Ce spun membrii juriului și prezentatorii?
Repetiţiile pentru prima gală X Factor, ce va fi difuzată de Antena 1 astă seară, de la 20.20, sunt pe ultima sută de metri. Voci extraordinare, coregrafii senzationale, un decor spectaculos, cea mai mare scenă de sticlă din România sau, altfel spus, o atmosferă incendiară sunt promisiunile X Factor pentru această seară. Au mai rămas cateva ore până când cei 12 finaliști vor trebui să convingă publicul că merită să îi voteze. Emoțiile ating cote maxime, iar concurenții nu sunt singurii care așteaptă gala din această seară cu sufletul la gura. Cei trei jurați, cât și Răzvan și Dani împărtășesc emoțiile și nerăbdarea finaliștilor.
“Am foarte, foarte…foarte mari emoții, mai mari decât atunci când urc pe scenă sau când mi se întâmplă mie ceva important, însă totodată am încredere foarte mare încredere în concurenții mei, știu că o să se concentreze și o să performeze impecabil.Cel mai important pentru mine este însă ca ei să fie mulțumiți de ei înșiși”, a mărturisit Paula Seling cu doar câteva ore înainte de gală.
Emoții are și Adrian Sînă, dar și încrederea că el va fi cel care va găsi factorul X “Sunt sigur că eu voi fi cel care a găsit factorul X. Concurenții mei sunt senzaționali și o să vă convingeți de asta urmărindu-I în această seară”.
Cel de-al treilea jurat și, totodată mentor, Mihai Morar, îndrumătorul categoriei sub 25 de ani a povestit că a încercat să fie deopotrivă tatăl și prietenul concurenților din categoria sa. Mizează pe prospețimea învățăceilor lui, pe vocile lor, dar totodată și pe puterea lor de muncă și învățare. Nu înseamnă însă că nu așteaptă cu sufletul la gură evoluția lor din această seară.
I-au convins pe cei trei juraţi că merită să fie în lumina reflectoarelor, pe cea mai mare scenă de sticlă din România. Însă greul pentru ei de-abia acum începe. Cei 12 finalişti X Factor vor trebui să convingă de astă seară, atât juriul, cât şi publicul, că trebuie să câştige acest show. Pentru acest moment se pregătesc de săptămâni bune. Repetiţiile sunt pe ultima sută de metri, iar emoţiile sunt cu atât mai mari pentru că pe scena de la X Factor va interpreta duminicâ seara şi celebra Oceana super hitul Cry Cry.
Andrei Leonte, Irina Florea, Nicolae Ovidiu Nae – Mawgly, Antonia Filip (Mentor: Mihai Morar), Cristian Parmac, Diana Hetea, Iulian Vasile, Alin Văduva (Mentor: Adrian Sînă), T&L, Refresh, X treme, Duo Voice (Mentor: Paula Seling) sunt cei care îşi vor duce visul mai departe în cadrul galelor live X Factor din acest weekend. Pentru ele au repetat până la zece ore pe zi, sub îndrumarea mentorilor lor dar şi sub atenta supraveghere a Crinei Mardare şi a lui Tonkins Andreson, cei mai buni specialişti din România în training vocal şi coregrafie. Pentru mulţi dintre ei X Factor este prima lor şansă de a cânta pe o scenă, în faţa unui public. Pentru toti însă, galele live sunt prima confruntare cu un spectacol de o asemenea anvergură.
Concurenţii au trecut printr-o extraordinară schimbare de look, vor evolua într-unul dintre cele mai spectaculoase decoruri de televiziune, pe cea mai mare scenă de sticlă din România, beneficiază de sprijinul celor mai buni specialişti, dar va şi trebui să dea tot ce-i mai bun din ei sâmbătă seara, la prima gala live X Factor. Dacă la etapele de până acum a fost suficient să cânte, acum concurenţii vor trebui să arate că au într-adevăr factorul X, adică o voce bună, prezenţă scenică şi charismă.
Maeștrii de ceremonii ai serii vor fi Răzvan și Dani.” Suntem nerăbdători să prezentăm ceva ce am văzut până acum doar pe dvd-uri venite de peste hotare.Prezentăm câteva zeci de concerte pe an, însă galele X Factor live sunt cu mult peste ceea ce s-a întâmplat până acum în România”, a declarant Dani, în vreme ce colegul său Răzvan l-a completat, punctând că “Deja competiția a început să se dea între jurați.Pe lângă cuvintele de încurajare pe care le vom avea pentru concurenți, vom avea și un rol de arbitru între cei trei mentori și sunt sigur că acest rol va deveni din ce în ce mai serios, cu cât ne apropiem de deznodământ”.
De sâmbătă, telespectatorii îşi vor putea vota preferaţii pana duminică seara când vor fi dezvăluite numele celor doi finalişti confruntaţi cu posibilitatea eliminării. Cei doi vor fi cei care au insumat cele mai putine voturi. In cadrul editiei de duminică, concurentii aflaţi în pragul eliminarii vor avea ocazia să interpreteze o melodie de salvare. Cel care va reusi sa impresioneze juriul cu interpretarea ei, va primi şansa de a merge mai departe si va scapa, pentru moment, de eliminare.