Mult-așteptatele iPhone 6S și iPhone 6S Plus, cele mai noi modele de telefoane inteligente Apple, vor fi lansate în noaptea de joi spre vineri, de la ora 00.00, și în magazinul iSTYLE Premium Reseller din București Mall.
Clienții București Mall au șansa de a fi printre primii din România care pot testa și cumpăra noile modele iPhone 6S și iPhone 6S Plus, la magazinul iSTYLE Premium Reseller, care va avea un program prelungit, special pentru această ocazie.
Joi noaptea, 8 octombrie, de la 00.00, până la ora 03.00 dimineața, iubitorii brandului Apple vor descoperi tehnologiile inovatoare pe care le încorporează noile dispozitive și le vor putea achiziționa la prețuri speciale, cu prilejul lansării. Pe lângă design-ul atractiv, iPhone 6S și iPhone 6S Plus aduc tehnologia de ultimă generație 3D Touch, au un procesor cu 70% mai rapid decât precedentul și o cameră de 12 megapixeli.
Lansate la începutul lunii septembrie la San Francisco, iPhone 6S și iPhone 6S Plus s-au vândut în peste 13 milioane de exemplare în prima săptămână, un nou record pentru Apple.
„Îi așteptăm în noaptea de 8 spre 9 octombrie, la București Mall, pe toți cei care sunt pasionați de gadget-uri și tehnologie. Suntem siguri că lansarea iPhone 6S și 6S Plus este un motiv bun de a veni la magazinul iSTYLE în București Mall, la ora 00:00, pentru a fi printre primii care se bucură de inovațiile Apple, odată cu lansarea lor în România”, declară Affan Yildirim, General Manager al Anchor Grup.
De asemenea, cu această ocazie, în incinta magazinului iSTYLE va fi amenajat un Special VIP Corner, în care sunt așteptate vedete autohtone care împărtășesc aceeași pasiune pentru tehnologie.
iSTYLE este primul Apple Premium Reseller din țară. Magazinul a fost inaugurat în București Mall în această primăvară, ca parte a strategiei de renovare și modernizare a primului centru comercial modern din România.