Manchester City și Real Madrid au remizat aseară în prima semifinală a acestui sezon UEFA Champions League, transmisă în direct de PRO TV.
Meciul a fost urmărit de peste 1.4 milioane de telespectatori la nivel național, pe întreg intervalul de difuzare, între 21:46 – 23:37. Cel mai urmărit minut al competiției, de la 22:18, a reunit aproape 1.9 milioane de telespectatori. La nivelul publicului comercial, cu vârsta cuprinsă între 18 și 49 de ani, meciul a fost lider de audiență, obținând 8.8 puncte de rating și 22.2% share, în timp ce postul de pe locul doi a înregistrat 5.5 puncte de rating și 13.9% share.
Prima repriză a găsit cele două echipe extrem de prudente, cele 45 de minute fiind lipsite de ocazii de gol. Jucătorii de peste 1 miliard de euro din prima semifinală UEFA Champions League au ieșit mult mai motivați de la vestiare, Aguero având prima mare ocazie a partidei în minutul 46, când a șutat puțin peste spațiul porții. Cea mai mare ocazie a meciului a venit, în minutul 70, din partea lui Jesecare, care a trimis cu capul în bara transversală a echipei adverse.
Diseară, de la 21:45, după Ferma vedetelor, telespectatorii au bilete la meciul tur dintre Atletico Madrid – Bayern Munchen. Cele două echipe se duelează tot în semifinalele UEFA Champions League.
Joi seară, PRO TV a pregătit telespectatorilor cele mai bune locuri la semifinalele UEFA Europa League! Imediat după Atletico Textila, de la 22:00, PRO TV transmite LIVE meciul tur dintre Villarreal și Liverpool!