Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Mamma Mia! Dinescu găteşte urzici botezate în lapte pentru o moldoveancă aprigă

Mirela Vaida la Politica si delicateturi 4655 bis

În deschiderea sezonului cu numărul 11 „Politică şi delicateţuri”, poetul Mircea Dinescu încearcă să o impresioneze pe frumoasa şi talentata interpretă Mirela Boureanu Vaida, cu „urzici botezate în lapte”. Vedem dacă reuşeşte duminică, 7 aprilie, ora 15.30, la „Politică şi delicateţuri” de la TVR 1 şi TVR+.

La început de sezon Politică şi delicateţuri, în bucătăria lui Mircea Dinescu vine cunoscuta interpretă şi prezentatoare de televiziune Mirela Boureanu Vaida. Politică şi delicateţuri revine cu un nou sezon, al unsprezecelea, la TVR 1 de duminică, 7 aprilie, la aceeaşi oră, 15.30.

Şi cum primăvara şi-a intrat deja în drepturi, pe masa de lucru din bucătăria lui Dinescu au apărut urzicile, din care poetul, ajutat de cunoscuta sa invitată, prepară o mâncare pe cinste. Veselă şi pofticioasă, Mirela taie urzicile, gustă din ingredientele apetisante ba chiar şi puţin vin. După cum deja şi-a obişnuit telespectatorii, Dinescu prepară urzicile după o reţetă proprie, din care nu lipsesc sosul Bechamel, zeama de portocale sau dulceaţa de ardei iuţi, iar pentru ca usturoiul să nu se simtă prea puternic în mâncare, alege să îl fiarbă în coajă. Mirela e surprinsă de maniera relaxată de a găti a poetului şi încântată de trucurile pe care le-a aflat.

Mirela Vaida la Politica si delicateturi 4655 bis

Evident, mâncarea de urzici cere şi câteva ouă româneşti, ceva ceapă caramelizată şi o mămăligă straşnică, iar poetul se conformează. Toate sunt gata în timp record, căci şi mâncarea se face mai repede într-o companie atât de plăcută.

În cramă, cei doi, gazdă şi invitată, trec şi prin politică, doar suntem la Politică şi delicateţuri, ciocnesc un pahar cu vin şi ascultă muzica lui Constantin Lătăreţu. Şi pentru că acolo unde e muzică, dans şi voie bună e şi ea, după cum mărturiseşte cu umor Mirela, şi în ciuda sarcinii avansate care i-ar fi putut îngreuna mişcările, moldoveanca se ridică de pe scaun şi cântă cu lăutarii, spre deliciul tuturor celor prezenţi.

Aşadar nu rataţi prima emisiune din sezonul 11 Politică şi delicateţuri! Duminică, 7 aprilie, de la 15.30, la TVR 1, vă aşteptăm cu urzici, muzică bună şi discuţii savuroase.

Despre Mirela Boureanu Vaida

Mirela Boureanu Vaida s-a născut pe 16 martie 1982, la Târgu Frumos, judeţul Iaşi.
Deşi a absolvit Liceul de Informatică Grigore C. Moisil din Iaşi şi Facultatea de Drept din Bucureşti, porecum şi Institutul Diplomatic Român, specializarea Relaţii Internaţionale (în 2010), Mirela este, din 2007, solist vocal al Teatrului de Revistă Constantin Tănase din Capitală.
A prezentat numeroase emisiuni de televiziune, a participat la festivaluri de teatru şi muzică uşoară, cea mai recentă fiind prezenţa în finala Eurovision România din februarie 2019, iar în prezent joacă rolul Donnei în musicalul Mamma Mia.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.