Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Mai buna protecție a celor ce denunță nereguli

Timmermans, Jourova, denunturi

Persoanele care denunță încălcări ale dreptului Uniunii (whistleblowers) vor beneficia de un nivel de protecție ridicat, ca urmare a noii propuneri legislative prezentate de Comisia Europeană luni, 23 aprilie. Prin aceasta se vor stabili noi standarde aplicabile la nivelul întregii UE, se vor crea canale sigure de raportare, atât în cadrul unei organizații, cât și pentru comunicarea cu autoritățile publice, și vor fi mai bine protejați cei ce trag un astfel de semnal de alarmă contra concedierii, retrogradării sau altor forme de represalii. De asemenea, autoritățile naționale vor trebui să informeze cetățenii și să formeze profesional autoritățile publice cu privire la abordarea care trebuie aplicată celor ce denunță nereguli.

Prim-vicepreședintele Frans Timmermans a declarat:

Timmermans, Jourova, denunturi

„Multe dintre recentele scandaluri nu ar fi fost niciodată aduse la lumina zilei dacă în interiorul organizațiilor respective nu ar fi existat voci suficient de curajoase pentru a se exprima. Numai că persoanele respective și-au asumat riscuri considerabile. Prin urmare, dacă dorim să îi protejăm mai bine pe cei sau cele ce denunță nereguli, trebuie să detectăm și să prevenim mai bine prejudiciile aduse interesului public, cum ar fi frauda, corupția, evitarea obligațiilor fiscale de către companii sau prejudiciile aduse sănătății publice și mediului. Nimeni nu ar trebui să fie pedepsit pentru că a făcut ceea ce trebuie. De asemenea, propunerile prezentate protejează și persoanele care acționează ca surse de informații pentru jurnaliștii de investigație, contribuind la garantarea protecției libertății de exprimare și a libertății presei în Europa.”

Inițiativa are în vedere:
• protecția în cazul unei game largi de încălcări ale dreptului Uniunii în domenii ce includ, ca un standard minim: achizițiile publice; serviciile financiare, spălarea de bani și finanțarea terorismului; siguranța produselor; securitatea transporturilor; protecția mediului; securitatea nucleară; siguranța alimentară și siguranța hranei pentru animale, sănătatea și bunăstarea animalelor; sănătatea publică; protecția consumatorului; viața privată, protecția datelor și securitatea rețelelor și sistemelor informatice; încălcarea normelor în materie de concurență; încălcarea norme privind impozitul pe profit și abuzurile în domeniu; prejudiciile aduse intereselor financiare ale UE;
• mecanisme și obligații clare pentru angajatori, astfel încât să fie incluse canale de raportare clare și un sistem de raportare cu trei niveluri (intern, către autoritățile competente, către publicul larg sau mass-media), autoritățile și companiile să aibă obligația de a furniza feedback, precum și să fie prevenit riscul de represalii și să existe o protecție eficace;
• garanții eficace, menite să descurajeze raportarea răuvoitoare sau abuzivă și să prevină prejudicierea nejustificată a reputației.

Context

În prezent, protecția acordată persoanelor ce denunță nereguli la nivelul UE este fragmentară și inegală. Numai 10 state membre asigură, în momentul de față, o protecție deplină a acestora. În celelalte țări, protecția acordată este parțială și se aplică numai anumitor sectoare sau categorii de angajați.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.