Cum se poate transforma o instituţie publică într-un spatiu în care voluntarii se simt ca la ei acasa?
Peste 700 de voluntari au “testat” în ultimele 9 luni 16 biblioteci publice din ţară (Bârlad, Brăila, Bucureşti, Cluj-Napoca, Focşani, Galaţi, Iaşi, Medgidia, Mediaş, Năvodari, Piatra Neamţ, Pietrari, Târgovişte, Târgu Jiu, Târgu Mureş şi Vaslui), în cadrul proiectului “Raftul cu iniţiativă”, şi se declară încântaţi! S-au implicat în activităţi care de care mai diverse, au dăruit, au învăţat şi s-au descoperit pe ei inşişi. Majoritatea sunt tineri liceeni, însă nici adulţii profesionişti sau doamnele pensionare nu s-au putut abţine să nu se alăture la gaşca de voluntari de la bibliotecă.
“Sunt foarte încântată că fiul meu s-a înscris în grupul de voluntariat de la biblioteca. Fac acţiuni foarte frumoase şi sunt chiar genul de acţiuni în care îmi doream să se implice!” (mamă de voluntar din Năvodari)
Când ne gândim la biblioteci, mulţi ne gândim la un univers tăcut şi ordonat al cărţilor, unde oamenii intră în vârful picioarelor, împrumută cărţi, iar apoi pleacă. Nu şi în Biblioteca V – biblioteca unde se practică şi se promovează voluntariatul – unde oamenii rămân, dezbat probleme, împărtăşesc idei şi soluţii şi chiar fac planuri de implicare împreună, ca voluntari sau ca beneficiari ai activităţilor acestora.
“Am înţeles că voluntariatul şi lectura sunt două forme de sănătate. Prima ţine de sănătatea socială, cealaltă de sănătatea minţii. Voluntariatul apropie oameni, lectura apropie minţi.” (Mihaela, voluntară la Biblioteca Judeţeană Neamţ)
Când spui Bibliotecă V, spui…deschis la voluntariat! Dar cum s-a produs această metamorfoză a bibliotecilor în modele de implicare comunitară? Cu sprijin oferit de Pro Vobis – Centrul Naţional de Resurse pentru Voluntariat pe parcursul unui an – sub formă de consultanţă personalizată, training, instrumente, setarea de niveluri de performanţă şi facilitarea de networking profesional, bibliotecarii au dobândit încrederea şi abilităţile necesare pentru a transforma seminţele voluntariatului, prezente deja de ani buni în institutiile lor, în adevărate programe de voluntariat, care au viziunea de a implica într-un mod cât mai profesionist şi pe termen lung voluntari. La final de proiect, profesionalismul bibliotecilor în implicarea voluntarilor a fost evaluat de Pro Vobis pe baza unor niveluri de performanță. Astfel, am acordat bibliotecilor cu care am avut onoarea să lucrăm 4 distincţii de Bibliotecă V Matură, 9 distincţii de Super Bibliotecă V, nivelul maxim de Bibliotecă V Expertă fiind acordat bibliotecilor din Vrancea, Pietrari şi Cluj.
Câteva cifre care reflectă reuşita intervenţiei marca “Raftul cu iniţiativă” (mai 2014 – iulie 2015), aflată acum la final, cifre de care atât noi, cât şi bibliotecile cărora le aparţin, suntem foarte mândri:
· 711 voluntari implicaţi, din care peste 70 din grupuri vulnerabile;
· peste 16600 de ore de voluntariat, ale căror valoare pe piaţa muncii ar echivala cu minim 21500 de euro
· peste 20100 de cetăţeni care au participat direct la activităţile generate cu ajutorul voluntarilor, din care peste 3600 de persoane vulnerabile;
· peste 100 de parteneriate încheiate de biblioteci cu alte instituţii sau ONG-uri;
· 410 reflectări ale poveştilor despre voluntariat în presa locală.
Printre programele implementate de biblioteci s-au numărat: activităţi în spitale de pediatrie în beneficiul micuţilor internaţi, amenajarea de spaţii de lectură în aer liber, de servicii de împrumut de jucării sau de împrumut la domiciliu pentru persoane care nu se pot deplasa, campanii de promovare a lecturii şi a unor cauze sociale şi ecologice, derularea unor serii de cursuri variate pentru cetățeni, de la limbi străine la cursuri de fotografie, reciclare, creativitate sau gestionarea relațiilor cu copiii, organizarea de cluburi pentru adolescenţi, pentru părinţi sau chiar pentru persoane afectate de cancer, promovarea lecturii în spații neconvenționale şi multe altele.
Lecţiile învăţate de bibliotecari pe parcursul lunilor în care au recrutat, motivat şi supervizat aceşti voluntari au fost date mai departe personal de 7 promotori selectați din rândul celor 31 de bibliotecari instruiți în proiect. Promotorii, însoțiți de multe ori de voluntari, au realizat vizite la biblioteci de toate mărimile din 46 de localităţi şi 18 judeţe, ducând mai departe povestea proiectului, explicând conceptul de Bibliotecă V, dând exemple concrete din programele deja implementate de ei și stimulând interesul și motivația instituțiilor vizitate, generând inspirație și încredere pentru a replica modelul.
"Am promovat voluntariatul și Raftul cu inițiativă în biblioteci mici și mari, care lucrează sau nu cu voluntari. Acolo unde ideile se completează cu dăruirea, creativitatea, inovația dar și cu lipsa resurselor. Bibliotecari și oameni ai comunităților unde am poposit au aflat cât de multe resurse și rezultate se pot obține atunci când voluntarii – oameni ca noi toți – se implică și adaugă valoare vieții trăite, profesiei de bibliotecar și comunității deopotrivă. Poate că cel mai important lucru aflat de cei peste 100 de oameni cărora le-am povestit despre cum să cuPRINDĂ inițiativa, a fost legat de calitatea lucrurilor făcute în acest proiect, despre strategii aplicate și plusvaloare în comunitate. Despre faptul că oamenii își doresc să se implice și trebuie doar să le deschidem ușa bibliotecilor noastre, "efervescenței" lor si a VOLUNTARIATULUI." (Margareta Tătăruș, Biblioteca Județeană Vrancea, unul din cei 7 promotori ai proiectului).