· O actriţă unică, într-un interviu despre excelenţă
· Confesiuni, valori împărtăşite, curajul propriilor opinii, responsabilitatea propriilor fapte şi instinct: teme abordate de Maia Morgenstern pe parcursul unui interviu remarcabil
· Seria de interviuri Ghidul Excelenţei: parte a platformei Mercedes-Benz: Ghidul Excelenţei ( www.mercedes-benz.ro/GhidulExcelentei)
· Mercedes-Benz: Ghidul Excelenţei – o serie de manifestări autohtone menite să vorbească despre ideea de excelenţă şi să aducă aminte de promisiunea lui Gottlieb Daimler "The best or nothing"
Mercedes-Benz România continuă seria de interviuri Ghidul Excelenţei prin intermediul unei convorbiri în exclusivitate cu actriţa Maia Morgenstern, unul dintre cele mai cunoscute nume ale teatrului şi filmului românesc. Cu un nume predestinat succesului („Luceafărul de dimineaţă” în limba germană), Maia Morgenstern a reuşit să devină cunoscută pentru talentul său şi la nivel internaţional, rolul Fecioarei Maria din pelicula "Patimile lui Hristos" fiind o mărturie în acest sens.
,,Dincolo de ceea ce este aparenţă şi sclipire de moment rămâne esenţa, rămâne ceea ce este profund şi definitiv,” subliniază celebra actriţă atunci când vine vorba despre semnele excelenţei. Cu o carieră care a adus scenei româneşti momente unice, Maia Morgenstern dezvăluie pe parcursul interviului ceea ce o inspiră şi contribuie la succesul său ca actriţă şi la formarea sa ca om: ,,Educaţia primită de la părinţi a sădit, a cizelat şi a făcut să se dezvolte în mine un sistem al valorilor de neclintit, după care mă conduc. Părinţii mei sunt cei care m-au crescut în aşa fel încât să am curajul propriilor opinii, dar şi responsabilitatea faptelor mele”.
Astfel, parcursul unui actor este unul care presupune pe lângă talentul înnăscut şi decizii care au reuşit să-l conducă pe un drum al vieţii. În cazul Maiei Morgenstern deciziile sunt cele motivate de propriile standarde, opinii şi, nu în ultimul rând, de instinct.
De asemenea, confesiunea este modalitatea prin care Maia Morgenstern completează unicitatea acestui interviu: ,,Dacă nu aş fi fost actriţă, m-aş fi făcut medic pediatru! Cred ca instinctul, felul în care îmi e drag, ştiu şi pot să comunic în acest sens cu cei mici ar fi făcut din mine un diagnostician foarte bun,” completează Maia.
Atitudinea, respectul faţă de sine şi faţă de forma de existenţă aleasă (actoria) au reprezentat pentru omul şi actriţa Maia Morgenstern repere care au călăuzit-o întotdeauna pe drumul cel drept, către Steaua Nordului în propria existenţă – aşa cum îi place să denumească felul în care viaţa fiecăruia face un pas mai departe.
Colecţia de interviuri Ghidul Excelenţei va fi completată succesiv cu ajutorul unei serii de personalităţi care vor lua parte la acest proiect în următoarea perioadă. Interviurile pot fi vizionate online pe website-ul Mercedes-Benz România, la adresa: www.mercedes-benz.ro/GhidulExcelentei.
Platforma Mercedes-Benz: Ghidul Excelenţei
Ghidul Excelenţei face parte din platforma Mercedes-Benz: Ghidul Excelenţei şi reuneşte în cadrul său o serie de manifestări menite să vorbească despre ideea de excelenţă şi să aducă aminte de promisiunea lui Gottlieb Daimler ,,The best or nothing".
Mercedes-Benz: Ghidul Excelenţei cuprinde alături de seria de interviuri Ghidul Excelenţei şi secţiunile TIFF 2011, EFFIE 2011 şi Mercedes-Benz şi Cercetaşii României: Gata oricând!
Mercedes-Benz România a lansat în 2010 Ghidul Excelenţei, o colecţie de interviuri cu personalităţi marcante ale spaţiului social-cultural autohton. Acest proiect reprezintă un demers firesc de căutare a excelenţei alături de oameni care pe parcursul activităţii lor profesionale au dat dovadă de excelenţă şi care s-au remarcat atât în spaţiul românesc, cât şi la nivel internaţional printr-un set riguros de valori şi principii.
În cadrul acestui demers, Mercedes-Benz România a strâns părerile unor oameni de prestigiu, care incontestabil, se raportează la cele mai înalte standarde. În cele din urmă, Ghidul Excelenţei poate reprezenta o sursă de inspiraţie pentru orice spectator al seriei de interviuri.
Mai multe detalii despre Mercedes-Benz sunt disponibile la adresele: www.mercedes-benz.ro şi www.media.mercedes-benz.ro.
Care sunt, pentru Dumneavoastră, semnele excelenţei? Credeţi că poate fi cuantificată, catalogată, clasificată?
Nu ştiu neapărat dacă ar trebui să dau eu o definiţie, cum nici nu voi da definiţii. Până la urmă, este vorba despre reperele după care ne conducem, drumul drept, steaua nordului din existenţa fiecăruia dintre noi indiferent de orientări, de concepţii, de păreri, de modă, de tendinţe, de ceea ce poate astăzi este strălucitor şi mâine. Sub coasa timpului, pentru a-l parafraza pe Shakespeare, rămâne steaua nordului, a existenţei, a mersului înainte, a ceea ce duce viaţa noastră un pas mai departe, cât vedem, cât e vârful iceberg-ului. Suntem mânaţi uneori şi de spirit gregar şi suntem influenţaţi şi suntem robii prejudecăţilor proprii sau colective, e foarte adevărat. Şi dincolo de aparenţă şi dincolo de sclipirea de moment rămâne esenţa, rămâne ceea ce este profund, ceea ce este definitiv, ceea ce nu se schimbă. Cum ar fi spus Shakespeare „Nu cred în piedici puse de noroc/ Unirii sufletelor mari. Iubirea Iubire nu-i când face silei loc,/ Trădării răspunzând cu nepăsarea” şi aşa mai departe.
Cine şi cum a contribuit la formarea valorilor şi standardelor care au stat la baza carierei Dumneavoastră recunoscută a fi caracterizată de excelenţă? Mai exact, cine v-a inspirat în tot ceea ce faceţi?
În primul rând, educaţia primită de la părinţii mei a sădit în mine, a cizelat în mine, a făcut să se dezvolte în mine un sistem al valorilor de neclintit după care mă conduc. În primul rând este respectul de sine, pe care l-am învăţat de la părinţii mei, de la mama mea şi tatăl meu. Ei au fost cei care m-au educat, m-au crescut în aşa fel încât să am curajul propriilor opinii, dar şi responsabilitatea faptelor mele, să nu fug de responsabilitatea şi de consecinţele faptelor mele. Deciziile trebuie să le iau conform standardelor mele, opiniilor mele, instinctului meu. Vorbim şi de instinct, care uneori poate contrazice raţiunea regulilor după care te conduci, reguli pe care le-ai deprins, le-ai învăţat, le-ai moştenit. Câteodată instinctul te conduce în cu totul altă zonă, în cu totul altă direcţie şi bine face pentru că dacă acum 400-500 spuneai că Pământul este rotund şi se învârte în jurul soarelui, riscai să fii ars pe rug. Acestea sunt adevărurile universal acceptate. Lucrurile se schimbă. Părinţii mei mi-au insuflat aceste standarde, respectul de sine, respectul pentru propriile opinii, coloana vertebrală şi la prorpiu şi la figurat dacă îmi permiteţi să spun aşa. Coloana ar trebui să fie dreaptă, coloana vertebrală trebuie să fie dreaptă! Apoi, prin educaţia pe care mi-au dat-o, m-au făcut să acced, să descopăr, să deschid singură, singură! Asta este percepţia mea, poate că nu singură, dar aşa am perceput eu, ca un act de mare curaj, să mă deschid singură, vezi Doamne să descopăr singură frumuseţea lumii, să nu înghit pilula „Asta-i frumos.”, „Asta trebuie să-ţi placă”, „Asta se cuvine.” sau mai ştiu eu „Asta se cuvine să iubeşti, asta se cuvine să respingi.”. Mi-au dat sentimentul că eu descopăr corola de minuni a lumii, şi atunci, sigur că da, am putut să am modele, să le iubesc cu toată sinceritatea, să mă îndrept cu toată puritatea, nu pentru că mi s-a impus. Am experimentat cu sufletul meu, cu experienţa mea, la început mai puţin, dar apoi lucrurile au crescut, s-au dezvoltat, s-au mărit ca dimensiuni.
Am experimentat modele, valori, frumuseţea lumii în muzică, în pictură cât am putut, cum am putut. M-am deschis către lucrurile care m-au interesat mai mult, am forat mai adânc, m-am lăsat sedusă de ceea ce a avut într-adevăr influenţă asupra mea, găsindu-mă, găsindu-mi drumul în viaţa aceasta.
Pe parcursul carierei, care sunt cele mai importante trei momente care v-au demonstrat că vă aflaţi pe un drum de pe care nu doriţi să vă întoarceţi şi v-au făcut să vă simţiți mulţumită, chiar fericită?
E nedrept să-mi puneţi întrebarea aceasta pentru că nu ştiu dacă sunt doar trei. Alegerile astea sunt teribil de nedrepte. Poate că sunt, poate că au fost, sunt, urmează să fie, sper eu, momente cruciale, momente extrem de importante, momente de cumpănă, când îţi vine să rosteşti „Clipă rămâi!”. Sunt momente pe care alţii nu le percep din afară, sigur că trebuie şi se cuvine să vorbesc de momentele importante când am fost în vizorul lumii întregi, când am obţinut premiul EMMA pentru interpretarea din „Patimile lui Hristos”, pentru interpretarea personajului Maria, mama lui Iisus. Aş minţi să nu spun că a fost un moment de mare bucurie, aş fi nedreaptă cu mine însămi să nu spun cum am simţit că mi se desface tot trupul, tot pieptul, toată fiinţa pentru a înflori satisfacţia, bucuria plenară atunci când mi s-a decernat premiul Academiei Europene de Film pentru rolul Nela din „Balanţa”, în regia lui Lucian Pintilie, dar aceste momente, sunt două deja, sunt nişte consecinţe. Mai sunt momente, pentru rolul din Ghetto, premiul UNITER, premiul Uniunii Teatrale din România; personaj, rol, spectacol creat de domnul Ioan Frunză pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti. Sunt momente de mare satisfacţie, e o bucurie atât de mare încât pe undeva mă întreb „Oare voi face faţă acestei bucurii ce va fi mai departe? Cum mă voi ridica o dată în plus la nivelul la care am ajuns?”. Te strânge puţin în spate responsabilitatea a ceea ce înseamnă mâine. Şi asta am învăţat, să trăiesc bucuria zilei de azi; este vreme pentru râs şi este vreme pentru plâns. Când e vreme să te bucuri, bucură-te! Doliul este atunci când se cuvine să-l respecţi. Nu le amesteca.
Cum spuneam, aceste momente de bucurie plenară sunt de fapt, nişte consecinţe ale unor întâlniri miraculoase. Ar fi absolut nedemn chiar, să nu vorbesc despre întâlnirea cu Andrei Şerban imediat după revoluţie, despre trilogia antică, despre contactul, cunoaşterea, abordarea unei zone complet noi despre care auzeam din poveşti, din cronici, din recenzii, de undeva de afară, din altă lume, dintr-o altă galaxie, şi dintr-o dată ai acces la zona asta, dintr-odată eşti tu chemat. Şi atunci rămâne întrebarea pe care domnul Andrei Şerban ne-o tot punea „Întrebaţi-mă de ce fac teatru, de ce am venit să încerc? Din orgoliu, de dragul de a plimba de colo colo nişte rochii frumoase, nişte machiaje nu-ştiu-cum?”. Bun şi asta, it’s part of the game, şi dincolo de asta? Dincolo? Oare numai la asta se rezumă? Nu, o să folosesc cuvinte mari şi nu mi-e teamă să le folosesc. E orgoliu, speranţa, dorinţa de a crea un strop de viaţă adevărată. Din punctul acesta de vedere poţi atinge o dimensiune demiurgică. De ce fac teatru? De ce fac teatru? Îmi pun des această întrebare, e o întrebare ce se cuvine să nu uităm să ne-o punem tot timpul. Că vom şti atăzi răspunsul, că mâine vom avea alt răspuns faţă de noi înşine, ce răspundem pentru interviuri, şi ce facem în paralel e foarte bine, dar dincolo de asta, când ţi-e bine, uiţi să-ţi pui întrebarea, ţi se pare atât de evidentă încât te întrebi „De ce respir?” Ca să trăiesc! Când e rău şi sunt momente când e foarte rău şi foarte greu, şi te-ncâlceşti ca într-un ghem, în năvodul, în plasa propriilor neputinţe, gafe şi nu mai vezi nicicum o soluţie, îţi vine s-o tai pur şi simplu, atunci îţi pui întrebarea „De ce?”, și găseşti răspunsuri.
Pe cine aţi premia Dumneavoastră dacă ar fi să alegeţi o singură manifestare a excelenţei din prezent, din orice domeniu?
Medicii pediatri cu munca lor de fiecare zi. Nici nu vreau să fac o nominalizare. Vreau să nominalizez munca, dăruirea, ceea ce înseamnă vocaţia unui medic pediatru. La noi, astăzi, se luptă în nişte condiţii teribile – le ştim şi nu vorbim despre ele pentru că ne-ar lua mult timp. Şi este un subiect extrem de dureros. Le-aş aduce un omagiu, o ofrandă, le mulţumesc în gând şi-n rugăciuni medicilor în general. Vă mărturisesc, luați-o ca pe o confesiune, dacă nu aş fi fost actriţă, m-aş fi făcut medic pediatru. Cred că instinctul, flerul, felul în care mi-e drag, ştiu şi pot să comunic cu copiii, ar fi făcut, aşa cred, nu mă condamnați pentru orgoliu, ar fi făcut din mine un diagnostician foarte bun. Discuţiile acestea le am cu medicii pediatri ai copiilor mei şi ştiu să le descriu simptomele extrem de bine; observ, simt, văd detalii. De asemenea, a mai fost o manifestare care pe mine m-a tulburat foarte mult şi mi-a dat tare multe satisfacţii. Este vorba despre noaptea bibliotecilor, unde am fost solicitată să citesc, să particip la două manifestări. Atâta lume, atâta tineret, atâţia oameni tineri, atâtea manifestări atât de interesante! M-au solicitat să citesc Borges – Cărţile şi noaptea. Magic, a fost un moment magic, pentru care sunt profund recunoscătoare, ca actriţă pentru că din acest punct de vedere vorbesc. Comunicarea este lucrul esenţial, pe care mi-l doresc, spre care aspir, comunicarea cu publicul. Chiar cuvântul „magic” îl folosesc, chiar acest termen, „magic”.
Ce sfat sau îndrumare aţi fi dorit să primiţi la începutul carierei?
Asta este o întrebare foarte grea pentru că am primit sfaturi la începutul carierei de la maieştri, pe care i-am iubit şi i-am detestat în acelaşi timp pentru că erau extrem de severi, extrem de intrasingenţi, nu erau indulgenţi cu sine şi nici cu ceilalţi. Şi cred că până la urmă este atitudinea mai degrabă, sfaturile sunt aşa ca să-ţi intre pe o ureche și să-ți iasă pe alta. Se poate întâmpla la început să şi respingi un sfat, o atitudine pe care n-o simţi chiar aproape, ba chiar simţi că te îngrădeşte cumva. Eşti în pericol să-ţi tai aripile, şi atunci respingi, te opui, creezi un zid între tine şi cel care îţi dă sfaturi. De aceea eu nu mai dau sfaturi decât atunci când îmi sunt cerute. Ca să vă răspund mai concret la întrebare, cred că este vorba despre atitudinea, respectul faţă de sine şi faţă de forma de existenţă, profesie, artă, meserie, forma de existenţă pe care am decis să o am. Această formă de existenţă de a fi actor, de a tinde să fii artist este o opţiune de viaţă şi atunci ia-te în serios şi sfatul acesta mi l-a dat, oarecum la început de drum, ghiciţi cine, fiul meu. Avea vreo cinci ani „Mama, mi-a spus, dacă tot e să fii atât de departe tot timpul de mine, ocupată, încearcă să faci bine ceea ce faci.” Închipuiţi-vă un copil de nici cinci ani spunându-ţi lucrurile astea. Nu ţi-e nici uşor, nici comod mai ales, dar rămâne.
Vă rugăm să ne daţi câteva exemple de oameni, locuri, manifestări, care vă inspiră excelenţă.
Aş vrea să vorbesc despre maiestrul Beligan, despre atitudinea pe care o are domnia sa faţă de arta sa, faţă de viaţă. Îmi inspiră din adâncul sufletului excelenţă, nobleţe. Aş fi vrut să vorbesc de asemenea despre academicianul Nicolae Cajal, care prin întreaga sa muncă de cercetare, dar şi prin întreaga sa atitudine civică, socială, prin tot ceea ce a făcut, prin felul în care a existat, a ajutat la modul concret, direct, dincolo de activitatea ştiinţifică, dincolo de performanţă în activitatea ştiinţifică, dincolo de performanţele stiinţifice premiate, prin aportul adus în lumea medicală, la mersul înainte al ştiinţei, al medicinei. As fi vrut să vorbesc despre domnul Andrei Şerban, aş fi vrut să vorbesc despre Lucian Pintilie. Sunt atât de mulţi oameni care sfinţesc locul prin felul lor de a fi, prin felul lor de a excela în ceea ce fac, nu neapărat că sunt în vizor, pentru că toată lumea îi priveşte şi îi premiază. Aş fi vrut să vorbesc despre Michael Cacoyannis, regizorul care a creat Zorba Grecul, cu care am avut şansa, norocul să lucrez și un spectacol de teatru muzical, Lysistrata, comedia antică, dar într-o transpunere modern. Şi mai sunt încă mulţi.
