Maguay a organizat pe 26 septembrie 2019 cea de-a 17-a ediție a celui mai important eveniment dedicat echipamentelor și infrastructurii critice pentru siguranța organizațiilor, „No Time for Downtime”.
Cea de-a 17-a ediție No Time for Downtime a avut ca particularitate prezența soluțiilor pentru High Performance Computing și Artificial Inteligence. Conform tradiției, Maguay oferă aceste soluții în mod autorizat, ca partener Intel Technology Provider Platinum cu specializarea Intel HPC Specialist, dar și în calitate de NVIDIA Prefered Partner pentru soluții TESLA.
La eveniment au fost prezenți partenerii Maguay: Intel, Oracle, Fortinet, Western Digital, Kingston, Toshiba, Veritas, Gemalto, iTrack, Phoenix IT și Măgurele Science Park.
Ediția din acest an a reunit peste 260 participanți, specialiști și manageri IT, dar și manageri de nivel înalt, CTO și CEO, interesați de noutățile tehnologice prezentate în cadrul showcase-ului, direct de producătorii acestora.
„Cea de-a 17-a ediție a evenimentului nostru anual No Time for Downtime a ilustrat consecvența noastră în evidențierea celor mai noi tehnologii și soluții din domeniul data center-elor, dar și din alte domenii de avangardă. Ne-am dorit ca participanții să înțeleagă că viitorul este acum, ei având posibilitatea de a asista la prezentarea live a unor soluții despre care intuim că depășesc capacitățile ființei umane, bazate pe Inteligența Artificială, cu a sa Învățare Aprofundată (Deep Learning).” a declarat Eduard Pughin, Director General, Maguay Computers.
„Suntem alături de Maguay de la prima ediție a evenimentului No Time for Downtime, ajuns acum la cea de-a XVII-a. În cei 17 ani de NTFD am prezentat împreună cele mai noi trenduri și tehnologii pentru infrastructură critică, adesea în premieră pentru piața din România, tehnologii și trenduri pe care în anii următori le-am implementat împreună în proiecte de succes, de care suntem mândri. Ca o încununare a eforturilor susținute în toți acești ani, Maguay a devenit prima companie românească care a obținut certificarea Intel HPC Specialist și a ajuns și furnizor CERN, livrând sute de servere bazate pe tehnologie Intel către unul dintre cele mai mari centre de cercetare în fizică nucleară din lume.” a declarat Barbara Barusova Maliszewska, EMEA Inside Sales CEE / CIS Key Account Manager DCG, Intel.
„Inteligența artificială, învățarea automată și învățarea aprofundată nu mai sunt demult trenduri – vorbim deja de soluții IT de business precum cele prezentate și de Oracle în cadrul evenimentului No Time for Downtime, care pun în slujba organizațiilor soluții ce automatizează procesele de business, le îmbunătățesc, eficientizează forța de muncă umană, elimină riscurile și reduc și costurile. Maguay dezvoltă pe platforme Oracle proiecte inovatoare care aduc tehnologia și portofoliul de soluții Oracle alături de flexibilitatea și experiența echipei Maguay. No Time for Downtime este întotdeauna ca un preview pentru proiectele viitoare pe care le vizăm împreună, ca parteneri.” a declarat Eduard Pughin, Director General, Maguay Computers.
„Am fost prezenți pentru a opta oară la NTFD, unde am prezentat cele mai recente soluții pe care le implementăm împreună cu Maguay, partenerul nostru Fortinet Platinum. Am sesizat cu bucurie că interesul participanților pentru soluțiile noastre a cunoscut o creștere semnificativa – fiind „nevoiți” să organizăm după NTFD și seminarii de tip Maguay Labs, în care am prezentat și prezentăm, unui public mai restrâns, soluții tehnice descrise mult mai în detaliu, în sesiuni hands-on. Felicitări Maguay, pentru un eveniment de succes și pentru efortul constant de a educa piața de IT din Romania!” a declarat Adrian Danciu, Senior Regional Director, South Eastern Europe Fortinet.
Evenimentul a fost structurat, ca în fiecare an, în 2 secțiuni: una de prezentări și una de showcase, susținute de către specialiștii Maguay și ai partenerilor săi.
În cadrul sesiunii de prezentări, Maguay împreună cu Intel au prezentat soluțiile Data Center și au trecut în revistă produsele actuale ale companiei, regăsite și-n cadrul showcase-ului.
Fortinet a prezentat FortiSIEM, soluția multivendor de gestionare a incidentelor și evenimentelor de securitate ce aduce laolaltă totul: vizibilitate, corelare, răspuns automat și remediere într-o singură soluție scalabilă.
Prezentarea Oracle a fost despre Oracle Cloud Gen 2 și infrastructura autonomă, pentru reducerea costurilor și a interacțiunii umane – ceea ce elimină complet riscurile de securitate asociate cu aceasta. De asemenea, a fost prezentat și Oracle Autonomous Linux, primul sistem de operare autonom.
Veritas a ținut o prezentare a portofoliului de soluții enterprise ale companiei, la stand prezentând și soluția APTARE IT Analytics™.
Toshiba a avut o comparație de performanță single storage SSD și HDD, urmată de diferite configurații RAID, făcută remote pe echipamentele din data center-ul „e-shelter”, din Frankfurt, Germania.
Western Digital a vorbit despre schmbările de pe piața de sisteme de stocare flash și cum aceasta migrează către NVMe.
În încheiere, Phoenix IT a prezentat soluția dezvoltată de ei pentru managementul distribuit al cazurilor, Asigno.
În cadrul showcase –ului au fost prezentate:
· O varietate de soluții de stocare de tip SDS (software defined storage) Maguay eXpertStor și PowerStor, bazate pe Open-E JovianDSS, CEPH, etc.
· Storage Maguay de ultimă generație, bazat pe tehnologie Nexenta;
· Serverele Maguay eXpertServer bazate pe cele mai noi platforme și procesoare Intel Xeon Scalable Gold și Platinum;
· Echipamente și soluții dedicate pentru High Performance Computing, AI și Deep Learning;
· Cluster HPC Maguay bazat pe tehnologie OpenHPC;
· Soluție Maguay de supraveghere video bazată pe tehnologie Milestone, cu componente de inteligență artificială (AI) și învățare aprofundată (Deep Learning);
· Demo-uri Oracle Anki Car – analiza datelor și gestiunea unei acțiuni de intervenție rapidă în caz de urgență, utilizând drone;
· Demo Oracle Chatbot – exemplu practic de utilizare a tehnologiei de Digital Assistant;
· Soluții de stocare enterprise de la Western Digital;
· O gamă largă de soluții de securitate Fortinet și FG-100F, singurul produs cu accelerator SD WAN;
· Asigno – Soluție Phoenix IT integrată, pentru managementul distribuit al cazurilor;
· iTrack – soluția avansată de management și monitorizare prin GPS a flotei auto și soluția de optimizare a rutelor de distribuţie, iTrack Logistics;
· Soluții de securitate digitală Gemalto;
· Gama completă de sisteme de calcul Maguay, de la portabile până la stațiile grafice și supercalculatoare răcite cu lichid, pentru mediul de cercetare.
Prezentările din cadrul NTFD 2019, dar și galeria foto pot fi vizionate pe site-ul evenimentului, http://ntfd.ro/ro/editii-precedente/2019.