Mai multe case, o singura comunitate

Iulian (41 de ani) și Daniela (41) împreună cu fiul lor Alexandru (12 ani) locuiesc cu chirie într-un apartament modest din Craiova. Din cauza cheltuielilor ridicate, familia a fost nevoită să se mute mereu. Din doi în doi ani aceștia trebuiau să-și schimbe locuința. În ultimul loc au reușit să stea 4 ani. În această locuință s-au mutat pentru că era situată în apropiere de școala copilului. “Ne mutăm ca nomazii cu cortul. Nu mai știu ce înseamnă acasă. Asta înseamnă disperare”, mărturisește tatăl familiei.

În ciuda condițiilor modeste în care trăiesc, bucuria și mândria familiei este Alex. Acesta merge la şcoală şi este premiant, are medii de 10 la toate materiile şi un talent deosebit la pictură. La 10 ani avea deja expoziţii personale şi 70 de tablouri. Băiatul are o anomalie vasculară de la 4 ani, acum însă se simte mai bine. Are nevoie de operaţie într-o clinică din străinătate, dar costă 6.000-7.000 de Euro. Din fericire, vederea nu i-a fost afectată.

Familia a auzit de Habitat de pe internet și apoi au văzut anunțul în ziar. “Casa Habitat este un vis, este ultima speranță. Vrem să avem unde să punem tablourile copilului” mărturisește cu sinceritate mama. Alex promite că dacă va avea o casă va sta toată ziua afară și va picta.

Costinel, Ioana, Alisa și Raluca

Costinel (38 de ani) și Ioana (35 de ani) împreună cu cele două fiice Alisa (10 ani) și Raluca (8 ani) locuiesc cu chirie într-un apartament cu două camere. Au o mică afacere de familie cu lumânări pe care le vând la piață, dar venitul pe familie este de doar 770 RON după ce plătesc impozitul de 16%.

Familia a fost nevoită să se mute din loc în loc din cauză că nu aveau contract de închiriere cu proprietarii. Până acum au mutat copiii la 4 școli, fapt care a afectat situația școlară a fetelor. “Mi se rupe sufletul pentru fete. Puteau mai mult anul acesta dacă aveau o altă situaţie, durează foarte mult să se acomodeze la fiecare şcoală, nu toate învăţătoarele înţeleg”, povestește tatăl. Acum 7 ani au depus dosarul la ANL, însă între timp li s-a spus că nu mai au vârsta necesară.

Costinel a aflat de programul Habit for Humanity Romania de la serviciu și apoi au citit în ziare. “Casa Habitat înseamnă pentru noi visul şi stabilitatea. Acum apar mereu certuri. Dacă o să avem locuinţa noastră, am zis că o să dispară certurile. Fetiţele asistă la discuții şi nu este bine. Îmi pierd cumpătul uneori, mă uit în ochii lor şi văd tristeţea. Când vom avea casa noastră vor fi mai puţine probleme. Eu

cred că nu am oferit nimic ca bărbat, o femeie îşi doreşte mai mult. Mie îmi place o casă simplă, ele îşi doresc camera lor. Când copiii încep să ceară şi nu ai ce să le dai, este foarte greu”, povestește tatăl.

Gianina, Nicolae și Daniel

Gianina și Nicolae, împreună cu fiul lor Daniel, în vârstă de 4 ani locuiesc cu chirie într-o garsonieră. Familia s-a mutat des dintr-un apartament în altul, iar o parte din lucrurile lor s-au pierdut.

“De sase ani , de cand ne cunoaștem stăm numai pe drumuri , cred ca ne-am mutat de 10 ori. Nici nu ne-am căsătorit legal, am scos doar un livret de familie când s-a nascut Daniel, am avut numai necazuri și nu ne-a mai stat gandul la nuntă”, povestește Nicolae.

Nicolae lucrează ca gestionar la Rompetrol. Gianina este casnică și până acum s-a ocupat de creșterea copilului. În curând își va căuta serviciu, pentru că mama ei va sta cu Daniel.

“Eu mă trezesc primul și merg la serviciu, depinde de tura în care sunt, soția rămâne cu cel mic acasă și se ocupa de casă cu gătitul, spălatul, iese la plimbare cu Daniel. Din septembrie, soacra mea o să vina să ne ajute cu Daniel și în felul asta Gianina își poate căuta și ea un serviciu. ”

Daniel va merge din toamnă la grădiniță și este foarte fericit că va avea o cameră a lui. ”Copilașul nostru se roagă la Doamne-Doamne în fiecare seară și l-am auzit zicând ⟪să ne dea Dumnezeu o casă⟫. Aceasta casa va fi cea mai mare realizare a noastra, ne va schimba viata”, povestește Gianina.

Viorel și Ramona

Viorel (26 de ani) si Ramona (27 de ani) s-au căsătorit anul trecut și locuiesc împreună cu părinții Ramonei într-un apartament cu o suprafață de ¾ mp, de două camere, confort 2.

”Locuiesc cu parinții mei, iar aceștia au grija si de nepoțica mea, fetița fratelui meu, care are 4 ani și locuiește cu noi. În curând apartamentul va deveni neîncăpător, pentru că eu sunt însărcinată în două luni și va fi destul de greu pentru șase persoane în două camere”, povestește Ramona.

Locuința este într-un bloc vechi și necesită multe reparații fiind probleme cu crăpăturile din tavane și pereți, tâmplăria care e din lemn vechi și pereții care nu sunt izolați corespunzător.

Viorel lucrează ca măcelar la un hypermarket din Craiova, iar Ramona lucrează ca operator calculator la o firmă din oraș. ”Ziua incepe in familia noastra foarte devreme, la ora 5 dimineața pentru mine, iar soția începe programul la 8. Mergem la serviciu, apoi in jurul orei 16 ne intoarcem acasă. Spre seară mergem cu nepoțica noastră în parculet sau ne ocupăm cu treburile casei”, povestește Viorel.

Înainte de căsătorie au locuit o perioadă în Italia, dar nu câștigau suficient, iar cheltuielile erau prea mari așa că au revenit în țară să lucreze și să facă nunta. ”Visăm la ceva care să fie al nostru, un loc unde să ne simțim în siguranță și să ne creștem copilul”, mărturisește Viorel.

Marian şi Gabriela

Marian (28 ani), Gabriela (32 ani) şi cei doi copii ai lor, Rebeca (4 ani) şi Mihai(2 ani), locuiesc într-un apartament semidecomandat de 35 mp în Bals. Din anul 2007, de când cei doi soţi s-au căsătorit au schimbat 5 locuinţe. “În primii ani după nuntă am stat într-o garsonieră împreună cu mama mea, în Craiova, dar când sora mea împreună cu nepoţica au venit să locuiască acolo, a trebuit să ne găsim altă casă. Am lucrat apoi o perioadă în Italia, ne-am încercat şi noi norocul, dar a fost foarte greu şi ne-am întors în ţară. După aceea au urmat copii”, ne povesteşte Gabriela.

Marian este confecţioner aluminium şi mase plastice, iar Gabriela este gestioner, împreună au un venit de 1.580 Ron. “Acum ne-am mutat la Bals, la 25 de Km de Craiova, deşi lucrăm amandoi în Craiova, ne este greu pentru ca facem naveta, dar nu avem încotro, pentru ca aici nu plătim chirie”, ne-a spus Marian. Locuinţa aceasta aparţine mamei lui Marian, care i-a lasat să stea acolo fără să le ceară chirie.

Ambii soţi lucrează în Craiova şi fac naveta zilnic. Primul pleaca Marian, Gabriela duce copii la grădiniţă şi după aceea merge cu microbuzul la serviciu. La ora 4 o vecină merge şi ia copii de la grădiniţă şi are grijă de ei până la întoarcerea părinţilor.

„Mama n-a fost idealul de femeie responsabilă, noi fiind crescuţi şi întreţinuţi practic de bunica noastră din pensia ei modestă. Ea a fost cea care avea grijă să nu ne fie foame şi să nu umblăm murdari. De aceea, chiar şi după ce am ajuns la Căminul Felix, am căutat-o în fiecare an şi chiar am petrecut câteva săptămâni cu ea pe timpul vacanţelor ca să o ajutăm” spune Karoly.

Fiind mai mult în grija bunicii care încerca să se descurce cum poate cu ei, nişte apropiaţi au mijlocit pentru copii ca să le fie mai bine şi au încurajat-o şi îndrumat-o să-i lase în grija Căminului Felix pentru că ea fiind în vârstă îi era tot mai greu să aibă grijă de ei şi să le ofere o educaţie adecvată. Astfel pe când Karoly avea 4 ani, toţi trei fraţii s-au mutat alături de încă 13 copii într-o familie din cadrul Căminului Felix.

„Când vorbesc cu oamenii şi le spun cum mă numesc, unii vorbesc cu mine în maghiară, dar eu le spun că nu ştiu, spre mirarea lor. Când eram mic nu ştiam nimic româneşte ci doar maghiară pentru că bunica aşa vorbea cu noi. Acum nu mai ştiu deloc maghiară pentru cu nu mai aveam cu cine vorbi în noua familie, dar vorbesc foarte bine româneşte” povesteşte amuzat Karoly.

Când a împlinit 18 ani s-a decis să se mute într-un apartament din Oradea împreună cu fratele său mai mare, Iosif şi si-a găsit repede un loc de muncă, fiind agent comercial pentru firme în hipermarketurile din Oradea. Între timp ce sora lor, Eva, s-a măritat şi are 2 copii.

„Acesta este şi visul meu, să mă aşez la casa mea şi să-mi întemeiez o familie!” mărturiseşte Karoly.

Szentmiklosi Daniel, în vârstă de 24 de ani, s-a născut într-o familie modestă având încă trei fraţi într-un sat al cărui nume nici nu şi-l mai aminteşte. În urma unui incendiu devastator care a izbugnit în casa în care trăiau şi din care abia au scăpat cu viaţă familia sa a rămas fără adăpost.

„La vârsta de 4 ani, după ce ne-a ars casa, am fost adus la Fundaţia Căminul Felix unde locuiesc de mai bine de 18 ani. Am absolvit Colegiul Tehnic Constantin Brâncuş iar momentan lucrez la o maşină de frezat într-o firmă orădeană” povesteşte Daniel.

La Căminul Felix a ajuns într-o familie în care mai erau încă 17 copii, majoritatea cu poveşti similare cu a lui. Aici a învăţat ce înseamnă iubirea faţă de aproapele, a învăţat să facă fapte bune şi să aibă grijă de cei sărmani. Încă de mic i-a plăcut să participe şi să se implice activ în cadrul Centrului Creştin Salem unde şi acum e prezent de fiecare dată, el fiind cel responsabil cu luminile şi reflectoarele folosite în conferinţe sau la predici.

„Îmi place să mă implic în orice acţiuni unde pot da o mână de ajutor. O fac din plăcere, o fac cu bugurie şi am un sentiment de împlinire de fiecare data fie ca ajut un vecin la muncă fie că tai lemne alături de un coleg de muncă sau că lucrez pe şantier alături de un prieten care-şi construieşte casa” mărturiseşte Daniel.

Pentru că e harnic a lucrat şi pe şantierul Habitat alături de fraţi de-ai săi sau de voluntari. A fost foarte impresionat întotdeauna de dăruirea cu care aceştia muncesc şi de inima lor mare.

„Pentru mine e o binecuvântare să fiu alături de astfel de oameni şi nu pot decât să le mulţumesc că mă inspiră şi în acelaşi timp mă umplu de energie. Dumnezeu să-i binecuvânteze şi să-i răsplătească!” spune Daniel.

Ionică Bala, în vârstă de 23 de ani, s-a nascut în Marghita, o localitate aflată la aproximativ 60 de km de Oradea, într-o familie cu mulţi fraţi. Dintre cei 12 copii pe care-i avea familia lui, el a fost singurul pe care părinţii, invocând probleme financiare l-au dat în grija celor de la Căminul Felix pe când avea doar 3 ani. De atunci nu i-a mai văzut nici pe părinţi nici pe fraţi decât o dată, însă nu-i place să povestească despre asta.

„La vârsta de 14 ani când am început să gândesc mai matur şi când am înţeles că sunt crescut într-o altă familie m-am interesat de familia mea naturală. Aşa am aflat că mai aveam 11 fraţi şi că părinţii m-au trimis să fiu crescut la Căminul Felix. M-am tot întrebat de ce m-au ales pe mine, de ce eu am fost cel la care au renunţat, dar n-am aflat nici până azi răspunsul” mărturiseşte Ionică.

La Căminul Felix a crescut alături de alţi 18 fraţi, copii ca şi el abandonaţi de părinţi sau care şi i-au pierdut în accidente nefericite. Deşi i-a fost foarte greu la început, pe măsură ce au trecut anii a înţeles că tot răul este spre bine şi că probabil educaţia pe care a primit-o la Căminul Felix n-ar fi fost la fel în familia sa naturală şi ar fi avut o copilărie plină de lipsuri şi greutăţi. În plus a ajuns să-i considere pe fraţii alături de care a crescut ca pe fraţi adevăraţi. Se sună, se întâlnesc, se ajută şi au grijă unul de altul.

Ajuns la maturitate, el lucrează ca şofer la o firmă de transport persoane. Este foarte mândru de ceea ce face şi munceşte cu pasiune fiind foarte apreciat de conducerea companiei pentru care lucrează. Acum locuieşte în chirie împreună cu alţi doi tineri crescuţi la Căminul Felix, dar visul său este să obţină o locuinţă care să îi confere încredere şi stabilitate.

„Acum, la 22 de ani vreau să particip voluntar la proiectul Habitat care cred că mă va ajuta să beneficiez de un viitor mai bun. Probabil e singura şansă prin care aş putea să am locuinţa mea şi să-mi împlinesc astfel visul” spune Ionică.

Claudiu Szilagy are 24 de ani şi e un om în toată firea acum. De cand avea 2 ani, după ce a fost abandonat într-un spital a ajuns să locuiască într-o familie cu 18 fraţi de la Căminul Felix. Nu şi-a cunoscut niciodată părinţii adevăraţi şi nici pe cei doi fraţi mai mari despre care doar a auzit.

„Nu pot să spun c-a fost greu sau uşor să cresc aici, dar pot să spun că am primit o şansă foarte mare să aleg un drum bun, drum pe care toţi fraţii mei din casă l-au urmat. Când eu m-am poticnit, ei m-au ajutat. Când ei au avut greutăţi, eu le-am întins o mână de ajutor. Asta pentru mine înseamna foarte mult” mărturiseşte Claudiu.

După ce a terminat liceul, Claudiu s-a angajat şi a lucrat o vreme în construcţii. Acum e tot în domeniu lucrând la un depozit de materiale de construcţii din Oradea, fiind foarte apreciat de clienţi pentru că e o fire glumeaţă şi deschisă.

În urmă nu cu mult timp a cunoscut o fată care i-a mai deschis un drum. Drumul spre Dumnezeu. De atunci frecventează mereu biserica şi nu face nimic fără să se gândească la Cel de sus. Aşa că Dumnezeu i-a răspuns acum oferindu-i şansa să obţină o locuinţă.

Anamaria Maftei are 20 de ani şi ca majoritatea tinerilor crescuţi la Căminul Felix şi-a petrecut primii ani de viaţă în condiţii dificile. Părinţii trăiau în lipsuri şi nu puteau asigura traiul de zi cu zi al celor doi copii, Anamaria şi Dănuţ. Asfel s-au trezit că într-o zi autorităţile le-au bătut la uşă şi i-au luat pe cei doi fraţi ducându-i la un orfelinat. Nu după mult timp de aici au ajuns împreună într-o căsuţa a familiei Cozma de la Căminul Felix. Aici au crescut alături de alţi 10 copii în condiţii bune, nelipsindu-le nimic în afară de părinţii ce le-au dat viaţă.

„Ţin minte că aveam 9 ani şi că într-o zi veneam de la şcoală împreună cu o altă fetiţă, vecină şi prietenă. În faţa casei era o maşină de Poliţie şi nişte doamne mi-au spus să-mi las cărţile acasă că mergem la o plimbare. Aşa am ajuns la orfelinat alături de Dănuţ, fratele meu mai mic cu un an, unde am stat câteva luni până să ajungem aici” povesteşte Anamaria.

Chiar şi după mutarea la Cămin, cei doi copii erau vizitaţi de părinţi care au suportat cu greu despărţirea de ei. Însă la scurt timp mama lor s-a stins din viaţă, iar tatăl a încercat fără succes să-şi refacă viaţa. N-a reuşit decât să aducă un nou copil pe lume, Alexandra, ce a ajuns din nou în grija celor de la Căminul Felix şi care stă acum împreună cu Anamaria care încearcă să-şi croiască un drum mai bun în viaţă.

Tamaş Fazakaş, căruia prietenii îi spun Tomy, e un tanar de 26 de ani simpatic si cu mult bun simt. Asta este insa doar faţa pe care o arată şi care însă ascunde greutatile prin care a trecut în copilărie când a fost abandonat la un orfelinat din Oradea pe când avea vârsta de 7 ani. Nu îşi aminteşte prea multe lucruri de când era mic, ci doar ca statea cu părinţii într-o casă undeva la marginea oraşului şi că aceştia se certau des.

„Îmi amintesc doar că tata ţipa şi o bătea tot mereu pe mama. Nu ştiu din ce motive pentru că eu mă ascundeam într-un colţ şi ascultam şi priveam cu spaimă tot ce se întamplă fără să înţeleg nimic” povesteşte Tomy.