Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Maguay anunță lansarea noilor servere Maguay eXpertServer bazate pe cea de-a 3-a generație Intel® Xeon® Scalable

Eduard Pughin

Maguay, cel mai important producător de servere și soluții de stocare enterprise anunță lansarea noilor servere Maguay eXpertServer optimizate hardware pentru aplicații criptografice, AI și de securitate – bazate pe cea de-a 3-a generație Intel® Xeon® Scalable

„Profesionalismul Maguay s-a reflectat nu doar prin calitatea produselor noastre, ci și prin viteza cu care am reușit, de peste 20 ani, să lansăm concomitent cu partenerul nostru Intel, cele mai noi soluții destinate mediului enterprise. Datorită strânsei colaborări cu departamentul lor de cercetare am avut și vom avea mereu cele mai noi tehnologii Intel integrate în soluțiile noastre, mereu din prima zi. Drept pentru care, anunțăm și astăzi, cu mândrie, noile servere Maguay eXpertServer bazate pe cea de-a 3-a generație de procesoare Intel Xeon Scalable”, a declarat Eduard Pughin, Operations Manager, Maguay.

Eduard Pughin
Eduard Pughin

Bazate pe procesul de fabricație Intel pe 10 nanometri (nm), cea de-a treia generație Intel® Xeon® Scalable beneficiază de până la 40 de nuclee per procesor și permit pentru noile Maguay eXpertServer un câștig de performanță mediu de până la 265%, comparativ cu generatia de servere de acum 5 ani. Serverele acceptă până la 12 TB de memorie de sistem, până la 16 canale de memorie DDR4-3200 și până la 128 magistrale PCIe generația a 4-a.

Noile procesoare Intel® Xeon® Scalable sunt optimizate pentru sarcini moderne care rulează atât în mediul local, cât și în mediul multicloud distribuit. Procesoarele oferă clienților o arhitectură flexibilă, inclusiv accelerare încorporată și capabilități avansate de securitate, valorificând decenii de inovație.

Intel 3rd Gen Xeon Scalable

„Datorită optimizărilor și îmbunătățirilor aduse de cea de-a 3-a generație Intel® Xeon® Scalable, noile Maguay eXpertServer oferă o creștere semnificativă a performanței (în medie cu 46%) în comparație cu generația anterioară. Procesoarele adaugă, de asemenea, funcționalități noi – inclusiv Intel SGX pentru securitate încorporată și Intel Crypto Acceleration și Intel DL Boost pentru accelerarea procesărilor Artificial Intelligence. Aceste noi capabilități, asociate cu portofoliul extins de soluții validate pe scenarii de utilizare, vor permite clienților nostri să accelereze implementările în aplicații cloud, AI, HPC, conectivitate-comunicații și securitate.” a declarat Minodor Stanciu, Server & Storage Product Manager, Maguay.

Accelerare AI încorporată: Cele mai recente procesoare Intel® Xeon® Scalable oferă performanță, productivitate și simplitate procesarilor AI, care permit clienților să extragă informații valoroase din datele lor. Fiind singurele procesoare de datacenter cu accelerare AI încorporată, fac posibilă infuzarea AI în fiecare tip de procesare, de la aplicații edge până la comunicații și cloud. Cele mai recente optimizări hardware și software oferă performanțe mai mari comparativ cu generația Intel anterioară și performanțe de până la 1,5 ori mai mari într-un mix larg de 20 de tipuri de procesare AI față de competiție.

Securitate încorporată: Cu sute de studii de cercetare și implementări de producție, plus capacitatea de a fi îmbunătățit continuu în timp, Intel SGX protejează codul și datele sensibile, prezentând cea mai mică suprafață de expunere la atacuri potențiale. Astfel, pot fi izolate și procesate până la 1 terabit de cod și date pentru a susține cerințele procesărilor uzuale. Combinate cu funcții noi, inclusiv Intel® Total Memory Encryption și Intel® Platform Firmware Resilience, cele mai noi procesoare Intel® Xeon® abordează cele mai presante probleme contemporane de securitate a datelor.

Maguay eXpertServer Xeon Scalable 3rd gen

Accelerare criptografică încorporată: Intel Crypto Acceleration oferă performanțe revoluționare într-o serie de algoritmi criptografici importanți. Companiile care rulează procesări intensive în criptare, cum ar fi comercianții online care procesează milioane de tranzacții ale clienților pe zi, pot beneficia de această capacitate pentru a proteja datele clienților fără a afecta timpul de răspuns al utilizatorilor sau performanța generală a sistemului.

În plus, pentru a accelera sarcinile de lucru pe noile eXpertServer, dezvoltatorii de software își pot optimiza aplicațiile folosind programarea oneAPI deschisă, cross-architecture, fără limitările tehnice și financiare impuse de modelele proprietare tradiționale. Seturile de instrumente Intel® oneAPI ajută la exploatarea deplină a performanței procesorului în AI și a capacităților de criptare prin compilatoare avansate, biblioteci și instrumente de analiză și depanare.

Maguay, în calitate de producător și partener Intel Partner Alliance Titanium Level (cel mai înalt nivel de certificare Intel), precum și singura companie cu expertiză certificată Intel HPC Specialist din România, are posibilitatea și resursele pentru a construi, în cel mai scurt timp, soluții customizate, la cerere – cu posibilități de testare și dimensionare in-house – bazate întotdeauna pe cele mai noi procesoare și platforme Intel. Standardizarea și utilizarea exclusivă a tehnologiilor celor mai noi și non-proprietare stau la baza tuturor soluțiilor Maguay, fiind unul dintre motivele pentru care compania a livrat, în ultimii ani, peste 900 noduri Maguay eXpertServer bazate pe familia Intel® Xeon® Scalable, către cel mai prestigios centrul de cercetare nucleară din lume, CERN.

Pentru detalii privind capabilitățile noilor servere și o ofertă detaliată, vă rugăm să ne contactați folosind formularul de contact dedicat sau pe e-mail, la sales@maguay.ro.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.