· Peste 210.000 de anunțuri sunt active lună de lună în categoria „Mama și copilul”
· Hainele pentru copii sunt cele mai vândute produse din categorie
· Cărucioarele, landourile și scoicile auto se vând în numai 28 de zile
Româncele preferă să vândă produsele care nu mai sunt de folos copiilor lor și să cumpere online ce este necesar pentru creșterea și îngrijirea acestoria, chiar dacă obiectele provin de la o altă mămică, arată o analiză efectuată de OLX în intervalul ianuarie-martie 2017.
În perioada de timp analizată, peste 58.000 de produse din categoria „Mama și Copilul” au fost declarate vândute de către româncele care au pus anunțuri pe OLX la dezactivarea acestora. Anual, peste 200.000 de articole din această categorie își găsesc un alt proprietar prin intermediul platformei OLX.
Cele mai vândute produse din categoria „Mama și Copilul” au fost hainele pentru copii: peste 14.000 de articole vestimentare și-au găsit cumpărători pe OLX în primele 3 luni ale anului. Jocurile și jucăriile au fost și ele la mare căutare, cu peste 13.000 de produse declarate vândute la dezactivarea anunțurilor.
Cărucioarele și landourile, dar și scaunele auto și accesoriile pentru plimbare (marsupii, hamuri, wrap-uri) au fost și ele foarte populare în rândul părinților, indiferent dacă au fost noi sau utilizate. În doar trei luni ale anului, peste 6.000 de cărucioare și landouri și-au găsit noi proprietari, iar aproape 3.000 de pătuțuri de copii au fost achiziționate de pe OLX.
*Cifrele au fost obținute pe baza unui studiu efectuat de OLX la dezactivarea anunțurilor de către utlizatori și reprezintă numărul produselor declarate voluntar de către utilizatori ca fiind vândute
„În ultimii ani, studiind comportamentul românilor care vând și cumpără pe OLX, am constatat că tot mai mulți renunță la prejudecata achiziționării unui produs utilizat atunci când găsesc obiecte în perfectă stare de funcționare, cu aspect foarte îngrijit, dar cu un preț de două ori mai mic decât în magazin. Este și cazul mamelor din comunitatea OLX, care au devenit din ce în ce mai pragmatice și folosesc OLX pentru a se adapta permanent nevoilor în schimbare ale copiilor lor. Acestea vând produsele folosite foarte puțin pentru a-și recupera o parte din suma cheltuită, dar și pentru a o reinvesti în alte produse de care au nevoie pentru a-și crește copiii.”, explică Răzvan Acsente, Head of Marketing OLX Group România.
Cele mai multe produse puse la vânzare sunt din categoria „articole vestimentare și încălțăminte”, cu peste 120.000 de anunțuri active în fiecare lună. Jucăriile ocupă poziția secundă în top, cu peste 50.000 de anunțuri active, iar pe locul al treilea se situează obiectele de mobilier pentru camerele de copii (inclusiv pătuțuri), respectiv cărucioarele, landourile și scoicile auto, fiecare cu aproape 10.000 de anunțuri active.
Ce produse se vând cel mai repede
Cărucioarele, landourile și scoicile auto sunt cele mai solicitate articole din categoria „Mama și copilul”, dovadă fiind și timpul de vânzare scurt, de numai 28 de zile din momentul publicării anunțurilor. Scaunele auto își găsesc și ele repede cumpărători, în medie în 30 de zile. Accesoriile folosite la plimbare, fie că sunt marsupii sau premergătoare, stau în medie pe OLX 31 de zile până când își găsesc un nou proprietar, iar pătuțurile în medie 35 de zile.
Jucăriile, dintre care cele mai populare sunt seturile de construcție (cu peste 3.000 de oferte), plușurile (cu cifre similare), dar și noile kendama (peste 1.500 de anunțuri) și fidget spinnerele (peste 1.000 de anunțuri) se vând la 35 de zile de la publicarea anunțului.
OLX este cel mai mare site de anunțuri din România, cu peste 3,5 milioane de anunțuri active și peste 10 milioane de utilizatori unici lunar.