi place că au un conținut echilibrat pe Instagram: promovează colecțiile de bijuterii, dar au și campanii prin care susțin muzica, actoria, arta, viața și atmosfera New York-ului. În 2021 au lansat și o campanie savuroasă despre etichetă, reguli și maniere în timpul mesei.

Fiind pasionată de designul interior și exterior al clădirilor, mi-au atras atenția fotografiile cu locațiile Tiffany din toată lumea. Le-au descris minunat într-una din postări: Fantastical. Festive. Surreal. Echipa brandului Tiffany aduce valoare prin ceea ce comunică și reușește să captiveze și atenția noilor generații.

Ce nu ți-a plăcut în 2021 – legat de PR/marketing/publicitate

O să spun mai întâi ce mi-a plăcut în ultimii 3 ani și anume faptul că atât clienții, cât și agențiile colaboratoare de PR și digital marketing și-au unit forțele, s-au susținut unii pe alții și au depus eforturi să se adapteze noii situații globale și să reușească împreună.

În general nu-mi place când văd campanii de promovare făcute într-un mod superficial.

Obiective pentru 2022?

Îmi doresc să contribui și mai mult la creșterea industriei de comunicare și PR din România, să dezvolt proiecte, campanii, activări și colaborări care să fie o sursă de inspirație, de motivație și de bucurie.

Cuvântul care descrie 2022 pentru tine?

Libertate. Libertatea de a fi creativ, de a comunica autentic și de a promova într-un mod relevant în mediul tradițional și digital.

Despre Mara Eliza Barza – Specialistă în PR, Comunicare și Brand Building, Fondatoarea agenției boutique SundayPR

Antreprenoare, fondatoarea agenției boutique SundayPR și co-fondatoare a proiectului Remote Stories.

Și-a început cariera de PR în televiziune, la Acasă TV și PRO TV, a colaborat cu Happy Channel din Antena Group, iar în prezent colaborează cu Prima TV.

Cu o experiență de 12 ani în Digital PR, Communication și Brand Building, Mara Eliza contribuie la dezvoltarea și promovarea brandurilor locale și internaționale din diferite industrii. În 2014 a lansat agenția boutique SundayPR ce acoperă servicii personalizate prin care aduce plus valoare business-urilor și brandurilor de companie și personale.

De 8 ani lucrează remote și promovează conceptul “remote work from anywhere”. De curând s-a întors din Italia și Franța, călătorii pe care le-a îmbinat cu munca și se pregătește de un nou remote trip în Spania.

Consideră că una dintre cele mai frumoase experiențe din viața de studentă a fost bursa Erasmus în Spania, experiență care i-a deschis noi orizonturi. Recomandă elevilor și studenților să experimenteze măcar pentru un semestru sau un an studiile în străinătate.

Este pasionată de design interior, călătorii, sporturi de iarnă, plimbări pe malul mării și un stil de viață sustenabil.

Motto-ul ei este: When a working day is like a Sunday, it is the perfect day!

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.