O actriţă de succes, o femeie împlinită, dar mai ales o mamă model, “Pădureanca”, aşa cum avea să-i rămână numele Manuelei Hărăbor povesteşte sâmbăta aceasta, de la 22:00, la “Refresh by Oana Turcu”, de la Antena Stars despre încercările la care viaţa a supus-o, dar care nu au reuşit să o doboare.
“Ce nu se ştia era că eu eram mioapă şi nu vedeam la 2 metri!”, i-a mărturisit Manuela Oanei, atunci când aceasta a adus în discuţie ochii albaştri care au frânt o mulţime de inimi. Actriţa nu s-a ferit să vorbească deschis despre poveştile de iubire din viaţa ei, amintindu-şi amuzată că în liceu nu era prea des invitată în oraş. După o căsnicie eşuată şi cu un copil acasă, Manuela avea să îşi cunoască cel de-al doilea soţ, despre care spune că i-a fost şi cel mai bun prieten. “Ne-am cunoscut joi, iar duminică a venit acasă la ai mei şi m-a cerut de nevastă! Mă văzuse pe coperta unei reviste”, îşi aminteşte Manuela. Trei săptămâni mai târziu era deja mutată la New York, alături de Soli: “Timp de trei ani de zile, am făcut naveta New York – România, pentru că lui Andrei nu i-au ieşit actele”.
Cum arată o zi din viaţa frumoasei actriţe, dar şi despre relaţia cu fiul său, Andrei, diagnosticat cu autism şi care îi va fi alături mamei sale în întâlnirea cu Oana Turcu, telespectatorii vor afla urmărind sâmbăta aceasta, de la 22:00, cea mai nouă ediţie a emisiunii “Refresh by Oana Turcu”.